De ziua sa, președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu, are o singură dorință mare: ”Începutul primăverii să însemne….”

Președintele
Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu, își sărbătorește, vineri, ziua
de naștere. O zi pe care a început-o la birou, răspunzând felicitărilor venite
de la colegi și colaboratori și pe care o va continua, după-amiază, în familie,
rezervându-și timp pentru cei doi nepoți ai săi.
La 63 de ani, Petre Emanoil Neagu are două liste scurte cu dorințe. În plan personal își dorește sănătate pentru sine și pentru cei din familie:
”În plan personal, îmi doresc să fiu sănătos, la fel și familia. În rest, am tot: copii, nepoți…În plan profesional, să fiu sănătos să duc la capăt proiectele pe care le am împreună cu colegii din Consiliu, până la finalul mandatului, în 2024. Și apoi, vom mai vedea…. Îmi doresc tare, tare, tare mult, ca începutul primăverii să fie sfârșitul pandemiei!”
După program, șeful
CJ Buzău va merge acasă și va petrece alături de cei doi nepoți, Sașa și
Darius.

”După program merg acasă, la țară, unde mă așteaptă cea mai mare bogăție a mea, cei doi nepoți. O să stăm, o să vorbim, o să bem un suc, cu familia.”
Aniversarea celor
63 de ani va continua mâine, în compania prietenilor: ”Mâine, o să mă întâlnesc
și cu niște prieteni mai vechi și mai noi. O să fie și o zi de reflexie, de planuri
viitoare, că așa este orice moment de acest fel. Este un nou început!”
Source URL: https://sansanews.ro/de-ziua-sa-presedintele-consiliului-judetean-buzau-petre-emanoil-neagu-are-o-singura-dorinta-mare-inceputul-primaverii-sa-insemne/





Adaugă comentarii