BNR, răspuns pentru senatorul Daniel Zamfir

Reprezentanţii Băncii Centrale transmit, printr-un comunicat de presă, că sunt deschişi dialogului pe tema nivelului ROBOR, dar cer respectarea procedurilor dintre BNR şi Parlament. Faptul că senatorul Daniel Zamfir insistă ca guvernatorul Mugur Isărescu să se prezinte în faţa aleşilor, deşi există un Consiliu de Administraţie al Băncii Naţionale, „sugerează mai mult o agendă personală decât o dorință de dialog real”, potrivit BNR.

BNR
BNR se declară dispusă să discute despre ROBOR

Săptămâna trecută, guvernatorul BNR nu a mers în Comisia Economică de la Senat. El fusese chemat de senatorul ALDE să explice cum se stabileşte valoarea indicelui ROBOR şi de ce, de-a lungul anilor, au existat fluctuaţii ale acestui indice.

În lipsa guvernatorului, Daniel Zamfir le-a prezentat colegilor săi din comisie documente din urmă cu unsprezece ani care ar arăta că oficialii BNR s-au întâlnit în secret cu reprezentanţii băncilor comerciale pentru a stabili valoarea ROBOR.

Citește și: 

E nevoie de schimbarea lui Mugur Isărescu din fruntea BNR? Răspunsul lui Tăriceanu

BNR: Cadrul de „aşa-zisă” discuţie pe care l-a pregătit senatorul Zamfir nu a arătat reprezentativitate parlamentară

Dobânda Robor scade în ziua dedicată de Senat dezbaterilor privind nivelul acesteia

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/economie/bnr-raspuns-pentru-senatorul-daniel-zamfir-1075093


Analyse


2025-11-09 00:16:29

General Sentiment: neutral (score: 0.1 magnitude: 1.2)

Subject: dialog bnr parlament robor

Entity Sentiment:

  • banca nationala a romaniei: neutral (score: 0 magnitude: 0.6, occurrence: 6)
  • daniel zamfir: negative (score: -0.4 magnitude: 0.8, occurrence: 4)
  • mugur isarescu: neutral (score: 0 magnitude: 0.4, occurrence: 3)
  • robor: neutral (score: 0 magnitude: 0.5, occurrence: 3)

Classification:

  • /News/Politics
  • /Business & Finance/Economics

Language: Romanian

Safety Moderation:

KeyPhrases:

  • nivel robor
  • dialog bnr parlament
  • agenda personala zamfir
  • comisie economica senat

KeyWords:

  • robor
  • parlament

Excerpt: bnr raspunde senatorului daniel zamfir despre nivelul robor si se arata deschisa dialogului, dar subliniaza necesitatea respectarii procedurilor dintre bnr si parlament. in comunicat, reprezentantii bancii centrale critica ideea unei audienta cu guvernatorul mugur isarescu, indicand ca aceasta ar reflecta o agenda personala si nu dialog real. in lipsa guvernatorului, zamfir a prezentat documente vechi despre o intalnire secreta intre oficialii bnr si bancile comerciale pentru a fixa valoarea robor, iar conducerea bancilor a fost intrebata despre fluctuatii. in final, bnr subliniaza ca exista un cadru formal de discutie si ca discutiile despre robor vor continua in cadrul legislativ.

Summary: acest articol prezinta raspunsul bnr la solicitarea senatorului daniel zamfir privind nivelul robor si modalitatea de stabilire a valorii indicelui. bnr afirma disponibilitatea dialogului dar subliniaza necesitatea respectarii procedurilor intre banca centrala si Parlament. in text apar criticile fata de agenda personala a lui zamfir si lipsa prezentei guvernatorului mugur isarescu in comisie. in lipsa acestuia, zamfir a prezentat documente vechi despre o intalnire secreta intre reprezentantii bnr si bancile comerciale pentru a fixa valoarea robor. bnr sustine ca exista un cadru formal de discutii si ca temele legate de robor vor continua in cadrul parlamentului, cu un dialog aparent riguros.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.