VIDEO. Florin Morariu, eroul unui atac terorist din Anglia, rupe un steag PSD la mitingul din Iași

PSD a organizat un miting, la Iași, pe 9 mai, de Ziua Europei, simultan cu mitingul informal al liderilor UE de la Sibiu. În același timp, în jurul Pieței Unirii din oraș s-au strâns persoane care au scandat „Hoții!” și „PSD, ciuma roșie”. Printre aceștia s-a aflat și Florin Morariu, ieșeanul decorat de regina Elisabeta a II-a pentru gestul său de curaj din timpul unui atac terorist din Londra.

Florin Morariu, ieșeanul care a salvat viețile a aproximativ 10-20 de persoane în timpul unui atac terorist, la Londra, în iunie 2017, și a reușit să pună un terorist pe fugă după ce l-a urmărit cu un făcăleț, s-a aflat joi la demonstrația anti-PSD care a avut loc în timpul mitingului la care a vorbit Liviu Dragnea.

El a fost surprins de reporterii Digi24 în timp ce rupe un steag cu Partidul Social Democrat. 

Florin Morariu a fost decorat în luna aprilie a acestui an cu distincţia pentru curaj, din partea reginei Elisabeta a II-a, fiind pentru prima oară când o astfel de medalie este conferită unui român. „Uneori stau şi mă gândesc că şi eu, la fel ca şi ceilalţi 6-7 milioane de români care am plecat din ţara asta nu am plecat de bine. Am plecat deoarece în România e foarte greu să-ţi mai îndeplineşti un vis”, a spus el, pentru Digi24.

Liderul PSD Liviu Dragnea a declarat joi, la mitingul PSD de la Iaşi că Traian Băsescu şi Klaus Iohannis „au mânat acest popor spre ură şi dezbinare”. „Să-i spunem lui Iohannis că patria înseamnă pace, nu război, patriotismul înseamnă conştiinţă, nu case obţinute fraudulos”, a afirmat el.

La mitingul PSD de la Iaşi au fost aproximativ 10.000 de membri şi simpatizanţi. Liviu Dragnea a făcut o baie de mulţime înainte de a ajunge la scena pregătită pentru manifestaţie. La miting nu a fost prezentă Viorica Dăncilă, aflată într-o vizită în Alba şi Cluj.

Citește și

VIDEO. Mitingul de la Iași s-a încheiat. În Piața Unirii au fost aruncate flyere anti-PSD

Liviu Dragnea îi atacă pe protestatarii anti-PSD de la Iași: „Derbedei care umblă pe lângă scenă”

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/video-florin-morariu-eroul-unui-atac-terorist-din-anglia-rupe-un-steag-psd-la-mitingul-din-iasi-1128108


Analyse


2025-11-09 03:04:23

General Sentiment: neutral (score: 0.1 magnitude: 2.5)

Subject: eroul atac terorist rupe steag psd la mitingul iasi

Entity Sentiment:

  • florin morariu: positive (score: 0.6 magnitude: 1.2, occurrence: 4)
  • liviu dragnea: neutral (score: 0 magnitude: 0.5, occurrence: 3)
  • klaus iohannis: negative (score: -0.2 magnitude: 0.3, occurrence: 2)
  • traian basescu: negative (score: -0.2 magnitude: 0.3, occurrence: 2)
  • viorica dancila: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 1)
  • elisabeta ii: positive (score: 0.6 magnitude: 0.8, occurrence: 1)
  • psd: negative (score: -0.3 magnitude: 0.9, occurrence: 4)
  • digi24: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 1)
  • londra: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • anglia: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • iasi: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 2)
  • ziua europei: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 1)
  • miting psd iasi: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 1)

Classification:

  • /News/Politics

Language: Romanian

Safety Moderation: Violence,Politics

KeyPhrases:

  • eroul atac terorist londra
  • rupe steag psd
  • miting iasi
  • decorat regina elisabeta ii

KeyWords:

  • atac
  • londra
  • psd
  • iasi
  • dragnea
  • elisabeta ii

Excerpt: video florin morariu eroul unui atac terorist din londra rupe un steag psd la mitingul iasi. morariu a fost decorat in aprilie cu distictia pentru curaj din partea reginei elisabeta a ii-a. la mitingul din iasi aproximativ o suta de membri si simpatizanti psd au scandat impotriva partidului, iar dragnea a vorbit cu oamenii. dancila nu a fost prezenta la miting.

Summary: un barbat erou al unui atac terorist din londra florin morariu este prezent la mitingul psd din iasi si rupe un steag psd. morariu a fost decorat in aprilie cu distictia pentru curaj din partea reginei elisabeta ii. la miting, dragnea il critica pe basescu si iohannis pentru ura si dezbinare, iar manifestantii scanda impotriva psd. dancila nu a fost prezenta. articolul mentiona si flyere anti-psd.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.