Carolina Gunderode
Incorect Politic
Septembrie 25, 2024

Mituri și propagandă israeliană

Rivarol nr. 3628 din 18.09.2024 (Hârtie)

Deconstrucția miturilor israelienilor (în majoritate KAZARI, turco-tataro mongoli convertiți la iudaism, veniți ca imigranți să disloce locuitorii Palestinei prin genocid gradat.

Politica expansionistă, de epurare etnică și de genocid, a Statului Israel este „legitimată” de mituri care servesc drept justificare pentru crimele și colonizarea acestuia; pe scurt, la fundamentele practice ale existenței sale. Ne vom strădui aici să deconstruim câteva dintre aceste mituri care persistă în mintea neamurilor…

„ UN PĂMÂNT FĂRĂ OAMENI PENTRU UN POPOR FĂRĂ PĂMÂNT ”

Mitul „un pământ fără oameni pentru un popor fără pământ” a căpătat o importanță cruciala în discursul sionist, sugerând că Țara Sfântă, goală, aștepta ca jidanii să vină și să o repopuleze, respingând însăși existența palestinienilor ca popor. Astfel, jidanii sionişti, în anii 1930, continuau să vorbească despre Palestina ca despre „un pământ pustiu, neglijat, părăsit, pe care au fost chemaţi să-l salveze, se pare, de arabi. » Pe când în realitate „Palestina a fost întotdeauna pe deplin cultivată, atât cât poate face un popor care nu are averi mari și folosește metode primitive. Ei nu au fost sprijiniți de inițiative sau de finanțare și nu au putut întreprinde lucrări de irigare, drenaj de mlaștină și alte proiecte care necesită finanțare. Dar cultivarea lor a pământului era potrivită și suficientă. În ceea ce privește livezile de portocali, acestea au avut un succes extrem de mare, iar jidanii care le-au urmat au învățat adesea mai multe de la fermierii țării decât din cărțile lor”, relata Béatrice Steuart Erskine(1) în 1935 (2).

PALESTINIENII AR FI ANTI-SEMIȚI

Înainte de sosirea în masă a jidanilor imigranți din Europa de Est și Centrală, iudeii trăiau în pace în Palestina. În 1881, în Palestina (în limitele a ceea ce va fi numit mai târziu Palestina Mandatară), existau aproximativ 470.000 de locuitori, dintre care 25.000 de iudei. În 1914, țara avea puțin peste 720.000 de locuitori, inclusiv aproape 80.000 de iudei(3). Trebuie deci să distingem două comunități iudaice in Palestina: vechiul Yishuv (vechea comunitate iudaică) și noul Yishuv (imigranții jidani europeni) care au început să emigreze în Palestina în anii 1870. În 1918, palestinienii au acceptat ideea unei noi imigrații jidovești, dar cu condiția ca aceasta să fie în cadrul egalității de drepturi cu alte populații. Dar, după cum subliniază Henry Laurens, pentru sionişti, această egalitate este inacceptabilă, deoarece ei doresc cel puţin o comunitate naţională exclusivă şi o însuşire maximă a întregii Palestine.

În același an, palestinienii, organizați în comitete musulman-creștine compuse din notabili reprezentând orașe mari, au început să organizeze demonstrații împotriva a ceea ce ei au perceput ca o viitoare expropriere. La începutul anilor 1920, Asociația musulman-creștină devenise principala organizație politică palestiniană.

În anii 1920, Casa Națională Jidovească a primit, pe lângă ajutorul britanic, și bani de la jidani americani bogați. O serie de jidani din Rusia, cărora Marea Britanie le-a acordat vize de imigrare, s-au stabilit în Palestina.

„Yishuv [comunitatea iudaică] a fost fondată ca un refuz absolut al oricărei colaborări economice și sociale cu populația arabă. Exclusivismul iudaic, necesar pentru constituirea căminului național, înseamnă că orice interacțiune cu sectorul arab este considerată un eșec care trebuie absolut remediat. Ambiguitatea istorică a sionismului ca formulare națională și secularizantă a unei comunități definite până acum în termeni religioși constituie Yishuv ca o entitate hibridă: un grup civic având dreptul de a se numi „oameni”, dar ale cărui criterii de apartenență sunt definite de apartenența religioasă. . »

Imigrația urma să se intensifice și granițele să se lărgească. „Mandatul Palestinei este trunchiat”, au spus jidanii; este vechea Palestină istorică care trebuie văzută, cu raioanele în prezent libaneză, siriană, transiordaniană, deoarece trebuie să se fi extins până la câmpiile de la estul văii până la podișurile estice și, evident, cuprindea, spre sud-vest, desertul Sinai. »

Revoltele împotriva imigranților sunt în creștere, într-o țară în care iudeii nu fuseseră niciodată îngrijorați. Iudeii palestinieni nu sunt niciodată vizați pentru că ei, ca și palestinienii creștini și musulmani, sunt indigeni.

Imigranții jidani se plâng că Mandatul este pro-arab și mențin niveluri ridicate de imigrație ilegală alături de imigrația autorizată. Ei cer chiar deschiderea Transiordaniei (fostul nume al Iordaniei) către imigrație.

Două evenimente sunt menționate de sioniști pentru a demonstra măsura în care palestinienii sunt ostili imigranților jidani: revoltele sau pogromurile din 1929 și 1936. Iată contextul:

De la începutul anilor 1920 au izbucnit confruntări între imigranți jidai și palestinieni, dar și între imigranți jidani socialiști și iudei comuniști palestinieni: la 1 mai 1921, la Jaffa, incidente și ciocniri între ei au durat trei zile. Martori ai ciocnirilor, arabii din Jaffa s-au alăturat iudeilor palestinieni și au atacat o casă de imigranți jidani.

„Întregul oraș Jaffa a fost rapid scena unei sălbăticii extreme”, a raportat dragomanul consulatului francez pe 5 mai 1921. Musulmanii și creștinii i-au bătut cu bâtele pe toți jidanii pe care i-au întâlnit pe drum. »

În plus, iudeii palestinieni religioși din Old Yishuv se opun imigranților jidani – după ce i-au primit în anii 1880 – din două motive principale: influența sionistă pe care o exercită asupra iudeilor palestinieni și lipsa lor totală de practică religioasă. Apoi ei subliniază pericolele noii colonizări.[…]