Moartea șocantă a directorului medical al Spitalului Județean de Urgență Buzău, Ștefania Szabo, la numai 37 de ani, aduce în prim-plan un fapt știut deja de mulți medici și asistenți: personal redus și multă muncă. Deși deocamdată nu se știe cauza decesului, mulți dintre colegii doctoriței cred că oboseala și stresul ar fi dus la sfârșitul ei tragic. În memoria doctoriței Szabo, în primele ore ale zilei, în sălile de operații de la Spitalul Județean Buzău s-a intrat doar pentru urgențe medicale. Dimineață aproape toată suflarea secției de Chirurgie Generală, dar și de la alte secții, medici și asistente, au ținut în curtea spitalului un moment de reculegere în memoria medicului Ștefania Szabo. Alături de personalul medical s-a aflat și managerul Sorin Pătrașcu, care cu lacrimi în ochi le-a vorbit colegilor săi despre momentele din ultimele ore ca despre o situație limită. El le-a cerut colegilor săi să reziste atât cât pot oboselii și epuizării.
Alături de angajații spitalului au fost și sindicaliștii din sănătate care au făcut apel la maximă responsabilitate și asumare a situațiilor de epuizare fizică și psihică.
Moartea fulgerătoare a directoarei medicale a Spitalului Județean Buzău, Ștefania Szabo, descoperită în această dimineață, fără suflare, în camera de gardă, a generat o stare de șoc în rândul personalului din unitate. Între timp, criminaliștii continuă ancheta în camera de gardă din secția de Chirurgie Generală și au deschis un dosar penal în acest caz.
Source URL: https://newss.ro/2025/10/28/semnal-de-alarma-2/

