HC BUZĂU A OBȚINUT DOAR UN EGAL

Doar un egal a obținut Handbal Club Buzău, în deplasare, cu SCM Poli Timișoara, 28-28, la capătul unui meci pe care l-a condus în permanență. Buzoienii au fost egalați pe final și nu au reușit să mai înscrie la ultimul atac.

După un început echilibrat, cu puține goluri, Handbal Club a preluat inițiativa și s-a distanțat constant pe tabela de marcaj. Buzoienii au condus și la 5 goluri, 5-10 și 6-11, diferență care s-a micșorat până la pauză: 12-15.

În partea secundă, Poli Timișoara s-a apărat mai bine și a fost mai eficientă în atac, reușind să se apropie la numai un gol, 19-20, în minutul 41. Handbal Club a forțat și s-a distanțat, din nou, la trei goluri, 21-24 și 22-25, dar fără să se desprindă definitiv. Timișorenii au revenit și au reușit să egaleze în minutul 57. Buzoienii au mai condus o dată, 27-28, dar gazdele au egalat imediat, 28-28. Ultimul atac a aparținut buzoienilor, care au tras pe poartă, dar portarul bănățenilor a parat.

În urma acestui rezultat, Handbal Club Buzău se menține pe prima poziție a clasamentului, cu 14 puncte, cu două mai multe decât campioana Dinamo București.

Source URL: https://newss.ro/2025/11/27/hc-buzau-a-obtinut-doar-un-egal/


Analyse


2025-12-08 08:15:16

Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.