AUR va trimite în cursa pentru șefia Consiliului Județean Buzău pe deputatul de Prahova Ștefan Avrămescu, buzoian de origine. Ștefan Alin Avrămescu este născut la Chiojdu, are 36 de ani și este specialist în domeniul comunicării. A fost consilier de comunicare în cadrul mai multor departamente, guvernamentale și parlamentare. Anul trecut, Ștefan Avrămescu a fost coordonatorul comunicării politice a AUR, în toate campaniile electorale. El este fratele fostului deputat și președinte al PNL Buzau, Gabriel Avrămescu, actual prim vicepreședinte al Autorității de Supraveghere Financiară.
De asemenea, în campania electorală pentru șefia Consiliului Județean Buzău se va înscrie și Silviu Iordache, fost prefect al județului Buzău. Cu o experiență de 21 de ani ca antreprenor, el va candidat independent.
Source URL: https://newss.ro/2025/10/28/inca-doi-candidati-pentru-presedintia-cj-buzau/
