Carmen Dan, ministrul care a rezistat în trei guverne, deși chiar un premier i-a cerut demisia

Cunoscută drept „omul lui Dragnea”, ministrul de Interne Carmen Dan a găsit o explicaţie sau o scuză ca să nu plece din fotoliul de la Interne, ori de câte ori i s-a cerut demisia. Şi nu au fost puţine dăţi. Carmen Dan s-a agăţat de fiecare dată de partid şi de Liviu Dragnea şi a câştigat. Până acum.

Fostul premier al României, Mihai Tudose, a fost primul care a acuzat-o public pe Carmen Dan că minte.

Cu un ministru de interne care își permite să mă mintă in halul acesta nu mai am ce să mai lucrez”, spunea Mihai Tudose în 10 ianuarie 2018.

Episodul s-a consumat în ianuarie anul trecut, imediat după ce s-a aflat despre poliţistul arestat pentru agresiuni sexuale asupra unor copii. Mihai Tudose a răbufnit nemulţumit că tocmai sub nasul ministrului de Interne a stat ascuns un asemenea monstru şi, după o dispută privind schimbarea şefului Poliţiei Române, i-a cerut demisia.

Domnia sa a spus că e dispusă să își dea demisia. Eu i-am spus că accept. Eu cred că domnia sa, dacă va fi lăsată, își va da demisia”, spunea atunci Mihai Tudose.

În legătură cu subiectul demisiei mele, Guvernul este unul politic, iar miniştrii sunt nominalizaţi şi validaţi în forurile statutare ale partidelor din coaliţie şi tot acolo se aprobă retragerea lor din Guvern”, a fost însă răspunsul lui Carmen Dan.

Patru zile mai târziu, Mihai Tudose a înfruntat aliaţii ministrului de Interne din PSD şi în Comitetul Executiv s-a trezit fără sprijin. Când s-a tras linie, Mihai Tudose a fost demis. Carmen Dan a fost numită ministru de Interne şi în Guvernul Dăncilă, iar în august i s-a cerut din nou demisia. De către preşedintele Klaus Iohannis, de către protestatarii paşnici, victime ale intervenţiei brutale a jandarmilor la mitingul diasporei, dar şi de către primarul Capitalei, Gabriela Firea.

Carmen Dan a premeditat o strategie de comunicare prin care personajul principal să fie prefectul, un personaj anonim. Nu avea acces la acele informații și presa titra: Omul lui Firea a gazat bucureştenii”, spunea Gabriela Firea în 11 august 2018.

După o serie de informaţii infirmate privind starea jandarmeriţei bruscate de protestatari, Carmen Dan a încercat să pună intervenţia violenţă a subordonaţilor săi în cârca prefectului Capitalei, Speranţa Cliseru, o apropiată a Gabrielei Firea. De aici şi reacţia primarului Capitalei, care a acuzat-o pe Carmen Dan că nu face nimic fără aprobarea lui Liviu Dragnea şi a cerut demiterea ei în Comitetul Executiv al PSD.

Şi din acest scandal, învingătoare a ieşit tot Carmen Dan. Iar pentru Gabriela Firea acesta a fost doar începutul unui lung conflict cu Liviu Dragnea, care a culminat cu pierderea tuturor funcţiilor pe care le deţinea în PSD. Evenimentele din 10 august i-au atras lui Carmen Dan şi o moţiune simplă. A trecut cu brio de ea.

„Cerem demisia dnei ministru Carmen Dan care a transformat instituția Jandarmeriei într-o instituție de casă a PSD”, spunea Dan Barna, președintele USR, în 11 august 2018.

Proasta organizare a alegerilor europarlamentare şi incidentul din jurul parolei de la Târgoviste l-au făcut pe Klaus Iohannis să-i ceară din nou demisia ministrului de Interne.

Mulți români au fost revoltați că a trebuit să stea la coadă și în țară. Solicit demiterea imediată a ministrului de Externe și a doamnei ministru de Interne. Imediat însemnând imediat!”, a spus Klaus Iohannis, miercuri.

O demisie din funcție o voi depune numai dacă o cere partidul. Mă văd nevoită să îl dezamăgesc. Nu îmi voi da demisia nici imediat, nici imediat”, a fost replica ministrului.

Potrivit unor surse politice, Viorica Dăncilă e nemulţumită de activitatea ministrului de Interne şi ia în calcul demiterea lui Carmen Dan. Cu Liviu Dragnea încarcerat, soarta ministrului este în mâinile premierului.

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/carmen-dan-ministrul-care-a-rezistat-in-trei-guverne-desi-chiar-un-premier-i-a-cerut-demisia-1140224


Analyse


2025-11-08 18:18:47

General Sentiment: negative (score: -0.35 magnitude: 2.5)

Subject: ministrul care a rezistat in trei guverne

Entity Sentiment:

  • carmen dan: negative (score: -0.4 magnitude: 1.8, occurrence: 9)
  • liviu dragnea: neutral (score: 0 magnitude: 0.5, occurrence: 4)
  • mihai tudose: negative (score: -0.3 magnitude: 0.8, occurrence: 3)
  • klaus iohannis: neutral (score: 0 magnitude: 0.5, occurrence: 4)
  • gabriela firea: negative (score: -0.4 magnitude: 1, occurrence: 3)
  • speranta cliseru: neutral (score: 0 magnitude: 0.4, occurrence: 1)
  • dan barna: neutral (score: 0 magnitude: 0.4, occurrence: 1)
  • viorica dancila: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 1)
  • psd: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 3)
  • usr: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 1)
  • targoviste: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 1)
  • bucuresti: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 1)
  • romaniei: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 1)

Classification:

  • /News/Politics

Language: Romanian

Safety Moderation: Violence

KeyPhrases:

  • omul lui dragnea
  • mitingul diasporei
  • demisie ministru
  • strategie de comunicare
  • guvern politic

KeyWords:

  • dragnea
  • demisie
  • guverne
  • firea
  • iohannis
  • tudose
  • psd
  • usr
  • diaspora
  • miting

Excerpt: carmen dan, ministrul de interne cunoscut drept omul lui dragnea, a rezistat in trei guverne desi un premier i-a cerut demisia. in text se subliniaza cum tudose a acuzat-o ca minte si cum a fost ceruta demisia dupa incidentele cu un politist acuzat de violente asupra copiilor. desi tudose a fost inlaturat, dan a ramas ministra si a coagulat blocajul in coalitie. gabriela firea l-a acuzat ca nu actioneaza independent si a criticat-o in termeni duri, iar presedintele iohannis a cerut demiterea ei de mai multe ori, inclusive in august 2018. conflictul dintre firea si dragnea a alimentat tensiunile politice, iar carmen dan a aparut ca o figura centrala a perioadei si a vointei de a ramane in functie.

Summary: acest articol analizeaza rolul lui carmen dan ca ministru de interne, caracterizand-o ca pe o figura centrala a disputelor din psd si a tensiunilor dintre componentele coalitiei dupa cererile repetate de demisie venite din partea lui tudose, a presedintelui iohannis si a altor lideri. se trec in revista incidentele mentionate, inclusiv acuzatiile lui tudose privind comportamentul ministrului si criticile aduse de gabriela firea, precum si ciclul politic generat de evenimentele din 10 si 11 august 2018, culminand cu mentinerea lui dan in functie si perspectiva demisiei sale in contextul luptei pentru putere in psd si alianta.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.