Marcel Ciolacu a câştigat alegerile pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Buzău

În Buzău, unde duminică au fost alegeri pentru preşedinţia Consiliului Judeţean, a câştigat social democratul Marcel Ciolacu. Acesta a obţinut 51,97% din voturi, după centralizarea tuturor proceselor verbale. El a declarat că buzoienii aşteaptă de acum rezultate concrete.

Marcel Ciolacu: Va veni o perioadă plină de provocări. Voi ţine foarte mult la parteneriatul dintre Consiliul Judeţean şi Primăria Municipiului Buzău pentru proiectele majore pe care le-am stabilit şi, de asemeni, voi continua, aşa cum am promis, să fac parteneriate, de această dată, cu mai multe OAT-uri, cu mai multe primării pentru o viziune şio dezvoltare echitabilă în interiorul judeţului Buzău.

Pe locul doi în preferinţele buzoienilor s-a clasat candidatul AUR, Ştefăniţă Alin Avrămescu, urmat de Mihai Răzvan Moraru, susţinut de alianţa electorală PNL-USR. Şi în cazul alegerilor pentru funcţia de primar, desfăşurate în alte 12 localităţi din ţară, s-au centralizat toate procesele verbale.

Potrivit Autorităţii Electorale Permanente, în 10 localităţi cele mai multe voturi au obţinut edilii de la PSD, în timp ce în comuna Cârţa din judeţul Sibiu a câştigat candidatul PNL, Eduard-Andrei Maniţiu, iar la Valea Ciorii, în Ialomiţa, independentul Ionuţ Fătu. O analiză a procesului electoral va face profesorul universitar Andrei Ţăranu, la rubrica “Apel matinal”, de la postul nostru de radio./editor Florin Lepadatu/

Source URL: https://www.romania-actualitati.ro/stiri/politica/marcel-ciolacu-a-castigat-alegerile-pentru-presedintia-consiliului-judetean-buzau-id220420.html


Analyse


Post not analysed yet. Do the magic.