A fost respinsă cererea Elenei Udrea de acordare a azilului politic în Costa Rica

Cererea Elenei Udrea prin care solicita azilul politic în Costa Rica a fost respins, miercuri, de o comisie administrativă, avocatul acesteia, Veronel Rădulescu, spunând că decizia va fi contestată în instanţă.

elena-udrea-alexandrov-adrian-fiica-fb
Foto: Facebook

Avocatul Veronel Rădulescu a declarat, miercuri, pentru News.ro, că o comisie administrativă de imigrări a respins cererea Elenei Udrea de acordare a azilului politic în Costa Rica.

Apărătorul fostului ministru a precizat că această decizie nu este definitivă şi va fi atacată în instanţă.

Astfel, cererea de azil politic a Elenei Udrea va fi analizată de judecători în următoarea perioadă.

ICCJ a suspendat, în decembrie 2018, executarea pedepsei în cazul Elenei Udrea, în dosarul „Gala Bute”, în care a fost condamnată la 6 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi abuz în serviciu. 

Decizia a fost consecinţa hotărârii CCR prin care constituirea completurilor de 5 judecători de la instanţa supremă a fost declarată nelegală.

Udrea a fost eliberată din închisoarea din Costa Rica, unde se afla din 3 octombrie, în 25 decembrie 2018. Ea a precizat că nu va veni în România, procedurile privind obţinerea statutului de azilant fiind în plină desfăşurare.

„Eu nu am plecat din România pentru că voiam să călătoresc prin lume, ci pentru că era evident şi acum e evident, cu tot ce s-a întâmplat, cu această decizie a Curţii Constituţională care a desfiinţat atâtea hotărâri ale ÎCCJ, printre care şi a mea şi a Alinei Bica. E clar că am avut dreptate şi că am fost ţintele unui abuz în ţara noastră. Vom vedea ce se întâmplă, depinde foarte mult de ce se întâmplă şi în România”, a spus atunci Udrea.

Sursa: News.ro

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/justitie/a-fost-respinsa-cererea-elenei-udrea-de-acordare-a-azilului-politic-in-costa-rica-1097350


Analyse


2025-11-08 21:02:18

General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 0)

Subject: respinsa cererea azil politic elena udrea costa rica

Entity Sentiment:

  • elena udrea: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 3)
  • costa rica: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 3)
  • iccj: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)
  • curtea constitutionala romaniei: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)
  • gala bute: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)
  • romania: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)
  • digi24: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)
  • facebook: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)
  • veronel radulescu: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)

Classification:

  • /News/Politics
  • /Law/Criminal
  • /Public Safety

Language: Romanian

Safety Moderation: Criminal Planning/Confessions,Politics,Legal

KeyPhrases:

  • azil politic costa rica
  • dosarul gala bute
  • hotarari curtea constitutionala romaniei

KeyWords:

  • udrea
  • mita
  • abuz
  • inchisoare
  • costarica

Excerpt: cererea elenei udrea de azil politic in costa rica a fost respinsa de o comisie administrativa. avocatul acesteia a declarat ca decizia va fi atacata in instanta. udrea a fost eliberata din inchisoarea din costa rica la sfarsitul anului 2018, iar dosarul gala bute si deciziile CCR si ICCJ sunt mentionate in context. aceasta sustine ca a fost tinta unui abuz si ca nu intentioneaza sa se intoarca in romania, iar procesul in legatura cu statutul de azilant continua in fata instantei.

Summary: acest articol informeaza despre respingerea cererii de azil politic a Elenei Udrea in Costa Rica, decizia fiind luata de o comisie administrativa si urmand sa fie contestata in instanta. se amintesc precedenta eliberarii din inchisoare, dosarul Gala Bute, decizia CCR si rolul ICCJ. Udrea afirma ca a fost tinta unui abuz si nu se gandeste sa se intoarca in Romania, procesul in continuare si analiza de instantele competene.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.