CTP, replică dură pentru Hagi: ’Regele’ n-are treabă cu țara, are treabă numai cu mingea și cu piciorul. Votul e cu mâna, e henț

Cristian Tudor Popescu l-a criticat dur pe Gică Hagi, după ce acesta a declarat că nu este interesat de votul de duminică la alegerile europarlamentare şi la referendum.

La vot? Nici nu știam. Noi muncim, noi facem fotbal și ne interesează fotbalul. Fotbalul ne interesează și nu altceva”, a spus Gică Hagi, întrebat dacă merge la vot.

„Nici eu nu știam că Gică Hagi a jucat pentru naționala Malaeziei. Votul de mâine este pentru viitorul unei alte țări, numită România, care pe Gică nu-l interesează, el este antrenor la Viitorul și atât. Echipa lui putea să se numească Futuro, Future, Zukunft sau Al Mustaqbal, lui Hagi îi e totuna, fotbal să fie.

’Regele’ n-are treabă cu țara, el are treabă numai cu mingea și cu piciorul. Votul e cu mâna, e henț”, a reacționat CTP pentru republica.ro.

În schimb, Cristian Tudor Popescu a dat-o ca exemplu pe Simona Halep: „Închei reproducând răspunsul la aceeași întrebare dat de o fană a lui Gică Hagi, pe nume Simona Halep, aflată la Roland Garros să-și apere titlul de campioană: ’Depinde foarte mult de când voi juca. Înainte de meci, aș vrea să stau concentrată pe ce am de făcut, dar apoi, dacă am posibilitatea să mă duc la vot, mă duc cu siguranță’.”

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/ctp-replica-dura-pentru-hagi-regele-n-are-treaba-cu-tara-are-treaba-numai-cu-mingea-si-cu-piciorul-votul-e-cu-mana-e-hent-1137461


Analyse


2025-11-06 18:55:16

General Sentiment: negative (score: -0.6 magnitude: 0.9)

Subject: reactie negativa pentru hagi despre vot

Entity Sentiment:

  • gica hagi: negative (score: -0.6 magnitude: 0.9, occurrence: 3)
  • cristian tudor popescu: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 2)
  • simona halep: positive (score: 0.5 magnitude: 0.6, occurrence: 2)
  • romania: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 3)
  • malaeziei: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 1)
  • viitorul: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • roland garros: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • digi24: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • republica: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)

Classification:

  • /News/Politics
  • /Sports

Language: Romanian

Safety Moderation: Harassment,Politics

KeyPhrases:

  • replica dura pentru hagi
  • votul cu mana
  • exemplu simona halep
  • fotbal si politica

KeyWords:

  • fotbal
  • tara
  • vot
  • halep
  • ctp
  • romania

Excerpt: cristian tudor popescu il critica dur pe gica hagi dupa declaratia acestuia ca nu este interesat de vot. totodata se arata ca hagi se ocupa doar de fotbal iar votul este pentru viitorul romaniei. se aduce ca exemplu simona halep care spune ca va merge la vot daca are timp. articolul comenteaza rolul sportivilor in societate si pune in discutie influenta lor asupra opiniei publice. sursa citata este digi24.

Summary: acest articol trateaza replica lui cristian tudor popescu la declaratiile lui gica hagi despre vot. se subliniaza ca hagi este preocupat de fotbal, in timp ce altcineva foloseste exemplul simona halep pentru a demonstra responsabilitatea civica. se mentioneaza si rolul sportivilor in societate, iar referinta la rolul imaginii sportive in contextul alegerilor, iar sursa este digi24.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.