Președintele PSD a declarat, într-un interviu acordat publicației „New Europe”, că majoritatea parlamentară va aduce modificări la legile de funcționare a serviciilor secrete astfel încât „să prevină influențarea Justiției, Parlamentului și Guvernului”, arată G4media.
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
„O nouă legislație urmează să fie adoptată în privința operațiunilor serviciilor secrete, cu scopul de a le determina să opereze strict în cadrul constituțional și să nu treacă în mod ilegal dincolo de aceste limite și să influențeze alte instituții ca partidele politice, Justiția sau pe membrii Parlamentului. Serviciile secrete ar trebui să se ocupe doar de atribuțiile lor așa cum sunt ele definite de constituție”, a declarat Liviu Dragnea.
În același interviu, președintele PSD a arătat că organizaţiile susţinute de George Soros sunt blamate pentru instigarea la violenţă în cadrul protestelor din Bucureşti din data de 10 august și l-a acuzat, de asemenea, pe preşedintele Klaus Iohannis că a susţinut protestatarii. DNA este catalogată drept „păpușar al judecătorilor”.
Săptămânalul New Europe a publicat, de-a lungul timpului, mai multe articole critice la adresa Laurei Codruța Kovesi (inclusiv unul prin care lăuda revocarea acesteia din fruntea DNA) și a fostului președinte Traian Băsescu, pe care îl cataloga drept „ultimul autocrat al Europei”.
Excerpt: liviu dragnea anunta ca va fi modificata legislatiea serviciilor secrete, sa nu mai influenteze Justitia si Parlamentul. in interviu acordat publicatiei New Europe, liderul PSD a declarat ca majoritatea parlamentara va aduce modificari la legile de functionare ale serviciilor secrete astfel incat sa previna influentarea Justitiei, Parlamentului si Guvernului si sa influenteze alte institutii. serviciile secrete ar trebui sa se ocupe doar de atributiile lor asa cum sunt ele definite de constitutie. de asemenea, Dragnea afirma ca organizatiile sustinute de George Soros sunt blamate pentru instigarea la violenta in Bucuresti din data de 10 august si l-a acuzat pe presedintele Klaus Iohannis ca a sustinut protestatarii. DNA este catalogata drept papusar al judecatorilor. Saptamanalul New Europe a publicat articole critice la adresa Laurei Codruta Kovesi si a fostului presedinte Traian Basescu.
Summary: articolul relateaza declaratii ale lui liviu dragnea despre modificarea legislatiei serviciilor secrete pentru a preveni influenta asupra justitiei, parlamentului si guvernului. el sustine ca noua legislatie va asigura ca operatiunile serviciilor secrete se desfasoara doar in cadrul constitutional si nu vor influenta alte institutii. textul mentioneaza ca organizatiile sustinute de george soros sunt blamate pentru instigarea la violenta din bucuresti pe 10 august, iar klaus iohannis este acuzat ca a sustinut protestatarii. De asemenea, DNA este catalogata drept papusar al judecatorilor, iar articole critice la adresa Laurei Codruta Kovesi si a fostului presedinte Traian Basescu sunt mentionate. Articolul face referiri la surse precum G4Media si New Europe, sugerand un context politic tensionat si disputat in privinta rolului institutiilor si al justitiei in politica romaneasca.
Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.