Ciucă, aproape șef peste liberali. Avrămescu: ”Va aduce stabilitate și coerență”
Sunt alegeri, duminică, 10 aprilie, în PNL, când delegați din întreaga țară își vor desemna președintele. Congresul extraordinar al liberalilor vine după ce liderul partidului, Florin Cîțu, și-a dat demisia din funcția de președinte al PNL, la cererea expresă venită din partea majorității covârșitoare a liberalilor din teritoriu. Inclusiv liberalii din Buzău au cerut demisia lui Cîțu, iar acum organizațiile au decis să-l susțină pentru funcția de președinte pe premierul Nicolae Ciucă. Acesta a primit derogare pentru a candida, întrucât nu avea vechimea necesară în partid. Anunțul candidaturii sale era de altfel așteptat. Organizația Buzău a PNL a decis că va merge pe mâna lui Ciucă.
”În unanimitate, PNL Buzău susține moțiunea de candidatură a premierului României, domnul Nicolae Ionel Ciucă, “Uniți pentru o Românie stabilă și puternică”.
Alegerea domnului prim-ministru Nicolae Ciucă în funcția de președinte al PNL va aduce stabilitate, coerență și încredere în viața internă a partidului și, mai ales, ne asigură o guvernare solidă”, a scris, pe Facebook, președintele PNL Buzău, Gabriel Avrămescu.
Deocamdată, Nicolae Ciucă este singurul candidat pentru funcția de președinte al PNL și, potrivit unor surse din partid, e puțin probabil să aibă contracandidat în alegeri.
Source URL: https://sansanews.ro/ciuca-aproape-sef-peste-liberali-avramescu-va-aduce-stabilitate-si-coerenta/





Adaugă comentarii