BUTOANELE DE PANICĂ, DOTĂRI GREU DE REALIZAT

Legea care îi obligă pe managerii spitalelor să introducă butoane de panică la fiecare pat din secțiile ATI și UPU pare greu de aplicat și la Buzău. Motivul ține de lipsa finanțării care împiedică, deocamdată, achiziționarea unor astfel de sisteme de alertă. La Spitalului Județean Buzău există, în prezent, doar câteva astfel de dispozitive. Mai precis, la ATI există un singur buton de panică, iar la  UPU două butoane portabile, în condițiile în cre în ambele secții este nevoie de mult mai multe.

Reprezentanții Spitalului Județean spun că astfel de butoane ar fi necesare și la alte secții cum ar fi Medicală și Gastroenterologie, însă costurile totale sunt imposibil de acoperit, deoarece, pe lângă butoanele de panică, legea obligă managerii să doteze secțiile ATI și UPU și cu camera de supraveghere. Potrivit unei legi prumulgată recent de președintele Nicușor Dan,

în toate unitățile sanitare, în fiecare salon destinat internării pacienților vor trebui introduse butoane de panică. Aceste sisteme vor declanșa o alertă în cazul unor urgențe medicale sau a unor situații de pericol iminent.

Source URL: https://newss.ro/2025/10/27/butoanele-de-panica-dotari-greu-de-realizat/


Analyse


2026-03-03 10:18:35

Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.