Deputat PSD de Iaşi: Voi vota bugetul doar cu fondurile prevăzute expres pentru Autostrada Moldovei

Deputatul PSD de Iaşi Silviu Macovei a anunţat, vineri, că va vota bugetul doar dacă va fi asigurată finanţarea pentru autostrada Iaşi-Târgu Mureş, precizând că va susţine în Parlament orice amendament care prevede alocarea de fonduri pentru proiect.

silviu macovei deputat psd
Deputatul PSD Silviu Macovei. Foto: Facebook / Silviu Macovei

Silviu Macovei, susţine, într-un comunicat de presă, că a văzut proiectul de buget, dar şi reacţiile stârnite de faptul că nu sunt prevăzute fonduri care să vizeze construcţia autostrăzii Iaşi-Târgu Mureş.

Acum sunt reacţii emoţionale, la cald. Îndemn la calm, fiindcă acesta este doar proiectul de buget propus spre dezbatere publică. Pe lângă faptul că avem o lege de finanţare şi construire a autostrăzii, am asistat personal la discuţiile cu conducerea partidului când am fost asiguraţi ferm că vor fi fonduri în acest an pentru autostrada Iaşi -Târgu Mureş”, a precizat deputatul PSD Silviu Macovei.

El a adăugat că există posibilitatea depunerii de amendamente în Parlament şi că ”va susţine şi vota alocarea de fonduri pentru autostradă”.

Parlamentarul social-democrat consideră că toţi aleşii din Moldova vor vota un astfel de amendament, întrucât ”autostrada este vitală pentru milioane de români”.

Nu vreau să mă antepronunţ cu privire la votul meu pentru întregul buget, însă îl voi vota doar cu fondurile prevăzute expres pentru Autostrada Moldovei”, a mai spus Silviu Macovei, deputat PSD de Iaşi.

Anunțul parlamentarului PSD vine după ce deputatul Marius Bodea, liderul PNL Iași, a avertizat că în proiectul de buget pe anul 2019 nu sunt incluse sumele necesare pentru finalizarea documentaţiilor pentru Autostrada Iaşi-Târgu Mureş.

Cu acest buget, Moldova este scoasă de pe harta investiţiilor, fiind complet abandonată”, a spus Marius Bodea.

Legea privind realizarea Auostrăzii Unirii, Iaşi – Târgu Mureş, a fost adoptată pe 7 noiembrie 2018 de plenul Camerei Deputaţilor. Autostrada ar urma să fie construită din bugetul de stat, prin Ministerul Transporturilor.

Proiectul de lege a fost iniţiat în luna mai a anului trecut de un grup de 71 de parlamentari de la toate partidele politice, cu excepţia ALDE.
Ministerul Transporturilor este desemnat drept coordonator al proiectului de investiţii. Termenul de finalizare ar fi de patru ani de la intrarea în vigoare a legii.

La începutul lunii decembrie 2018, deputatul ALDE Varujan Vosganian anunța că a avut discuții cu premierul Viorica Dăncilă și cu Darius Vâlcov și că lucrările la Autostrada Moldova vor putea începe în 2019.

La începutul lunii noiembrie 2018, comisarul european Corina Creţu exprima disponibilitatea sa şi a DG Regio de a finanţa din fonduri UE studiul de fezabilitate şi etapizarea construcţiei autostrăzii Târgu Mureş-Iaşi-Ungheni, subliniind că pentru aceasta este necesară o solicitare din partea autorităţilor române.

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/deputat-psd-de-iasi-voi-vota-bugetul-doar-cu-fondurile-prevazute-expres-pentru-autostrada-moldovei-1075149


Analyse


2025-11-07 03:02:49

General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 1.5)

Subject: finantare autostrada moldovei

Entity Sentiment:

  • autostrada moldovei: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 2)
  • iasi-targu mures: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 2)
  • iasi: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 3)
  • targu mures: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 2)
  • psd: neutral (score: 0 magnitude: 0.6, occurrence: 6)
  • silviu macovei: positive (score: 0.4 magnitude: 0.9, occurrence: 3)
  • varujan vosganian: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 1)
  • corina cretu: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 1)
  • viorica dancila: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 1)
  • darius valcov: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 1)
  • ministerul transporturilor: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 1)
  • dg regio: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 1)
  • alde: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 1)
  • autostrada unirii: neutral (score: 0 magnitude: 0.25, occurrence: 1)
  • ungheni: neutral (score: 0 magnitude: 0.15, occurrence: 1)

Classification:

  • /News/Politics

Language: Romanian

Safety Moderation:

KeyPhrases:

  • finantare autostrada moldovei
  • iasi targu mures autostrada
  • lege autostrazii unirii

KeyWords:

  • autostrada
  • fonduri
  • buget
  • moldova
  • iasi
  • mures
  • parlament

Excerpt: un deputat psd din iasi afirma ca bugetul va fi votat doar daca vor fi alocate fonduri expres pentru Autostrada Moldovei, ruta Iasi-Targu Mures. Silviu Macovei spune ca a vazut proiectul de buget si ca exista asigurari din partea conducerii partidului ca fonduri vor fi alocate in acest an pentru autostrada. El poate depune amendamente in Parlament si va sustine alocarea de fonduri pentru ruta, afirmand ca autostrada este vitala pentru Moldova si pentru milioane de romani. Problema a fost discutata si de liderii opozitiei, cum ar fi Marius Bodea, care spune ca bugetul nu include fonduri pentru finalizarea documentatiilor pentru Autostrada Iasi-Targu Mures. Legea pentru realizarea Autostrazii Unirii, Iasi-Targu Mures, a fost aprobata in 2018, iar Ministerul Transporturilor este coordonatorul proiectului.

Summary: acest articol trateaza declaratii ale deputatului Silviu Macovei din psd Iasi privind bugetul national si finantarea Autostrazii Iasi-Targu Mures. Macovei sustine ca bugetul va fi votat doar daca fonduri destinate Autostradei Moldovei vor fi prevazute expres si afirma ca poate depune amendamente in Parlament pentru a asigura alocarea aferenta. El a mai spus ca exista angajamente din partea conducerii partidului pentru finantare in acest an si ca toti alesii din Moldova ar vota un astfel de amendament. In acelasi timp, liderii opozitiei, precum Marius Bodea, avertizeaza ca bugetul nu contine fonduri pentru finalizarea documentatiilor pentru Autostrada Iasi-Targu Mures. Legea pentru realizarea Autostrazii Unirii, Iasi-Targu Mures, a fost adoptata in 2018, iar Ministerul Transporturilor este coordonatorul proiectului. DG Regio si fonduri UE sunt indicate ca posibile finantatori pentru studiul de fezabilitate si etapele constructiei.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.