Lider PSD, despre strategia prin care Iohannis poate fi blocat să mai refuze numirea miniștrilor

Liderul PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, declară la RFI că, într-un caz absolut deosebit, va trebui să se procedeze la restructurarea Guvernului, astfel încât preşedintele Klaus Iohannis să nu mai aibă posibilitatea de a refuza numirile de miniştri, anunță News.ro. 

Precizarea vine după ce şeful statului a respins cele trei propuneri de miniştri la Justiţie, Fonduri Europene şi Românii de Pretutindeni, pe motiv că ar fi nepotrivite.

„Soluţia cea mai simplă este remanierea, adică preşedintele Iohannis să accepte noi propuneri probabil, pentru că cele vechi e puţin probabil ca PSD să le mai reitereze şi atunci vom vedea cum se comportă preşedintele Iohannis. Într-un caz absolut deosebit va trebui să se procedeze la restructurarea Guvernului, pentru ca Guvernul să fie adus în faţa Parlamentului şi supus votului acestuia, astfel încât preşedintele Iohannis să nu mai aibă posibilitatea de a refuza sau de a lungi sine die toate numirile acestea”, afirmă Buzatu.

„Noi ştim la ce să ne aşteptăm din partea preşedintelui Iohannis, deci nu e nici o surpriză pentru noi. O surpriză ar fi fost dacă preşedintele Iohannis, comportându-se în conformitate cu norma constituţională, ar fi numit pe cei propuşi la ministerele rămase vacante”, afirmă liderul PSD Vaslui.​​

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, duminică, referitor la remanierea guvernamentală, că subiectul nu a mai fost discutat la Comitetul Executiv Naţional, mai importante fiind acum alegerile europarlamentare. „Vom vedea cum vor evolua discuţiile în primul Comitet Executiv Naţional”, a spus ea.

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/lider-psd-despre-strategia-prin-care-iohannis-poate-fi-blocat-sa-mai-refuze-numirea-ministrilor-1126074


Analyse


2025-11-06 17:46:37

General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 0.5)

Subject: blocarea refuzurilor presedintelui si remanierea guvernului

Entity Sentiment:

  • dumitru buzatu: neutral (score: 0 magnitude: 0.5, occurrence: 2)
  • klaus iohannis: negative (score: -0.2 magnitude: 0.6, occurrence: 5)
  • psd: neutral (score: 0 magnitude: 0.4, occurrence: 2)
  • guvern: neutral (score: 0 magnitude: 0.4, occurrence: 3)
  • rfi: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 1)
  • newsro: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 1)
  • digi24: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 1)

Classification:

  • /News/Politics

Language: Romanian

Safety Moderation: Politics

KeyPhrases:

  • blocarea refuzurilor presedintelui
  • remanierea guvernului
  • guvern supus votului parlamentului

KeyWords:

  • psd
  • presedinte
  • guvern
  • numire

Excerpt: liderul psd vaslui dumitru buzatu declara la rfi ca intr-un caz absolut deosebit va trebui sa se procedeze la restructurarea guvernului astfel incat presedintele iohannis sa nu mai aiba posibilitatea de a refuza numirile de ministri. solutia cea mai usoara este remanierea iar daca vechile propuneri nu vor mai fi trimise probabil presedintele iohannis va vedea cum se comporte. premierul viorica dancila a spus ca subiectul remanierii nu a fost discutat la Comitetul Executiv National, iar focusul este pe evolutia europarlamentarelor.

Summary: articolul analizeaza o strategie a liderului psd dumitru buzatu de a preveni refuzurile presedintelui iohannis asupra ministrilor propusi. se discuta despre remaniere, restructurare si aducerea guvernului in fata Parlamentului pentru vot. este afirmata prioritatea europarlamentarelor iar pozitia premierului dancila este mentionata


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.