Un lider PSD susține că protestatarii care l-au huiduit pe Dragnea la Iași „au fost aduși cu autocarele”

Liderul PSD Iaşi, Maricel Popa, susţine că la protestul anti-Dragnea de la Iaşi din 20 aprilie au fost aduşi oameni cu autocare din alte judeţe, afirmând că sunt „protestatari de serviciu” care îl însoţesc pe Liviu Dragnea peste tot pe unde merge prin ţară.

protestatari iasi
Protestatarii au reușit să păstrundă în zona mitingului PSD / Foto amator

„Unii au venit cu autocarele, n-au fost din Iaşi foarte mulţi protestatari. Au ajuns cu autocarele, fiind aduşi din alte judeţe. Au ocupat camere la hotelul din apropiere. Sunt protestatarii de serviciu”, a declarat pentru News.ro liderul PSD Iaşi, Maricel Popa.

Întrebat cine sunt protestatarii de serviciu la care face referire şi cine i-a adus la Iaşi, şeful social-democraţilor ieşeni a afirmat că sunt oameni care îl însoţesc prin ţară pe Liviu Dragnea.

„Au fost şi la Suceava şi la Craiova, merg peste tot. Se pot vedea în poze. Nu ştiu cine îi finanţează, dar unde merge preşedintele partidului se duc şi ei. La Iaşi au venit cu două autocare”, a spus şeful PSD Iaşi.

Maricel Popa a mai afirmat că Liviu Dragnea n-a fost primit cu ostilitate la Iaşi în 20 aprilie, în condiţiile în care „a ajuns în oraş cu o zi înainte şi s-a plimbat fără probleme pe străzile din centrul Iaşiului”.

Peste 500 de persoane l-au huiduit la Iaşi pe Liviu Dragnea, în 20 aprilie, oamenii aşteptându-l pe liderul PSD în zona Teatrului Luceafărul, unde s-a desfăşurat Conferinţa Judeţeană a PSD Iaşi.

În 9 mai, PSD va organiza la Iaşi un miting regional, la care sunt aşteptaţi să participe peste 40.000 de membri de partid din toată Moldova. La eveniment va fi prezent şi liderul PSD Liviu Dragnea, însoţit de alţi membri din conducerea partidului.

Şeful PSD Iaşi, Maricel Popa, susţinea că nu se aşteaptă la incidente, el invitându-I pe ieşeni să participe la sărbătoarea pe care social-democraţii o organizează de Ziua Europei.

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/un-lider-psd-sustine-ca-protestatarii-care-l-au-huiduit-pe-dragnea-la-iasi-au-fost-adusi-cu-autocarele-1125068


Analyse


2025-11-06 22:54:39

General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 0)

Subject: proteste impotriva lui dragnea la iasi

Entity Sentiment:

  • liviu dragnea: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 3)
  • maricel popa: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 2)
  • partidul social democrat: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 4)
  • iasi: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 5)
  • suceava: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)
  • craiova: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)
  • teatrul luceafarul: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)
  • moldova: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)
  • newsro: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)

Classification:

  • /News/Politics

Language: Romanian

Safety Moderation:

KeyPhrases:

  • protestatari de serviciu
  • au venit cu autocare
  • conferinta judeteana psd iasi

KeyWords:

  • proteste
  • dragnea
  • iasi
  • psd

Excerpt: Un lider PSD sustine ca protestatarii care l-au huiduit pe dragnea la iasi au fost adusi cu autocare. Maricel Popa spune ca participantii nu erau din Iasi si ca au venit cu autocare din alte judete, au ocupat camere la hotel si sunt protestatari de serviciu ce insotesc liderul prin tara. Au fost si la Suceava si Craiova si se pot vedea in poze. Popa afirma ca nu stie cine ii finanteaza, dar sustine ca unde merge presedintele partidului apar si protestatarii. Peste 500 de oameni l-au huiduit pe dragnea in zona Teatrului Luceafarul la evenimentul din 20 aprilie. Pe 9 mai PSD organizeaza miting regional cu participare de peste 40000 de membri din Moldova.

Summary: Articolul informeaza despre declaratia lui Maricel Popa, liderul PSD Iasi, potrivit careia protestatarii care l-au huiduit pe Liviu Dragnea la Iasi au fost adusi cu autocare din alte judete si sunt protestatari de serviciu care insotesc liderul in turne. Desi Popa spune ca Dragnea nu a fost primit ostil, evenimentul de 20 aprilie a atras peste 500 de oameni in zona Teatrului Luceafarul. Textul mai mentioneaza ca proteste au avut loc si in alte orase din Moldova, iar PSD pregateste un miting regional pe 9 mai cu participare mare. Articolul subliniaza tensiuni politice locale intre sustinatori si protestatari in contextul campaniei electorale.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.