Tag: newss.ro

  • A FOST INSTALAT BRADUL DE CRĂCIUN

    Un brad înalt de câțiva metri, plantat în urmă cu 62 de ani într-o gospodărie din comuna Unguriu, va fi împodobit anul acesta, de Crăciun, în centrul municipiului Buzău. Pomul donat de familia din Unguriu a fost adus acum 34 de ani de la Nehoiu, iar ieri a fost instalat în fața Palatului Comunal din…

  • MAI MULTE JUDEȚE SUNT SUB COD GALBEN DE VÂNT

    MAI MULTE JUDEȚE SUNT SUB COD GALBEN DE VÂNT

    Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare Cod galben de vânt, valabilă de luni noaptea, de la ora 3:00, în 16 judeţe din Banat, sudul Crişanei, Carpaţii Meridionali şi Carpaţii Occidentali şi pe litoral. Atenţionarea este valabilă până miercuri dimineaţa, la ora 8:00. Vântul va avea intensificări în Banat şi în sudul Crişanei, cu…

  • MAI PUȚINI MAIDANEZI PRIN ORAȘ

    MAI PUȚINI MAIDANEZI PRIN ORAȘ

    Serviciul de Ecarisaj din cadrul Administrației Domeniului Public Râmnicu Sărat acționează prompt la sesizările cetățenilor, cu privire la prezența câinilor fără stăpân pe domeniul public. Cel puțin, asta declară reprezentanții Primăriei Râmnicu Sărat, care susțin că numărul câinilor comunitari nu mai este atât de mare ca în trecut. Cu toate acestea, în anumite zone de…

  • SĂPTĂMÂNĂ DE FOC PE SCENA POLITICĂ

    SĂPTĂMÂNĂ DE FOC PE SCENA POLITICĂ

    Săptămâna începe cu o ședință a CSAT în care se va discuta o temă foarte importantă, și anume Strategia Națională de Apărare a Țării. Este vorba despre un proiect care a stat în dezbatere publică timp de două săptămâni, iar președintele Nicușor Dan spune că a cules propuneri atât din rândul societății civile, cât și…

  • BUZĂUL, UN JUDEȚ CU O POPULAȚIE ÎMBĂTRÂNITĂ

    BUZĂUL, UN JUDEȚ CU O POPULAȚIE ÎMBĂTRÂNITĂ

    Județul Buzău are o populație îmbătrânită, iar acest lucru se vede și în numărul mare de persoane care ies la pensie în fiecare an. Potrivit datelor Casei Județene de Pensii Buzău, numai în ultimul an s-au pensionat aproape 6.000 de persoane. De asemenea, datele statistice arată că, în județul Buzău, vârsta medie a populației rezidente…

  • NOI ATRIBUȚII PENTRU POLIȚIȘTII LOCALI

    NOI ATRIBUȚII PENTRU POLIȚIȘTII LOCALI

    Sursa foto: Arhivă Polițiștii locali ar putea primi atribuții extinse în gestionarea traficului rutier. Un proiect de lege al Ministerului Afacerilor Interne, aflat în prezent în dezbatere publică,  propune ca aceștia să poată opri vehicule, verifica actele șoferilor și sancționa o serie mai largă de abateri, măsuri care ar marca o schimbare semnificativă față de…

  • AMENZI PENTRU COMERCIANȚII CARE NU ÎNLOCUIESC PRODUSELE NECONFORME

    AMENZI PENTRU COMERCIANȚII CARE NU ÎNLOCUIESC PRODUSELE NECONFORME

    Comercianții care refuză să înlocuiască produsele cu defecte vândute clienților vor fi amendați cu sume cuprinse între 5.000 și 25 de mii de lei. Legea a fost promulgatăieri  de președintele Nicuşor Dan. Până acum, comercianții aveau obligația de a înlocui produsele deteriorate în termen de 30 de zile. Însă legea avea o lacună: nu prevedea și amenzi…

  • RESTRICȚIILE PE VIADUCTUL GRĂMĂTICU, DE PE DN 10, AU FOST RIDICATE

    RESTRICȚIILE PE VIADUCTUL GRĂMĂTICU, DE PE DN 10, AU FOST RIDICATE

    Șoferii din Buzău, dar și cei care tranzitează județul vor putea circula fără restricții, pe Drumul Național 10, în zona Viaductului Grămăticu. Direcția Regională de Drumuri și Poduri Buzău a ridicat restricțiile impuse în acest punct ca urmare a lucrărilor de reabilitare a podului. Viaductul Grămăticu avea nevoie de reparații capitale, atât la nivelul bazei,…

  • WEEKEND RECE, CU PLOI ȘI NINSORI

    WEEKEND RECE, CU PLOI ȘI NINSORI

    Sfârșitul de săptămână aduce ploi importante cantitativ, precipitaţii mixte şi ninsori, intensificări ale vântului şi temperaturi scăzute în cea mai mare parte a ţării. Sunt anunţate și precipitaţii importante în nordul Olteniei, în nord-vestul Munteniei şi în vestul Carpaţilor Meridionali, care, izolat, pot depăşi 60 de litri pe metru pătrat. Acestea vor fi sub formă…

  • NOI TAXE PENTRU FERMIERI

    NOI TAXE PENTRU FERMIERI

    Fermierii care dețin  sere, solarii sau silozuri vor trebuie să plătească impozit, potrivit noului Cod Fiscal. Noile reglementări includ mai multe tipuri de construcţii agricole. Solariile, răsadniţele şi serele nu vor mai fi scutite de impozit aşa cum erau până acum. Vorbim aici şi despre silozuri sau depozite de cereale. Măsura va intra în vigoare…