USR a trimis notificări companiilor municipale: În continuare se semnează contracte şi se fac angajări

USR Bucureşti a trimis notificări oficiale prin care li se pune în vedere celor care conduc companiile municipale că instanţa a decis anularea hotărârilor de Consiliu general în baza cărora au luat fiinţă.

roxana wring facebook
Roxana Wring spune că Gabriela Firea şi directorii companiilor municipale „se comportă ca şi cum decizia instanţei nu ar exista”

„Prin aceste notificări, decidenţii din companii sunt înştiinţaţi oficial că orice act pe care îl semnează şi care duce la angajarea contractuală a societăţilor poate atrage răspunderea lor civilă şi penală”, informează USR, prin intermediul unui comunicat.

Preşedintele USR Bucureşti, Roxana Wring, a apreciat că primarul general, Gabriela Firea, şi directorii companiilor municipale „se comportă ca şi cum decizia instanţei nu ar exista”.

„Am vrut ca în aceste ultime zile din an să-i notificăm oficial pe decidenţii din companii şi să le amintim că această decizie există şi produce efecte”, a precizat consilierul municipal.

„În continuare se semnează contracte de milioane de lei, în continuare se fac angajări şi în continuare aceste companii operează ca şi cum ar fi legal înfiinţate, ceea ce nu este adevărat. Există o decizie a Curţii de Apel prin care această problemă este tranşată. Ceea ce am făcut astăzi a fost să le transmitem directorilor din companii că ei – şi nu Gabriela Firea – sunt cei care vor plăti pentru eventuale încălcări ale legii. Le spunem foarte clar că legea este mai importantă decât cuvântul primarului”, a declarat Ana Ciceală, consilier municipal USR.

Pe 23 noiembrie, Curtea de Apel Bucureşti a decis anularea tuturor hotărârilor de înfiinţare a companiilor municipale, în urma unui proces iniţiat de USR Bucureşti în anul 2017, pe motiv că hotărârile au fost adoptate cu votul a jumătate plus unu din numărul total al consilierilor municipali, şi nu cu votul a două treimi.

Primarul general, Gabriela Firea, a declarat că decizia Curţii de Apel Bucureşti nu implică o încetare a activităţii companiilor, deoarece aceste societăţi nu sunt radiate de la Registrul Comerţului. Ea a precizat că aceste companii îşi vor desfăşura activitatea în continuare şi că USR se bucură de „un câştig de moment”.

Pe 26 noiembrie, USR Bucureşti a depus un proiect de hotărâre care vizează dizolvarea companiilor municipale. De asemenea, ulterior, atât PNL, cât şi USR Bucureşti au depus acţiuni în instanţă pentru desfiinţarea companiilor municipale.

Sursa: Agerpres.ro

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/usr-a-trimis-notificari-companiilor-municipale-in-continuare-se-semneaza-contracte-si-se-fac-angajari-1053733


Analyse


2025-11-06 20:38:51

General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 0.6)

Subject: notificari companiilor municipale si decizia instantei

Entity Sentiment:

  • usr bucuresti: neutral (score: 0 magnitude: 0.5, occurrence: 4)
  • gabriela firea: negative (score: -0.5 magnitude: 0.7, occurrence: 2)
  • roxana wring: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 1)
  • ana ciceala: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 1)
  • curtea de apel bucuresti: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 1)
  • consiliu general: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 1)
  • partidul national liberal: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 1)
  • registrul comertului: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 1)

Classification:

  • /News/Politics

Language: Romanian

Safety Moderation: Politics,Legal

KeyPhrases:

  • notificari companiilor municipale
  • anularea hotararilor consiliu general
  • contracte si angajari
  • curtea de apel bucuresti

KeyWords:

  • notificari
  • angajari
  • hotarari
  • consiliu
  • instanta
  • usr

Excerpt: usr a trimis notificari oficiale catre companiile municipale precizand ca instanta a decis anularea hotararilor de infiintare. notificarile avertizeaza decidentii ca orice act pe care il semneaza si duce la angajarea contractuala poate atrage raspunderea lor civila si penala.

Summary: acest articol informeaza ca usr bucuresti a trimis notificari catre companiile municipale pentru a sublinia ca instanta a anulat hotararile de infiintare si ca orice act de angajare sau contract ar putea atrage raspunderea legala a decidentilor. sustinatorii usr, in frunte cu roxana wring si ana ciceala, critica conducerea municipala condusa de gabriela firea pentru continuarea activitatii companiilor, in ciuda deciziei judecatoresti. pe 23 noiembrie Curtea de Apel Bucuresti a decis anularea hotararilor, iar pe 26 noiembrie USR Bucuresti a depus un proiect de hotarare pentru dizolvarea companiilor municipale. pnl si usr bucuresti au depus actiuni in instanta. articolul mentioneaza ca deciziile nu sunt radiate de la registrul comertului, iar Firea sustine un castig de moment. sursa: agerpres.ro


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.