Este foarte străveziu, in your face, cum ar zice fostul partener strategic, ce se întâmplă: actuala garnitură care ia decizii în statul românesc e chitită să pună povara crizei, costurile deficitului bugetar, pe contribuabilul de rând, pe cetățean, și să-și salveze propriile privilegii de „speciali”.

Procedează astfel în conivență cu actuala Comisie Europeană și, desigur, cu capitalul străin, care nu e deranjat cu nimic, în scopul de a păstra în România actualul regim neocolonialist al capitalismului extractiv.

Astfel, asistăm la o cârdășie între vechili locali, euro-tehnocrați și oligarhi, în loc să avem un minim contract social în care costurile să fie repartizate echitabil, iar scopul păstrării unui profil de țară europeană, adică de țară cu niște minime standarde sociale și economice, să fie asumat.

Ceea ce mă nedumerește, totuși, este minima strădanie de a cosmetiza, cât de cât, actuala cârdășie. Nu se face aproape niciun efort de a echilibra contabilitatea tăierilor, de a demonstra, măcar formal, că vor face austeritate și privilegiații țării, sau că se vor ajusta, măcar din vorbe, și profiturile marilor companii.

Aproape că ai crede că o fac special, ca să se răzbune pe o populație, care, iată, nu înțelege „avantajele progresului” european și a votat atât de greșit, încât au trebuit să anuleze alegerile și să scoată un candidat din cursă, așa cum se procedează în țările autoritariste.

Cum se va termina, totuși, această poveste?