Mi se pare că ar fi foarte periculos ca funcția de președinte al României să cadă în mâna celor care acum atacă justiția, statul de drept și Uniunea Europeană, a declarat Dacian Cioloș într-un interviu pentru Digi24.
Fostul premier Dacian Cioloș, care ar putea fi candidatul alianței USR+PLUS la alegerile prezidențiale de anul acesta, spune că o eventuală candidatură a sa împotriva președintelui Klaus Iohannis nu i-ar prejudicia șansele acestuia. „Foarte bine că domnul președinte candidează. Am colaborat foarte bine cât am fost prim-ministru, așa cum am mai spus public, am ținut legătura cu dânsul, dar foarte probabil, aproape sigur, alianța USR+PLUS va avea un candidat la președinție și asta nu pentru a prezenta un candidat împotriva cuiva. E firesc ca o astfel de alianță să prezinte un candidat la președinție atât timp cât are și un proiect politic pe care vrea să îl susțină în aceste alegeri”, a explicat Dacian Cioloș la „Jurnalul de seară”.
„E important și pentru noi ca funcția de președinte a României să rămână în rândul forțelor politice care vor să lucreze pentru o Românie modernă, democratică, și nu a forțelor politice care luptă împotriva intereselor României, care luptă împotriva justiției și a statului de drept”, a adăugat liderul PLUS.
Citiți și: De unde ia alegători alianța USR+PLUS?
Soluția lui Dacian Cioloș pentru rezolvarea crizei în care se află România
Dacian Cioloș îi răspunde lui Liviu Dragnea: Cine s-a fotografiat cu oameni din serviciile de informații?
Dacian Cioloș: Noi nu vom avea în vedere să reducem pensiile și salariile
Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/dacian-ciolos-foarte-bine-ca-dl-presedinte-candideaza-1076627
Analyse
2025-11-06 20:47:31
General Sentiment: positive (score: 0.4 magnitude: 1.8)
Subject: candidatura lui ciolos presedintie
Entity Sentiment:
- dacian ciolos: positive (score: 0.8 magnitude: 1.2, occurrence: 9)
- usr+plus: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 2)
- klaus iohannis: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 1)
- romania: positive (score: 0.3 magnitude: 0.8, occurrence: 3)
- uniunea europeana: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 1)
- digi24: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
- jurnalul de seara: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
- liviu dragnea: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
Classification:
Language: Romanian
Safety Moderation:
KeyPhrases:
- candidatura ciolos presedintie
- statul de drept justitie
- romania moderna democratica
- alianta usrplus presedintie
KeyWords:
- ciolos
- presedinte
- romania
- justitie
- alianta usrplus
- dREPT
Excerpt: dacian ciolos sustine ca este foarte bine ca dl presedinte candideaza si ca este periculos ca romania sa cada in mana celor care ataca justitia si statul de drept. el afirma ca alianta usrplus poate avea un candidat la alegeri si ca presedintele sa ramana in randul fortelor politice care doresc o romanie moderna si democratica.
Summary: fostul premier ciolos sustine ca este bine ca presedintele candideaza iar alianta usrplus poate avea un candidat. text sublinia importanta ca romania sa ramana o tara democratica si respectuoasa cu ue, iar atacurile la justitie si la statul de drept sa fie condamnate. articolul mentioneaza pe klaus iohannis si pe liviu dragnea si discuta despre pensii si salarii
Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.