CULTIVATORII DE USTUROI NU MAI PRIMESC SUBVENȚIE DE LA STAT

Vești proaste pentru cultivatorii de usturoi, din județul Buzău. Ei și-au luat adio, în acest an, de la ajutorul de 3.000 de euro la hectar, acordat de stat, pentru stimularea soiurilor autohtone.

De vină a fost imposibilitatea Guvernului interimar, instalat după demisia premierului Marcel Ciolacu, de a lua decizii în acest sens. În plus, s-a adăugat și criza financiară.

În județul Buzăul, aproximativ 200 de fermieri erau implicaţi în programul de stimulare a producției de usturoi. Neacordarea sprijinului financiar i-a lovit crunt pe cultivatori, mai ales că unii dintre ei au cultivat usturoi pe suprafețe întinse.  Printre soiurile preferate de fermierii buzoieni se numără „Benone”, „Râmniceanu” şi „Diamant”, apreciate pentru adaptabilitatea şi calitatea lor.

Bugetul pentru schema de minimis se ridica la 60 de milioane de lei și avea în vedere susţinerea producţiei de usturoi în 2025 la nivelul întregii țări. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a anunțat însă că lansarea schemei de ajutor de minimis destinat susținerii producției de usturoi va fi reprogramată pentru începutul anului 2026.

Source URL: https://newss.ro/2025/09/09/cultivatorii-de-usturoi-nu-mai-primesc-subventie-de-la-stat/


Analyse


Post not analysed yet. Do the magic.