Cea de-a 12-a ediţie a Programului de titluri de stat Tezaur din acest an este lansată astăzi, 8 decembrie, de către Ministerul Finanțelor.
Titlurile de stat pot fi cumpărate în perioada 8 decembrie 2025 – 7 ianuarie 2026, prin platforma Ghişeul.ro, iar între 8 decembrie 2025 şi 8 ianuarie 2026, online, numai de către persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV pentru titluri lansate prin intermediul unităţilor Trezoreriei Statului.
Potrivit ministerului, titlurile de stat pot fi cumpărate între 8 decembrie 2025 şi 9 ianuarie 2026 de la sediul unităţilor Trezoreriei Statului; între 8 decembrie 2025 şi 8 ianuarie 2026 în mediul urban şi între 8 decembrie 2025 şi 7 ianuarie 2026 în mediul rural, prin subunităţile poştale ale CN Poşta Română SA.
Veniturile obţinute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanţelor sunt neimpozabile. Dobânda este anuală şi se plăteşte la datele de plată prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile şi se pot răscumpăra în avans. În plus, un investitor are libertatea de a efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.
Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Fondurile obţinute de Ministerul Finanţelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanţarea deficitului bugetar şi refinanţarea datoriei publice.
Source URL: https://newss.ro/2025/12/08/o-noua-editie-a-titlurilor-de-stat-tezaur/

