ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!

Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, trage numeroase semnale
de alarmă în Pastorala sa de Crăciun, după cum observă și specialiștii agențiilor de știri. Ierarhul giurgiuvean îi îndeamnă pe
credincioși și pe slujitorii sfintelor altare să nu cadă în capcanele pe
care societatea actuală consumeristă, progresistă, globalistă le întinde contemporanilor, între care și așa numita „ideologie woke” a inversării valorilor.

Ierarhul Bisericii Ortodoxe Române, observă cu acuratețe și îngrijorare cum nenumitul vrea ca anormalul să devină normal și normalul să fie hulit ca anormal:

„Lucrarea
neobosită a vrăjmașului de pervertire a acestei sărbători în orice
altceva decât sensul pe care Dumnezeu L‑a dăruit oamenilor prin venirea
Sa ca Fiu al Omului pe pământ, este una blasfemiatoare și stricătoare de
minți și suflete.

Este evident cum suntem invitați cu viclenie să
acceptăm lucruri de neacceptat în numele toleranței ce ni se propune ca
valoare, în care negrul devine alb și întunericul devine lumină.

Această
lucrare distructivă se întinde mai ales asupra tinerei generații ce
este insistent învățată, chiar de la cele mai fragede vârste, că
Dumnezeu nu a creat Bărbat și Femeie și că e doar o simplă alegere, că
totul e fluid și amestecat, iar cine îndrăznește să spună adevărul este
aspru pedepsit prin oprobiu public și stigmatizare socială.”, atrage atenția Ierarhul de la Giurgiu.

„Cei ce
încearcă secularizarea Crăciunului ne invită la „diversitate și
incluziune”, servindu‑ne otrava unor concepte și ideologii străine firii
pe care Dumnezeu a sădit‑o și în care, din prea multa Lui bunătate și
milostivire, S‑a întrupat.

Tăcerea asupra acestor derapaje este
apreciată și denumită prețios „corectitudine politică”, inventându‑se,
în acest sens, coduri de limbaj universal acceptate într‑o lume în care
orice referire la numele lui Iisus tinde să deranjeze.

Ce e însă drept
și corect în a ascunde rolul lui Dumnezeu în viața oamenilor și
învățătura creștină despre felul în care Dumnezeu a zidit lumea?!

Nu vă
lăsați intimidați, fiți curajoși, mărturisiți lumii adevărul cu aceeași
fermitate pe care au avut‑o Sfinții Apostoli, Mărturisitori, Mucenici,
Cuvioși și toți sfinții ce nu s‑au rușinat de Numele lui Dumnezeu!
Mărturisiți prin cuvânt și faptă că nu ne putem amesteca în niciun fel
cu astfel de ideologii și concepte pierzătoare de suflet!”, transmite PS
Ambrozie în pastorala sa.

Părintele Episcop apără și memoria Mărturisitorilor din temnițele bolșevice: „Pagini întregi de jertfă ale mărturisitorilor din închisorile
comuniste sunt șterse, monumente înlăturate, cărți și creații artistice
ascunse publicului cu scopul de a elimina din conștiința publică
amintirea lor. În acest fel, pogromul românilor continuă și după moartea
lor și trebuie să avem curajul de a spune acest lucru clar și răspicat.
Nu ne este rușine cu ei, nu avem de ce să ne dezicem de ei. Suntem
nedemni de sacrificiul lor, de jertfa și mărturisirea lor, și singurul
mod prin care putem repara această nedreptate este făcându‑i prezenți în
societatea noastră, iar Biserica are acest sfânt și binecuvântat rol.”, conchide Ierarhul BOR, pe această temă.

Observând direcția digitalizării excesive a societății românești, Preasfințitul Părinte atrage atenția asupra pericolelor spațiului virtual care merg până la trivializarea și blasfemierea sfintelor imagini cu chipul lui Dumnezeu sau al Maicii Sale, după cum a relatat și ActiveNews: „Am devenit,
rând pe rând, sclavi ai unui sistem profund imoral în care identitatea
omului și Chipul lui Dumnezeu sunt înlocuite de coduri QR, care și
vizual descriu degringolada, haosul, lipsa de formă și rânduială,
anulând frumusețea cu care Dumnezeu a creat lumea și toate cele sunt în
ea.”, observă Ierarhul.

„Ieșiți din virtual și reveniți în real, Hristos
ne așteaptă și ne recunoaște pe toți ca fii și fiice ale Lui!
Identificați‑vă mai degrabă cu biruința lui Hristos în fața tuturor
refuzurilor și redescoperiți‑vă în Dumnezeu!”, îndeamnă Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului. 

Iată Pastorala integrală:

† AMBROZIE EPISCOPUL GIURGIULUI

PASTORALĂ LA NAȘTEREA DOMNULUI 2023

NAȘTEREA DOMNULUI, ÎNDUMNEZEIREA OMULUI

†AMBROZIE

DIN MILA LUI DUMNEZEU, EPISCOP AL GIURGIULUI

Iubitului
nostru cler, cinului monahal și dreptcredincioșilor creștini, har și
pace de la Dumnezeu, iar de la Noi, arhierească binecuvântare!

Preaiubiți părinți, slujitori ai sfintelor altare, cuvioși monahi, nevoitori în sfintele mănăstiri,

Iubiți credincioși,

Iată
că încă un an și‑a încheiat cu repeziciune cursul, lăsând vremea ce
vine să‑și pregătească trecerea. Curgerea timpului ne surprinde de
fiecare dată și avem părerea că orele trec tot mai repede; ceea ce
odinioară ni se părea o veșnicie, astăzi se stinge într‑o clipă pe care
din ce în ce mai greu o putem prinde. În curgerea aceasta a veacului, o
lumină cu întreită strălucire stă de veghe: este lumina dragostei lui
Dumnezeu Tatăl, Cel ce pe toate le‑a zidit bune foarte și le‑a chemat la
înveșnicire; este lumina Fiului celui din veci născut din Tatăl, Lumina
din Lumină, Cel ce ne aduce veșnicia aproape, ne îmbrățișează și ne
păstrează pe cale; este lumina Duhului Sfânt, Duhul Adevărului, Cel ce
pe toate le pătrunde cu dumnezeiască și iubitoare putere, sfințindu‑le,
îndumnezeindu‑le. Lumina credinței în Treimea Cea de o Ființă este
singura constantă în petrecerea timpului, este cea care transformă
veacul, pune zăgaz trecerii sale și‑l rânduiește după canonul veșniciei.

Iubiții mei frați în Hristos Domnul,

Fiecare
praznic este un moment în care veșnicia se descoperă, în care timpul
este binecuvântat cu darul rugăciunii, al nevoinței și al bucuriei
duhovnicești. Praznicul cel Mare al Nașterii Domnului este cel care ne
aprinde tuturor candela vegherii, ne aduce cu sine vestea cea tainică a
întrupării Cuvântului, care se face icoana Celui necuprins, pogorât în
deplină smerenie în mijlocul umanității, ca pe aceasta s‑o elibereze și
s‑o îndumnezeiască. Dumnezeu se face om: iată începutul mântuirii
noastre! Nu închipuire, ci om adevărat, fiind întru toate asemenea nouă
(cf. Fil. 2: 11 – 12), în afară însă de păcat.

Nașterea
omului încetează a mai fi cale către moarte, căci, prin nașterea lui
Hristos din Fecioara Maria, se face poartă către viață, redobândind
binecuvântarea cea dintâi, din grădina Raiului. De aceea ziua aceasta
este luminată de atâta bucurie. În chipul cel văzut al lui Iisus
Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat, vedem pe Adam, după cum ne învață
Sfântul Efrem Sirul, iar în chipul cel nevăzut întrezărim pe Tatăl, cel
de o ființă cu Fiul1.

Sfinții Părinți ai Bisericii noastre văd cu
toții în întruparea Domnului faptul cel mai de seamă al lucrării Sale
mântuitoare. Astfel, Sfântul Atanasie cel Mare ne spune că Domnul și
Mântuitorul Iisus Hristos, prin întruparea Sa, a coborât cerul pe
pământ, pentru a ne da putința ca și noi să ne ridicăm la cer. Fiul lui
Dumnezeu, cel veșnic, s‑a făcut om, pentru a ne da putința ca și noi, la
rândul nostru, să devenim dumnezei după har. Iar Sfinții Vasile cel
Mare, Grigorie Teologul și Grigorie de Nyssa văd în întruparea Domnului
înnoirea firii omenești și ridicarea ei din adâncul păcatului pe
înălțimile curăției și ale sfințeniei.

Așadar,
înțelegem că Dumnezeu vine către noi și ne înveșmântează cu mantia
iubirii sale și rămâne de‑a pururi cu noi, ca unii care suntem purtători
ai Chipului Său. Când ne rugăm, chipul dumnezeiesc sădit în ființa
noastră strălucește, iar rugăciunea în inima celui care crede devine
izvor de liniște, pace și viață. De negrăit este taina fecioriei
Preacuratei Maici, căci în ea, Eva își împlinește porunca ascultării,
iar nașterea devine pregustare a Împărăției Cerurilor. „Dumnezeu S‑a
făcut om și cerul și pământul s‑au unit…pământul învăța lauda cerului,
iar cei din cer se bucurau de pacea de pe pământ și de bunăvoirea dintre
oameni”2, glăsuiește Sfântul Maxim Mărturisitorul. Plină de uimire și
de bucurie este venirea magilor, căci aceștia „Au văzut pe Împăratul
slavei și s‑au închinat Lui, I‑au adus daruri văzute: aur smirnă și
tămâie și, împreună cu acestea, s‑au adus deopotrivă pe ei înșiși
ofrandă Domnului. Și așa s‑au făcut temelie și înainte‑mergătorii
întoarcerii la credință a păgânilor și a primirii lui Hristos”3.

Preacucernici și preacuvioși părinți frați, împreună slujitori,

Vă
îndemnăm să fiți cu luare aminte la duhurile veacului acestuia. Pentru
noi, cei ce credem, Unul este Duhul Sfânt, Cel ce pe toate le împlinește
și le sfințește, însă pentru toți cei ce s‑au îndepărtat de la dreapta
credință, în locul harului și‑au făcut loc spaima și nesiguranța,
neîncrederea și izolarea, durerea și deznădejdea. Fiți, dar, veghetori
la buna viețuire a celor pe care Dumnezeu cel Milostiv vi i‑a
încredințat spre păstorire, ajutându‑i, povățuindu‑i, ridicându‑i.
Hrăniți‑vă cu hrana cea bună a Sfintei Scripturi și a dumnezeieștilor
Părinți, slujiți cu râvnă Sfânta Liturghie, fiți luminători vrednici ai
oamenilor! Nu v‑am spune aceste cuvinte dacă noii propovăduitori ai
vremurilor acestora nu ne‑ar sili să o facem. Este multă învățătură fără
temei, înfățișată ca adevăr de nezdruncinat. Ceea ce noi știam drept
adevăr, astăzi este socotit minciună, și ceea ce învățam că este bine,
astăzi a devenit relativ. Prima lecție predată copiilor noștri este
lecția neîncrederii. Ce‑i mai dureros pentru un părinte, decât să se
vadă respins de către propriul copil, în numele așa zisului drept de a
contesta pe toți și pe toate?!

Crezând,
nu ne îngrădim dreptul de a ne pune întrebări, de a ne îndoi, de a ne
exprima liber, ci ne înarmăm cu un set de valori, pe care le putem
oricând folosi drept faruri călăuzitoare, atunci când îndoielile ne‑au
dus pe căi aparent fără de ieșire. Preaiubiți părinți, suntem chemați
astăzi din nou la mărturisire, însă nu socotiți că doar chemarea ne este
de ajuns pentru a ne împlini misiunea. Lucrați, învățați, creșteți
duhovnicește, fiți exemple mărturisitoare, întăriți‑vă în curaj și
puneți temelie tare dreptei socotințe. Nu uitați că nu slujim veacului,
ci lui Hristos, Împăratul și Judecătorul cel Veșnic! Ascultați lumea, nu
de cele ale lumii! Semănați nădejdea acolo unde s‑a răspândit
disperarea! Îngrijiți ogorul Bisericii, pentru ca nu cumva să‑l
prefacem, prin propria nelucrare, în țărână stearpă și neroditoare!

Preaiubiți fii duhovnicești,

Ceea
ce se întâmplă astăzi în lume este menit să ne îngrijoreze pe toți.
Pandemia, criza economică și, mai presus de toate, războaiele și
conflictele care continuă să izbucnească cu tot mai mare violență aduc
suferință, pierderi greu de acoperit, dificultăți tot mai mari în a ne
înțelege unii pe ceilalți. Oamenii își părăsesc tot ceea ce au mai drag
din cauza gloanțelor, lumea pe care o știau odată se transformă, iar
schimbările pe care, culmea, chiar mintea omenească le‑a ticluit, nu par
să mai țină cont de ceea ce suntem cu adevărat. Suntem chip al lui
Dumnezeu, icoane ale iubirii dumnezeiești, înzestrați cu libertate, cu
rațiune, cu inteligență. Ce am făcut, oare, cu toate aceste daruri? În
momentele acestea de cumpănă, Vă îndemnăm stăruitor să vă întoarceți
către dragostea Părintelui Ceresc și către purtarea lui de grijă
milostivă. Tot mai mulți se grăbesc să ne socotească, pe noi, cei ce
îndrăznim să credem, oameni fără de perspectivă, rămași fideli unui
trecut care astăzi nu se mai regăsește în societatea în care viețuim.
Dar ce ne oferă prezentul? Războaie, conflicte, crize, unele după
celelalte, distrugeri, nesiguranță și sărăcie. Acestea sunt pretinsele
valori pe care ar trebui să le îmbrățișăm? Să nu fie! Noi, creștinii, nu
trăim separați de lumea aceasta, ci, mai degrabă, o dorim așa cum a
fost creată dintru început, ca loc al dragostei și al bunei rânduieli.
Rugați‑vă, fraților, după îndemnul Dumnezeieștilor Părinți, ca să nu fim
cu totul copleșiți de dezbinarea acestui veac!

Frați creștini,

Praznicul
Nașterii Domnului se prefigurează din ce în ce mai accentuat într‑o
societate consumeristă ca un adevărat eveniment mai degrabă economic
decât religios. Toată însemnătatea creștină a sărbătorii este înlocuită
de calcule meschine, strategii de marketing și evaluări ale impactului
pe care acest moment îl va avea pentru toți cei care urmăresc doar
profitul material și nu frumusețea duhovnicească a Crăciunului.

Cererea
este pe măsură stimulată de imagini vii și colorate amestecate de
pseudo‑simboluri menite să forțeze abuziv „bucuria sărbătorilor”. Azi
putem vedea cu ochiul liber că nu mai există aproape nicio referire la
Nașterea Domnului, nu ne apropiem de ieslea Betleemului, ci mai degrabă
de porțile abundent decorate și luminate ale Mall‑urilor. Așteptarea
duhovnicească a acestui Praznic luminat se pervertește în febra
cumpărăturilor, promovată ca primă știre la aproape toate posturile de
tv. și radio. Pruncul Iisus este uitat în favoarea unui pretins confort,
departe de slujbele și tainele Bisericii, izolați într‑un peisaj efemer
și privați de viață veșnică.

Retrăiește „magia Crăciunului” vom fi
auzit aproape ca un laitmotiv pe care suntem îndemnați să‑l acceptăm ca
fiind dătător de speranță, însă nu e nici urmă de speranță în îmbuibare,
nu e Praznic al Nașterii Domnului în abandonarea sensului profund al
acestei sărbători. Ceea ce societatea consumeristă propune astăzi nu are
nimic magic, ci e mai degrabă o încercare menită să distragă atenția de
la ceea ce e cu adevărat important. Nu vă lăsați înșelați! Trăiți
sărbătoarea creștinește! E mai important acum decât oricând să înțelegem
acest lucru ca pe o formă de rezistență creștină, dar și mărturisire
sfântă a Adevărului făcut Prunc pentru noi acum mai bine de 2000 de ani.

Iubiți credincioși,

Lucrarea
neobosită a vrăjmașului de pervertire a acestei sărbători în orice
altceva decât sensul pe care Dumnezeu L‑a dăruit oamenilor prin venirea
Sa ca Fiu al Omului pe pământ, este una blasfemiatoare și stricătoare de
minți și suflete. Este evident cum suntem invitați cu viclenie să
acceptăm lucruri de neacceptat în numele toleranței ce ni se propune ca
valoare, în care negrul devine alb și întunericul devine lumină. Această
lucrare distructivă se întinde mai ales asupra tinerei generații ce
este insistent învățată, chiar de la cele mai fragede vârste, că
Dumnezeu nu a creat Bărbat și Femeie și că e doar o simplă alegere, că
totul e fluid și amestecat, iar cine îndrăznește să spună adevărul este
aspru pedepsit prin oprobiu public și stigmatizare socială.

Cei ce
încearcă secularizarea Crăciunului ne invită la „diversitate și
incluziune”, servindu‑ne otrava unor concepte și ideologii străine firii
pe care Dumnezeu a sădit‑o și în care, din prea multa Lui bunătate și
milostivire, S‑a întrupat. Tăcerea asupra acestor derapaje este
apreciată și denumită prețios „corectitudine politică”, inventându‑se,
în acest sens, coduri de limbaj universal acceptate într‑o lume în care
orice referire la numele lui Iisus tinde să deranjeze. Ce e însă drept
și corect în a ascunde rolul lui Dumnezeu în viața oamenilor și
învățătura creștină despre felul în care Dumnezeu a zidit lumea?! Nu vă
lăsați intimidați, fiți curajoși, mărturisiți lumii adevărul cu aceeași
fermitate pe care au avut‑o Sfinții Apostoli, Mărturisitori, Mucenici,
Cuvioși și toți sfinții ce nu s‑au rușinat de Numele lui Dumnezeu!
Mărturisiți prin cuvânt și faptă că nu ne putem amesteca în niciun fel
cu astfel de ideologii și concepte pierzătoare de suflet!

Avem
astăzi politici dezvoltate de organisme pan‑statale ce aduc atingere
moralei creștine. Cotele de gen, emascularea metaforică a bărbaților și
masculinizarea excesivă a femeilor nu sunt drumuri pe care să putem
merge. Atacul asupra familiei și felului în care familiile își cresc
copiii e unul constant și susținut de măsuri ce nu încurajează în niciun
fel familia natural formată din bărbat și femeie. Prăbușirea
natalității este evidentă, creșterea numărului de avorturi este, de
asemenea, un fapt de care nu putem face abstracție. Sexualizarea vieții
și determinarea ei în acești termeni pare să nu înceteze, lipsa
cuviinței merge până într‑acolo încât, chiar din grădinițe, copiii sunt
invitați să ia lecții de „educație sexuală”, stricându‑le inocența. Să
nu fie, oameni buni, să nu fie! Pierderea indentității noastre pare să
fie singurul țel real pe care îl au acești oameni. Globalizarea ia forme
hâde prin care tot ceea ne definește pe noi, ca aparținători ai unui
spațiu nu doar geografic și istoric, ci eminamente cultural, se dorește
anulată.

Pagini întregi de jertfă ale mărturisitorilor din închisorile
comuniste sunt șterse, monumente înlăturate, cărți și creații artistice
ascunse publicului cu scopul de a elimina din conștiința publică
amintirea lor. În acest fel, pogromul românilor continuă și după moartea
lor și trebuie să avem curajul de a spune acest lucru clar și răspicat.
Nu ne este rușine cu ei, nu avem de ce să ne dezicem de ei. Suntem
nedemni de sacrificiul lor, de jertfa și mărturisirea lor, și singurul
mod prin care putem repara această nedreptate este făcându‑i prezenți în
societatea noastră, iar Biserica are acest sfânt și binecuvântat rol.

Iubiții mei,

Totul
astăzi se digitalizează, trece de la real la virtual, făcând din
tehnologie noul sens al vieții. Nici sărbătoarea Crăciunului nu a scăpat
de ispita digitalizării și a intrat în acest tăvălug informațional,
sustrăgând viclean oamenii de la prezența fizică în Biserică, de la
starea de comuniune sufletească, la grupuri virtuale surogat ale
adevăratei trăiri creștinești, chiar și ale acestei sărbători. Abuzul de
prezență pe rețelele sociale ne face să pierdem, de fapt, abilitatea de
a comunica natural între noi. Crăciunul este, dimpotrivă, sărbătoarea
comuniunii tainice dintre Dumnezeu și om, ne așază împreună pentru a
aduce slavă lui Dumnezeu. Acest Praznic Luminos este sărbătoarea
speranței și a bucuriei că ni s‑a născut Prunc în lume, Mântuitor și
dezlegător al legăturilor pe care vicleanul vrăjmaș le țese în jurul
nostru.

Amestecul acesta toxic pe care lumea postmodernă îl
numește progresism duce inevitabil la o teribilă singurătate, un tip de
izolare care, chiar și fizic, a fost testată cu succes, mai ales în
timpul pandemiei. Am fost introduși în închisori digitale, în care
controlul asupra acțiunilor noastre poate fi atent observat și corectat
dacă stăpânitorii acestei lumi decid că modul nostru de viețuire
creștină contravine tendințelor societății secularizate.

Am devenit,
rând pe rând, sclavi ai unui sistem profund imoral în care identitatea
omului și Chipul lui Dumnezeu sunt înlocuite de coduri QR, care și
vizual descriu degringolada, haosul, lipsa de formă și rânduială,
anulând frumusețea cu care Dumnezeu a creat lumea și toate cele sunt în
ea.

Tristețea și mai profundă vine din nevoia continuă de validare
pe care toți cei ce trăiesc mai degrabă virtual decât real o simt
aproape ca pe o rană. Vedem azi tineri care se prăbușesc în abisul
propriei neputințe pentru că nu sunt acceptați, nu sunt conform
standardelor. Din nefericire, aceștia recurg la tot felul de substanțe
psihotrope menite să le aline acest neajuns ce vine din lipsa unei
pretinse validări.

Ieșiți din virtual și reveniți în real, Hristos
ne așteaptă și ne recunoaște pe toți ca fii și fiice ale Lui!
Identificați‑vă mai degrabă cu biruința lui Hristos în fața tuturor
refuzurilor și redescoperiți‑vă în Dumnezeu!

El vă așteaptă și fără
haine scumpe, și fără ultimele descoperiri tehnologice, vă acceptă și
bogați, și săraci, și neputiciosi, și puternici, vă așteaptă cu darul
inimii voastre care e mai prețios pentru El decât darurile magilor
veniți de departe. Fiți voi iesle primitoare, făcându‑vă sărbătoare, și
lăsați la o parte orice aparență pe care lumea aceasta virtuală și
digitalizată v‑o propune spre a vă înșela și îmbolnăvi!

Dreptmăritori creștini,

În
tot acest tumult, Biserica se străduiește să‑și desfășoare misiunea.
Anul 2023 a fost declarat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe
Române „Anul omagial al pastorației persoanelor vârstnice” și „Anul
comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești (psalți)” în
Patriarhia Română, conștienți fiind toți de faptul că, alături de copii,
bătrânii sunt persoanele cele mai vulnerabile în această societate atât
de grăbită. Ei au nevoie nu doar de îngrijirea, ci și de atenția și
dragostea noastră. Nu trebuie să uităm că bătrânețea poate fi cununa
vieții trăită în bună cuviință și credință. Ea este vârsta înțelepciunii
și a povățuirii, este vârsta bucuriei de a‑ți vedea copiii și nepoții
crescând. Este vârsta strângerii roadelor duhovnicești, vârsta pildelor
de viață a povețelor înțelepte. Să nu lăsăm aceste roade să fie întinate
de slăbiciune și de boală, de neputință și, mai ales, de uitarea
celorlalți. Grija față de persoanele vârstnice trebuie să înceapă cu
neuitarea lor. Doar astfel putem păstra lumina credinței și a dragostei,
doar astfel putem învăța din greșelile trecutului pentru a nu le repeta
în prezentul acesta atât de nesigur.

De asemenea, tot în acest
an, i‑am sărbătorit pe imnografii și cântăreții bisericești, adevărați
misionari, dedicați cu adevărat slujirii smerite și propovăduirii
dreptei credințe. În popor, noi îi numim „dascăli”, pentru că,
într‑adevăr, aceasta le este menirea: să slujească prin cânt vestirea
Evangheliei și să‑i călăuzească pe ceilalți în rugăciune. Lor le
datorăm, mai mult decât ne‑am putea închipui astăzi. Câți copii au
învățat, odinioară, slovele cărții, alături de venerabilii dascăli, la
stranele bisericilor? Câți, oare, și‑au descoperit chemarea și darul,
cântând împreună cu aceștia troparele și condacele, dar și colindele pe
care le iubim atât de mult? Noi datorăm stranei curăția limbii române,
poezia și cânturile ce ne‑au înălțat inimile. Lor le aducem în acest an
prinos de cinstire, în semn de prețuire pentru truda de a ne sădi în
suflet dragostea de Dumnezeu și de dreapta învățătură.

Iubiți frați în Hristos Domnul,

Anul
acesta rămâne, fără îndoială, un an al încercărilor în care am simțit
purtarea de grijă a lui Dumnezeu și darurile sale îmbelșugate asupra
Eparhiei noastre. Cu ajutorul unor persoane de o aleasă ținută
duhovnicească, am putut înființa o nouă mănăstire, închinată
Acoperământului Maicii Domnului, la Bolintin. Alături de donatori și de
preoții din întreaga Episcopie a Giurgiului, am putut rândui totul,
pentru ca noul așezământ să devină în timpul cel mai scurt loc de
rugăciune și de reculegere.

Este sărbătoare, este lumină, este
bucurie: bucuria Nașterii Mântuitorului Hristos și începutul mântuirii
noastre, după cum frumos glăsuiește cântarea Bisericii. La ceas de
luminat Praznic, nu putem decât să‑i dăm slavă lui Dumnezeu pentru toate
cele primite, pentru binecuvântările și darurile Sale îmbelșugate,
rugându‑L stăruitor să vă înconjoare de‑a pururi cu purtarea Sa de
grijă, să vă întărească în credință și în răbdare, să vă păzească pe
voi, pe toți, cu al Său har și cu a Sa iubire de oameni!

În
clipele acestea de bucurie duhovnicească și de înălțare sufletească,
primiți urările noastre de bine, încredințați fiind că sunteți și veți
rămâne mereu în rugăciunile noastre.

Vă urăm să aveți pace și
liniște în familie și în casă, binecuvântăm pe cei mici și ne rugăm ca
bucuria copilăriei să nu se piardă niciodată din sufletele lor. Suntem
alături de părinții care ostenesc pentru ca toate să fie în bună
rânduială, iar pentru cei bătrâni ne rugăm ca amurgul vieții să nu‑i
afle singuri și lipsiți de nădejde, ci plini de bucuria vederii lui
Hristos.

Împărtășindu‑Vă părintească binecuvântare, rugăm pe
Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Domnul vieții și al păcii, să Vă
dăruiască toate cele de folos, bucurându‑Vă de aceste sărbători întru
mulți și fericiți ani!

Al Vostru părinte duhovnicesc, de tot binele voitor și pururea către Domnul fierbinte rugător,

†AMBROZIE

EPISCOPUL GIURGIULUI”

Pastorala (PDF) 

1
Cf. S. Efrem Sirianul, Imnele Nașterii XVI. 3, traducere diac. Ioan I.
Ică Jr., Imnele Nașterii și Arătării Domnului, Ed. Deisis, Sibiu, 2010,
p. 84.

2 Sf. Maxim Mărturisitorul, Cuvânt și preamărire, slavă și
laudă a Preasfintei Împărătese, Preacuratei și Preabinecuvântatei
Născătoare de Dumnezeu și Pururea‑Fecioară Maria, precum și însemnare cu
privire la viața sa neprihănită și fericită de la naștere până la
moarte, în: Epifanie Monahul, Simeon Metafrastul, Maxim Mărturisitorul,
Despre nașterea, viața și adormirea Maicii Domnului – Trei vieți
bizantine, traducere Diac. Ioan I. Ică Jr., Deisis, Sibiu, 2007, p. 110.

3 Sf. Maxim Mărturisitorul, Cuvânt și preamărire…, p. 114.