Curtea Constituţională se reuneşte în şedinţă, miercuri pentru a discuta o contestaţie care vizează al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, desfăşurat duminică. Sesizarea a fost formulată în cursul zilei de luni. De asemenea, liderul AUR George Simion, care a pierdut în faţa independentului Nicuşor Dan, a anunţat că depune la Curte o cerere de anulare a alegerilor, precum şi dovezile pe care îşi bazează solicitarea. Joi, ar urma să aibă loc şedinţa CCR de validare a alegerilor.
Biroul Electoral Central a emis marţi, procesul-verbal care consemnează rezultatul celui de-al doilea tur de scrutin, conform căruia Nicuşor Dan a obţinut 6.168.642 de voturi valabil exprimate, iar George Simion – 5.339.053.
Curtea Constituţională anulează alegerile în cazul în care votarea şi stabilirea rezultatelor au avut loc prin fraudă de natură să modifice atribuirea mandatului sau, după caz, ordinea candidaţilor care pot participa la al doilea tur de scrutin. În această situaţie, Curtea va dispune repetarea turului de scrutin în a doua duminică de la data anulării alegerilor.
Cererea de anulare a alegerilor se poate face de partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale reprezentate în Consiliul Minorităţilor Naţionale şi de candidaţii care au participat la alegeri, în termen de cel mult 3 zile de la închiderea votării; cererea trebuie motivată şi însoţită de dovezile pe care se întemeiază.
Soluţionarea cererii de către Curtea Constituţională se face până la data prevăzută de lege pentru aducerea la cunoştinţa publică a rezultatului alegerilor.
Curtea Constituţională validează rezultatul scrutinului, asigură publicarea rezultatului alegerilor în mass-media şi în Monitorul Oficial al României, Partea I, pşi validează rezultatul alegerilor pentru preşedintele ales.
Actul de validare se întocmeşte în 3 exemplare, dintre care unul rămâne la Curtea Constituţională, unul se prezintă Parlamentului pentru depunerea jurământului de către noul preşedinte, iar al treilea i se înmânează acestuia.
Source URL: https://newss.ro/2025/05/21/ccr-discuta-azi-contestatiile-privind-alegerile-prezidentiale-george-simion-solicita-anularea-alegerilor/

