Sterie Ciumetti
Incorect Politic
Noiembrie 16, 2023

Pentru asta au sângerat și murit soldații români? Pentru Iudei?

România șantajată de marile puteri după Războiul de Independență ca să dea drepturi egale Jidanilor 

Curgeau calomniile la adresa României comise de Alianța Israelită Universală

Via Fresca lui Ioan Roșca:

Mare parte din calomnii la adresa justiției țării, a oamenilor politici şi a organelor administrativi le debitau aceste gazete — scrise în româneşte cari nu erau cetite, în idiş foarte mult gustate, în ebraică neînțelese de nimeni. „Fraternitatea”, condusă de Beck, de rabinul Beck, în 1881, lupta contra acelora cari nu se mulțumeau cu simpla alungare a’ Evreilor din comunele şi cătunele în care au văzut lumina zilei, ci orânduiau ca cei puşi în situația de a nu-şi mai putea agonisi traiul, să fie calificați vagabonzi, ferecați în lanțuri, ținuți fără de nici o vină în închisori, iar la urmă fotografiați în acel hal şi goniți peste hotare.

Apărarea le-o lua Schwartzfeld Elias şi s’a ridicat cu vehemență împotriva tuturora oricât de sus “puşi şi împotriva lui Radu Porumbaru, directorul fabricei Fetea, care schinguia numeroşi Evrei şi scria o broşură violentă în româneşte, tradusă şi în limba germană : „Radu Porumbaru şi isprăvile lui la fabrica de hărtie Letea din Bacău”’ (Bucureşti 1885)

Toată presa lor debita asemenea principii de înaltă justiție şi tot soiul de calomnii. Armand Lévy în „L’Étoile d’Orient” spunea, sentențios, cu mândria şi neruşinarea caracteristice acestui neam, că „A. I. U. agită chestiunea de justiție” ; spunea — în legătură cu pretinsele persecuțiuni sângeroase ce s’ar fi comis la Ismail, Vâlcov şi Cahul, în 1869 — că Alianța Israelită urmăreşte „în înalta sa sferă umanitară o acțiune binefăcătoare ; de a fi cu bunăvoință ascultată de toate guvernele ; de a lumina opinia publică şi de a domina chiar pe cei mai recalcitranți” şi amenința, Armand Lévy, „a dezlănțui vânturile cărora nici cei mai tari nu i-ar putea rezista”, fiindcă „Alianța Israelită agită chestiunile de justiție, ea are cuvântul repede şi brațul lung.” []

Relativ la „sacrilegiile ce le-ar fi comis Românii în catedrala din Ismail — fapt de care  vom vorbi — M. Fr. Peixotto, consulul american, comunica, în scrisoarea din 6 Februarie 1872 către secretarul de stat M. Fisch din Washington, că populația s’ar fi năpustit asupra Evreilor „jefuind casele şi făcând să curgă sângele” şi adâoga că „mii de Evrei au traversat Dunărea pentru a căuta refugiu la Turci”. Toate erau agitații şi calomnii organizate de A. I. U. şi difuzate fn lume prin „L’Étoile d’Orient” a lui Armand Lévy şi prin alte foi şi broşuri evreeşti. Una din acestea, editată de A. I. U., difuza în lume persecuțiuni şi mişcări sângeroase imaginare, jafuri şi sacrilegii ce n’au avut loc decât în imaginația veninoasă a defăimătorilor — toate erau date ca luate din dezbaterile parlamentare din 1867.

In legătură cu „mişcările sângeroase” delà Vaslui, în 1868, A. I. U. răspândea, în mii de exemplare, un apel prin care se cerea tuturor filantropilor de a se veni în ajutor celor 15 capi de familie cari ar fi fost în mod inuman alungați din casele lor — în realitate, èra vorba de 25 Evrei cârciumari cu brevete de licențe pe nume false. Referitor la Evreii înecați la Galați, era vorba de evacuări de prin sate ale Evreilor găsiți vagabonzi şi câțiva transportați, prin Galați, peste Dunăre, la Turci, cari, plictisiți de această afacere, au aruncat pe câțiva din ei în apele fluviului. Despre dezordini la Giurgiu, presa iudeo-germană lansa ştirile cele mai fanteziste ; presa, prietenă a Evreilor, denunța Europei masacre ce n’au avut niciodată loc la Tecuciu.

Mişcările „teribile” la Ismail, Cahul şi Vâlcov au avut loc în 1872, când Ruşi, Bulgari şi Greci au maltratat pe Evreii din aceste trei oraşe şi au devastat câteva prăvălii, mişcări provocate de furtul de bani şi de odoare sfinte din catedrala din Ismail de unul Sielberman în complicitate cu rabinul Brandes, în latrina căruia s’au găsit parte din lucrurile furate. La Darabani-Dorohoi, târg locuit exclusiv de Evrei, țăranii s’au luat a bătaie cu Jidovii răsculați împotriva proprietăresei târgului d-na Cimara în realitate, n’a fost ucis nici un Evreu, nici răniți, asediați sau jefuiți alții (Nov. 1878), .

Rabinii—’toți cetățeni străini — ca Rabinovici, Antoine Lévy, dr. Beck, dr. Niemerower, dr. Malvin — asmuțeau pe drept credincioşii evrei împotriva statului român. A. Lévy, în 1857 — ca și Rabinovici —chema sinagoga loc de „tumult pentru a conjura persecuțiunea de care sunt amenințați” şi propăvăduia revoluțiunea contra asupritorilor1   2  * ) Dr. Malvin lupta, în 1858, contra şcolilor evreeşti în care limba de predare era românească, era adept al idişului şi împotriva întemeiării Templului Coral — până când, în 1863, el a fost expulzat ca străin, denunțat chiar de Evreii progresişti cu cari se-găsea în crâncenă luptă. []

In 1899, anul secetos cu urmări atât de grave şi îndepărtate pentru economia noastră națională, au avut loc, organizate adhoc, agitații mari cu răsunet peste mări şi oceane. Mascarada îşi produsese -efectul scontat, de A. I. U. şi de celelalte organizațiuni evreeşti. Turbuiatu-s’au toate semințiile pământului şi triburile semite turbau de mânie şi de revoltă împotriva României, pe care o publicațiune de circumstanță, apărută la Lemberg, în 1901 şi semnată de von Jéricho Polonius „China auf der Balkanhalbinsel”, o prezenta ca pe o țară de antropofagi şi de Hotentoți sălbateci, iar pe Dr. C. I. Istrate, ministrul Cultelor, ca pe un om care ar mânca în fiecare zi câte’un Jidov la frigare.[]

Iată cum R. Rosetti povesteşte această mascaradă a Jidovilor din Moldova spre America. Cu scopul de a lovi cât mai adânc în prestigiul şi în ființa României care persecuta — spuneau Jidovii — atroce pe aceşti oameni supuşi unor legiuiri barbare : „Alianța Israelită, societățile evreeşti de binefacere — fie din România, fie din străinătate — furnizau fondurile echipării a numeroase trupe de Jidovi cari, îmbrăcați în vest­minte uniforme, plecară din diferite centre ale Moldovei. Deşi guvernul le oferise transportul pe căile ferate cu titlu gratuit, ei se îndreptară pe jos spre granițe”. Călătoria era, în aceste condițiuni, foarte grea, dar era, în schimb, mult mai teatrală şi oferea jurnalelor evreeşti din țară şi străinătate prilejul de a umple coloanele lor cu povestirea recepțiilor acestor emigranți şi de a câştiga compasiunea opiniei publice. La Budapesta şi Viena, lumea era îngrozită de aspectul mizerabil şi murdar al acestor emigranți. Dar la Viena, aceste convoaie au fost oprite şi s’au înapoiat gratuit cu trenurile româneşti6).

Alții emigrau, înbarcându-se pela Galați şi debarcau la Brăila, Giurgiu şi Constanța, ca, numai astfel, să se pcată aşeza în Muntenia — Iar când, s’au întors cu trenul dela Viena, s’au introdus cu mii de-cerşetori evrei —cum relata la Congresul Ligii Culturale din Nov. 1903 generalul Dr N. Jugurearu. []

A. I. U. a prezentat Congresului dela Berlin — unde activa şi Cremieux şi Gambetta—-un memoriu,-în care, în esență, se spunea că „aproape în fiecare an, Europa este mişcată de povestirea răscoalelor,, a crimelor şi jafurilor sau de expulzările în masă ale căror victime sunt. Evreii, îndepărtați dela ramurile de comerț, etc.” In „Enciclopedia, italiană”, sta’scris : „Principiul admis în tratat (1878) n’a avut efecte practice în ce priveşte pe Evrei, cari, în afară de câteva sute cari, luaseră parte la războiu şi au fost naturalizați în 1879 sau de câțiva cari mai târziu au fost naturalizați individual, au continuat să trăiască în trista pozițiune de străini fără protecția niciunui guvern străin’'[]

Intervenții împotriva independenței României

Dar nu numai A. I. U., sinagogile, comunitățile şi toate comitetele se adresau puterilor europene ca să intervină în afacerile noastre lăuntrice. Fiecare ins, tot Evreul, îşi arogase privilegiul de a se adresa unei puteri străine. Aşa, I. C. Brătianu spunea că, oridecâteori un Evreu se  simte câtdecât lovit în interesele lui, aleargă la consulatul cel mai apropiat şi se declară sudit. Un capitalist evreu din nordul Moldovei, pe nume I. H. Zoller, se adresa, telegrafic, în 29 Aprilie 1876, consulului Americii, contra somațiilor de a părăsi domiciliul în opt zile ce s’ar fi dat la mii de familii din jud. Dorohoi2) — adevărul fiind că s’au dat ordine ca cârciumarii evrei să părăsească satele, potrivit prevederilor din legea asupra licențelor, etc. []

K. E. Franzos tipărea „Aus Halb-Asien” (In Semi-Asia) cu impresii din Bucovina şi Moldova şi numea toate secăturile evreeşti din provinciile austriace, poloneze, ruseşti şi ale noastre „culturbilder” — icoane de cultură 3). La Eondra, apărea, în 1902, The Roumanian Bulletin care se intitula ,,A record of persecution issued for the information of the Press, la William Clowes and Sons”. In acest buletin, se urmărea să se câştige mila opiniei publice din toate țările asupra soartei Evreilor dela noi, ca, prin discreditare şi presiunea guvernelor, să constrângă pe Români să le acorde drepturi politice. []

Aşa, Evreii din Roma, prin scrisoarea comunității israelite către ministrul de externe al Italiei, cereau înlăturarea „ruşinei pentru civilizație”, pentru ca supuşii italieni să fie tratați în convenția comercială, dintre cele două țări—-Italia şi România — în chip deosebit”2). Aflăm delà -marele Eminescu că o deputațiune a consistoriului evreesc din Paris a înaintat ducelui Décazes, ministru de externe, o cerere prin care se cerea ca guvernul republicei să nu încheie cu România convenția comercială până ce Evreii nu vor fi căpătat drepturi egale cu Românii 3).

Evreii din Bucovina, prin Camera de comerț şi de industrie constituită, din o majoritate evreiască, invita pe ministrul de externe delà Viena, ca, în cazul încheierii tratatului comercial din 1875 cu România, să nu dea uitării nici situația precară a „Ovreilor români”, pe care o idee fixă a Românilor îi persecuta într’atâta încât maniacii ideii comit o gravă infracțiune la dreptul internațional 4).

Adunarea generală a A. I. U. din Viena „ruga pe venerabilul preşedinte, cavalerul David Guttman, să intervină, prin înalta influență şi relațiunile sale pe lângă finanța israelită, ca să refuze guvernului român orice nou împrumut (este vorba de anul 1900), atâta timp cât nu se va îmbunătăți soarta Evreilor în conformitate cu tratatul delà Berlin. []

Personalități de seamă, deținători ai presei şi oameni de stat erau pentru Evrei şi luptau împotriva noastră.

Iată pe profesorul elvețian Bluntschli — autor al dreptului internațional codificat, — care admitea intervenția străină în afacerile lăuntrice ale unei țări, precum admitea şi teoria absurdă a continuității Evreilor în Dacia6).

G. Clémenceau, marele Clémenceau, era şi el pentru ei. Evreul Luigi Luzzati, ministru de externe al Italiei, însera, în Corriere délia Sera din 12 August, 1913, următoarele drept răspuns la afirmarea categorică a lui Take Ionescu că art. 44 din tratatul delà Berlin nu mai este chestiune de drept internațional, ci o simplă problemă internă : „Independența României a fost recunoscută de puterile semnatare ale tratatului delà Berlin sub rezerva expresă a angajamentului formal luat de guvernul român de a executa art. 44 al acestui tratat şi de care Puterile luară act. Aşa dară, emanciparea Israeliților români este şi va fi o condițiune permanentă a independenței  României”.[]

Aceasta era presa franceză stăpânită de Evrei şi Evreofili. Foarte puține glasuri prieteneşti de peste hotare se auziră pentru încurajarea sau în favoarea României în această perioadă atât de lungă şi plină de agitații.[]

Cu cât ne apropiam de vremea noastră, cu atât calomniile, minciunile, injuriile, exagerările, şantajele şi presiunile deveneau tot mai dese mai impertinente. Acestea erau armele cu cari Evreii loveau în zidirile şi la poarta cetăţii româneşti ca să intre buzna cu cele aproape 400000 de suflete.

Cea mai formidabilă putere armată dezlănţuită împotriva noastră era presa europeană şi trans-oceanică, redactată de Evrei sau stăpânită de banul şi interesele evreeşti, precum şi toate organizaţiile lor : I. O. B. B. (Înaltul Ordin al B’nai B’rit), A. I. U. (Alianța Israelită Universală), U. E, P., J.CA. sau o altă anexă A. J. A [] cu toate lojile şi secțiunile răspândite peste tot globul pământesc. „Punând odată mâna pe presa europeană care, în genere, nu mai are de țintă luminarea, ci ațâțarea urilor între clase şi popoare, uşor li-i să spună orice minciună patentă”1) scria marele Eminşecu.

„Evreii’ fac din jurnalistica europeană ceeace au făcut din băuturile spirtuoase la noi — otravă ….[]