Liviu Dragnea are dublă hernie de disc şi va rămâne internat pentru câteva zile, a declarat secretarul general al PSD, Codrin Ştefănescu, la Antena 3. Dragnea trebuia să se prezinte luni la ICCJ în procesul privind angajările la Protecţia Copilului Teleorman, scrie News.ro.

„Aseară ne-a anunţat că medicii au stabilit că trebuie să rămână internat pentru câteva zile. În cursul zilei de astăzi (duminică – n.red.) vor face analize suplimentare pentru a stabili dacă este nevoie de analize suplimentare sau nu. Medicii nu exclud varianta unei intervenţii chirurgicale. I-au reproşat că în ultimele săptămâni a mers cu această problemă, rezistând la durere”, a spus Codrin Ştefănescu.
Potrivit lui Ştefănescu, diagnosticul medicilor este dublă hernie de disc.
Liviu Dragnea a fost prezent, sâmbătă, la PSD Ilfov unde au avut loc alegeri pentru organizaţia locală. Şeful PSD a vorbit celor prezenţi o bună bucată de timp. La puţin timp după declaraţii, Liviu Dragnea a avut nevoie de îngrijiri medicale şi a ajuns la spital.
Luni, Dragnea urma să fie reaudiat la instanţa supremă în procesul privind angajările fictive de la Protecţia Copilului Teleorman.
La termenul din 19 februarie, instanţa a dispus reaudierea inculpaţilor Dragnea Nicolae Liviu şi Şefu Olguţa şi le-a pus în vedere să se prezinte la termenul din 18 martie.
Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/codrin-stefanescu-despre-starea-lui-liviu-dragnea-medicii-i-au-reprosat-ca-a-mers-cu-aceasta-problema-rezistand-la-durere-1099195
