DECIZIA DE RENUMĂRARE A VOTURILOR, CRITICATĂ DE MAJORITATEA PARTIDELOR

Decizia Curții Constituționale de a solicita Biroului Electoral Central renumărarea tuturor voturilor exprimate în turul întâi prezidențial a fost criticată de majoritatea formațiunilor politice.

Acestea au atras atenția că o eventuală anulare a scrutinului din 24 noiembrie poate genera instabilitate și tensiuni în societate.

Candidatul independent aflat pe locul întâi după primul tur, Călin Georgescu, afirmă că în aceste zile se încearcă anularea deciziei poporului român de a fi ales potrivit cu principiile morale, creștine și democratice.

Premierul Marcel Ciolacu, clasat pe locul al treilea după primul tur, a declarat că nu vrea să comenteze decizia Curții Constituționale și că nu își dorește renumărarea voturilor.

La rândul său, președintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, susține că decizia Curții vine să tensioneze societatea, să genereze incertitudine și scăderea încrederii în instituțiile statului.

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a afirmat că este inexplicabil ce se întâmplă la vârful statului roman. El a atras însă atenția că dacă se va dovedi că au existat nereguli, atunci trebuie reorganizat primul tur al alegerilor prezidențiale.

Source URL: https://newss.ro/2024/11/29/decizia-de-renumarare-a-voturilor-criticata-de-majoritatea-partidelor/


Analyse


Post not analysed yet. Do the magic.