CEx al PSD, convocat pentru marți. Vor fi stabilite noile propuneri pentru Transporturi și Dezvoltare

Liviu Dragnea a convocat social-democraţii pentru mâine după-amiază în şedinţa Comitetului Executiv, pentru a stabili noi propuneri pentru ministerele Dezvoltării şi Transporturilor. Respinşi de mai multe ori de preşedintele României, Lia Olguţa Vasilescu şi Mircea Drăghici au făcut un pas în spate şi au renunţat la nominalizări.

Actualizare 13:40. Viorica Dăncilă  a precizat că a trimis președintelui Iohannis doar scrisoarea privind retragerea candidaturii lui Mircea Drăghici de la Ministerului Transporturilor, deoarece șeful statului și-a exprimat opțiunea în cazul propunerii de numire a Liei Olguța Vasilescu pentru portofoliul Dezvoltării.

„Imediat după ce vom vedea persoanele pe care le vom desemna, voi vorbi și cu domnul președinte și voi trimite nominalizările și către Palatul Cotroceni”, a spus Dăncilă.


Actualizare: 11:20. Premierul Viorica Dăncilă a trimis Administrației Prezidențiale scrisorile de retragere a candidaturilor pentru funcția de ministru al Dezvoltării și de ministru al Transporturilor.


CEx-ul PSD va avea loc marți, de la ora 17:00. După ce în Comitetul Executiv vor fi stabilite noile propuneri de miniștri, Viorica Dăncilă le va înainta președintelui Klaus Iohannis.

În acest moment, pentru Ministerul Dezvoltării ar fi favorit Dragoș Benea, deputat PSD de Bacău, propunere făcută chiar de Liviu Dragnea.

Se pare că există o temere în rândul celor din PSD, după ce au văzut refuzul constant al președintelui Klaus Iohannis în a-i numi pe Lia Olguța Vasilescu și Mircea Drăghici.

Premierul Viorica Dăncilă spunea, în 6 februarie, că l-a sunat pe şeful statului în legătură cu numirea miniştrilor Transporturilor şi Dezvoltării, iar acesta a promis că va da un răspuns în următoarele zile. A doua zi, președintele Klaus Iohannis a înștiințat-o pe Viorica Dăncilă, printr-o scrisoare, că a respins și a treia propunere de numire a Liei Olguța Vasilescu în funcția de ministru al Dezvoltării.  În ceea ce-l privește pe Mircea Drăghici, șeful statului promitea un răspuns ulterior, care însă nu a mai venit, deoarece acesta a anunțat și el că își retrage candidatura.

 

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/cex-al-psd-convocat-pentru-marti-vor-fi-stabilite-noile-propuneri-de-ministri-pentru-transporturi-si-dezvoltare-1083903


Analyse


2025-11-07 11:53:04

General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 2)

Subject: stabilire propuneri pentru transporturi si dezvoltare psd

Entity Sentiment:

  • psd: neutral (score: 0 magnitude: 0.4, occurrence: 6)
  • liviu dragnea: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 1)
  • lia olguta vasilescu: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 2)
  • mircea draghici: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 2)
  • viorica dancila: neutral (score: 0 magnitude: 0.25, occurrence: 3)
  • klaus iohannis: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 3)
  • dragos benea: neutral (score: 0 magnitude: 0.15, occurrence: 1)
  • ministerul dezvoltarii: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • ministerul transporturilor: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • palatul cotroceni: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • administratia prezidentiala: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • presedintele romaniei: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • bacau: neutral (score: 0 magnitude: 0.05, occurrence: 1)

Classification:

  • /News/Politics

Language: Romanian

Safety Moderation:

KeyPhrases:

  • noi propuneri ministri
  • transporturi si dezvoltare
  • retrageri candidaturi ministri

KeyWords:

  • psd
  • dragnea
  • dancila
  • iohannis
  • vasilescu
  • draghici
  • transporturi
  • dezvoltare
  • ministri
  • cex

Excerpt: articolul informeaza despre convocarea CEx al PSD pentru marti pentru a stabili noile propuneri de ministri la ministerele dezvoltarii si transporturilor. liviu dragnea a convocat social-democratii, iar lia olguta vasilescu si mircea draghici au retras candidaturile. viorica dancila a trimis administratiei prezidentiale scrisorile de retragere pentru candidaturile la dezvoltare si transporturi si a afirmat ca dupa stabilirea noilor propuneri in CEx va transmite nominalizarile catre Cotroceni. CEx-ul PSD va decide noile propuneri marti, iar presedintele klaus iohannis si-a exprimat opozitia fata de numirile anterioare. in context, dragos benea este posibil favorit pentru Ministerul Dezvoltarii, existand temeri in PSD legate de refuzul presedintelui de a numi anumite candidaturi.

Summary: acest articol prezinta convocarea CEx al PSD pentru marti cu obiectiv stabilirea noilor propuneri de ministri pentru ministerele Dezvoltarii si Transporturilor, retragerea candidaturilor pentru aceste portofolii, si evolutia relatiei dintre PSD si presedintele Iohannis. se mentioneaza un posibil favorit pentru Dezvoltare, dragos benea, precum si temeri ca presedintele poate refuza anumite numiri, ceea ce ar prelungi formarea cabinetului. sedinta este programata la ora 17:00 si dupa incheierea acestei sedinte, nominalizarile vor fi transmise catre Cotroceni. sursa articolului este digi24.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.