Ministrul Justiţiei Tudorel Toader a scris pe Facebook, după discuţia cu premierul Dăncilă, că nu i-a solicitat acesteia niciun termen de gândire privind demisia, în condiţiile în care acesta nu i-a cerut demisia şi că acest subiect va fi discutat joi dimineaţă. El s-a întâlnit cu premierul Viorica Dăncilă, după ce conducerea PSD a decis demiterea sa de la conducerea ministerului, şi după ce şefa Executivului a spus că aşteaptă demisia sa. Potrivit unor surse, de la Guvern s-au scurs informații potrivit cărora Tudorel Toader ar urma să își dea demisia.
„Eu nu i-am solicitat doamnnei prim-ministru niciun termen de găndire privind demisia, în condiţiile în care domnia sa nu mi-a cerut demisia. A rămas că acest subiect il vom aborda mâine dimineaţă, la orele 09.30”, a scris Toader.
Ministrul Justiţiei a discutat cu premierul, care i-a cerut în mod public şi demisia după decizia de demitere luată în Comitetul Executiv Naţional al PSD.
Anterior, ministrul s-a aflat în Senat, unde ar fi urmat să fie dezbătută moţiunea simplă împotriva sa, însă acesta a fost amântă pentru a patra oară.
După declaraţiile liderilor PSD, care au oficializat retragerea sprijinului politic şi solicitarea de demitere a sa, Toader a discutat cu preşedintele Senatului, liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu.
Premierul Viorica Dăncilă a anunţat miercuri că în urma acuzaţiei de blocare a unor acte normative, în CEx s-a votat demiterea ministrului Justiţiei Tudorel Toader. „Sper să fie dublată şi de demisie”, a spus premierul. Propunerea de înlocuitor e Eugen Nicolicea.
Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/precizarile-lui-toader-m-am-intalnit-cu-premierul-nu-mi-a-cerut-demisia-discutam-subiectul-maine-1115050
Analyse
2025-11-07 01:44:46
General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 0)
Subject: criza ministrului justitiei tudorel toader
Entity Sentiment:
- tudorel toader: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 7)
- dancila: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 4)
- psd: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 4)
- guvern: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 2)
- comitetul executiv national: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)
- senat: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 2)
- calin popescu tariceanu: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)
- alde: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)
- eugen nicolicea: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)
- facebook: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)
- digi24: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)
Classification:
Language: Romanian
Safety Moderation:
KeyPhrases:
- precizarile lui toader
- nu i cerut demisie
- discutam subiectul maine
- demitere ministrului justitiei
KeyWords:
- demisie
- toader
- dancila
- psd
- guvern
- senat
Excerpt: Toader sustine ca nu a fost cerut demisie si ca subiectul va fi discutat maine la ora 09.30. Premierul Dancila a cerut demisia, iar PSD a decis demiterea sa. In timp ce se zvonise o demisie, ministrul a discutat cu presedintele Senatului si cu liderii ALDE, iar propunerea de inlocuitor este Eugen Nicolicea. Articolul subliniaza o situatie de criza politica si guvernamentala in care Toader trebuie sa ia o decizie.
Summary: articolul descrie o criza politica dupa ce premierul a cerut demisia ministrului justitiei tudorel toader, iar conducerea psd a decis demiterea sa. toader sustine ca nu i-a cerut demisie si subiectul va fi discutat. discutiile au vizat presedintele senatului, liderii alde si propunerea lui eugen nicolicea pentru inlocuitor. situatia indica necesitarea unor decizii politice semnificative si posibile schimbari in cadrul guvernamental.
Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.