Dacian Cioloş, Dragoş Pîslaru şi Dragoş Tudorache sunt primii trei candidaţi pe lista Partidului Libertate, Unitate şi Solidaritate (PLUS) pentru alegerile europarlamentare din luna mai, listă validată, duminică, la Consiliul Naţional al acestei formaţiuni politice.
Dacian Cioloș / Foto: Inquam Photos / George Călin
Potrivit informaţiilor postate pe site-ul PLUS, procesul de selecţie şi ordinea pe listă au presupus trei etape.
În prima etapă, primii 43 de candidaţi au fost aleşi prin votul direct al membrilor PLUS dintr-un total de 153 candidaţi, numărul de voturi obţinute din partea membrilor PLUS cântărind 30% din scorul final. În etapa a doua a fost evaluat criteriul competenţei candidaţilor (40% din scorul final), iar în cea de-a treia fază, Biroul Naţional al PLUS a aplicat criteriile politice folosind principii de integritate, diversitate, reprezentare politică şi implicare organizaţională, acestea reprezentând diferenţa de 30% din scorul final al candidaţilor.
“România trebuie să rămână ancorată la nucleul dur al Europei. La primul cerc concentric de valori. Acest lucru va fi posibil doar prin prezenţa oamenilor competenţi, oneşti şi harnici în toate instituţiile relevante. Începem cu epicentrul democraţiei europene: Parlamentul European. E vremea oamenilor care au umblat mai mult pe coridoarele universităţilor decât pe culoarele tribunalelor”, precizează Vlad Voiculescu, coordonator PLUS al campaniei pentru alegerile europarlamentare.
În urma aplicării celor trei criterii menţionate mai sus, Consiliul Naţional a validat lista finală de candidaţi la alegerile europene din 26 mai, primul fiind Dacian Cioloş, urmat de Dragoş Pîslaru şi Dragoş Tudorache.
Pe listă se mai regăsesc Ramona Strugariu, Alin Cristian Mituţa, Valeriu Nicolae, Oana Şoiu, Liviu Sorin Iolu, Andrei Cristian Ion şi Oana Popescu.
Excerpt: lista finala de candidati europarlamentare plus a fost validata de consiliul national al acestei formatiuni. dacian ciolos, dragos pislaru si dragos tudorache sunt primii trei candidati pe lista pentru alegerile europarlamentare din luna mai. procesul de selectie a presupus trei etape: in prima etapa primii 43 de candidati au fost alesi prin vot direct al membrilor plus, contributia votului din partea membrilor fiind 30% din scorul final; in etapa a doua a fost evaluat criteriul competentei (40%), iar in etapa a treia biroul national al plus a aplicat criteriile politice privind integritatea, diversitate, reprezentare politica si implicare organizationala, acestea reprezentand 30% din scor. Vlad Voiculescu, coordonatorul campaniei pentru europarlamentare, a subliniat importanta oamenilor competenti si seriosi. Pe lista figureaza Ramona Strugariu, Alin Mituta, Valeriu Nicolae, Oana Soiu, Liviu Iolu, Andrei Ion si Oana Popescu.
Summary: articolul informeaza despre lista finala a candidatilor PLUS pentru europarlamentare, punand in lumina primii trei nume dacian ciolos, dragos pislaru si dragos tudorache. se mentioneaza ca selectia a avut trei etape: vot direct al membrilor, evaluarea competentei si aplicarea criteriilor politice de integritate, diversitate si reprezentare. Vlad Voiculescu este citat ca fiind coordonatorul campaniei; proiectul vizeaza mentinerea romaniei in nucleul dur al europei si importanta prezentei in Parlamentul European. Pe lista apar si alti candidati precum Ramona Strugariu, Alin Mituta, Valeriu Nicolae, Oana Soiu, Liviu Iolu, Andrei Ion si Oana Popescu.
Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.