Codrin Ștefănescu: „PSD, cel mai vânat partid din România”

PSD este, la ora actuală, partidul cel mai vânat din România, după ce 1.187 de primari, viceprimari şi consilieri judeţeni şi municipali se află într-o formă de anchetă, a declarat joi, la Reşiţa, secretarul general al PSD, Codrin Ştefănescu.

codrin stefanescu_fb
Codrin Ștefănescu spune că PSD e vânat.

„După ultima decizie a Curţii, a trebuit, sigur, să ne gândim ce facem, dacă dăm Ordonanţă sau facem o lege prin care să punem în aplicare deciziile Curţii, cu protocoalele. Bineînţeles că aceste protocoale au fost un act nefiresc şi unic într-o ţară democratică. Tot ce s-a făcut prin aceste protocoale trebuie considerat nul. Sunt foarte multe opinii în sensul asta. Vom merge mai departe cu Ordonanţa pe Coduri, aşa cum am anunţat. Încă cerem noi, cei din partid, domnului Tudorel Toader, un text legat de amnistiere. Nu dăm înapoi pe acest subiect. Noi am fost votaţi de români şi pentru a face dreptate până la capăt. Lupta cu oamenii ăştia este complicată. PSD este, la această oră, cel mai vânat partid din România. În proporţie de 75%, toate conducerile judeţene şi centrale sunt într-o formă de anchetă. Dar nu că sunt anchetaţi colegii noştri, dar sunt anchetaţi împreună cu soţia, soţul, copiii, soacra, socrul. Avem 1.187 de primari, viceprimari, consilieri judeţeni şi municipali într-o formă de anchetă, ANI, DNA, DIICOT, pentru abuz în serviciu, lucruri absolut bizare”, a afirmat Codrin Ştefănescu, răspunzând unei întrebări legate de statul paralel.

Totodată, acesta a precizat că PSD ia în calcul, în continuare, suspendarea preşedintelui Klaus Iohannis, însă, pentru aceasta trebuie mai întâi analizate „efectele economice” ale unei astfel de decizii.

„PSD niciodată nu şi-ar sacrifica ţara. Sunt, însă, tot felul de presiuni din teritoriu pe subiectul acesta şi, atunci, luăm în calcul. Dacă nu aveam preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene, cu siguranţă făceam acest lucru”, a precizat Codrin Ştefănescu.

FOTO: Agerpres

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/codrin-stefanescu-psd-cel-mai-vanat-partid-din-romania-1066541


Analyse


2025-03-23 08:05:09

General Sentiment: negative (score: -0.4 magnitude: 2.5)

Subject: PSD investigat in Romania

Entity Sentiment:

  • PSD: negative (score: -0.6 magnitude: 1.2, occurrence: 5)
  • Codrin Stefanescu: neutral (score: 0 magnitude: 0.5, occurrence: 4)
  • Romania: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 2)
  • Klaus Iohannis: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 1)
  • Tudorel Toader: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 1)
  • Curtea: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 1)
  • ANI: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 1)
  • DNA: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 1)
  • DIICOT: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • Government

Language: romanian

Safety Moderation: Politics,Legal

KeyPhrases:

  • PSD cel mai vanat partid
  • suspendarea presedintelui Klaus Iohannis
  • protocoale nefiresti

KeyWords:

  • PSD
  • ancheta
  • Codrin Stefanescu
  • Romania
  • suspendare

Excerpt: Codrin Stefanescu afirma ca PSD este cel mai vanat partid din Romania, cu multi membri investigati. Se discuta despre protocoale si posibila suspendare a presedintelui Klaus Iohannis.

Summary: Codrin Stefanescu a declarat ca PSD este cel mai vanat partid din Romania, cu 1.187 de primari, viceprimari si consilieri aflati sub ancheta. El a mentionat ca partidul ia in considerare suspendarea presedintelui Klaus Iohannis, dar trebuie analizate efectele economice. Stefanescu a criticat protocoalele considerate nefiresti si a subliniat ca PSD nu va sacrifica tara, desi exista presiuni din teritoriu.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.