Octavian Dimarescu
Incorect Politic
Martie 20, 2025

Suveranismul Socialist: O Idee pentru Redefinirea României în Lumea Multipolară

România se află într-un moment de cotitură, prinsă între un sistem neoliberal globalizat care i-a subminat suveranitatea economică și o lume multipolară în care statele emergente încep să-și revendice independența politică și economică. După mai bine de trei decenii de integrare într-un model economic dominat de marile corporații occidentale și de instituțiile financiare internaționale, România se confruntă cu un declin demografic sever, cu o dezindustrializare accelerată și cu o dependență economică ce o transformă într-o anexă a centrelor de putere globală. Statisticile sunt elocvente: peste 5 milioane de români au părăsit țara în căutarea unui trai mai bun, industria națională a fost redusă cu mai mult de 60% comparativ cu anii ’90, iar economia este bazată în proporție covârșitoare pe consum și importuri, în loc de producție și autosuficiență. Acest model economic nu este întâmplător, ci este rezultatul unui proces sistematic de subjugare economică prin care România a fost transformată într-un stat dependent, incapabil să își stabilească propriile priorități și să își protejeze interesele naționale.

Globalizarea neoliberală a fost impusă Europei de Est sub pretextul democratizării și modernizării, însă în realitate a avut drept scop integrarea statelor postcomuniste într-o piață globală dominată de capitalul occidental. Conform teoriei „trilemei globalizării” a economistului Dani Rodrik, statele care acceptă integrarea economică globală trebuie să renunțe fie la suveranitatea națională, fie la democrația reală, întrucât nu pot menține simultan un control politic și economic independent în fața forțelor pieței globale. România, asemenea altor țări din Europa Centrală și de Est, a fost împinsă spre un model care a sacrificat suveranitatea în favoarea unei dependențe economice care îi limitează drastic capacitatea de a-și defini viitorul. Aceasta nu este o consecință a unor greșeli accidentale, ci o strategie deliberată a centrelor de putere globală pentru a menține România într-o stare de subordonare economică și politică.

În acest context, suveranismul socialist nu este doar o alternativă teoretică, ci o necesitate istorică pentru recuperarea independenței economice și politice a țării. Acest model îmbină principiile suveranității economice, prin care statul controlează sectoarele strategice și își protejează industria, cu cele ale justiției sociale, prin care veniturile naționale sunt redistribuite echitabil, iar muncitorii beneficiază de protecție economică. Suveranismul socialist nu propune o întoarcere la centralismul economic rigid al epocii comuniste, dar nici o continuare a capitalismului speculativ, în care statul este redus la un simplu administrator al intereselor corporațiilor. Acesta este un model economic și politic în care statul joacă un rol activ în dezvoltarea economică, impunând reguli clare asupra pieței și garantând că economia națională funcționează în interesul cetățenilor, nu al capitalului străin.

Un stat nu poate fi cu adevărat suveran fără control asupra propriilor resurse naturale și economice. România dispune de rezerve de gaze naturale estimate la peste 200 de miliarde de metri cubi în Marea Neagră, de resurse semnificative de petrol, de un sector energetic diversificat și de unul dintre cele mai mari fonduri forestiere din Europa. Cu toate acestea, peste 80% din sectorul energetic este controlat de companii străine, iar profiturile realizate în România sunt exportate în afara țării, fără a fi reinvestite în economia națională. Aceasta este esența capitalismului colonial, în care resursele unei națiuni sunt exploatate de capitalul străin, iar populația locală nu beneficiază de aceste bogății.

O economie suverană presupune naționalizarea resurselor strategice, astfel încât profiturile din energie, gaze și petrol să fie reinvestite în dezvoltarea infrastructurii și a industriei naționale.

Modelul norvegian, în care veniturile din petrol sunt direcționate către un fond suveran ce finanțează dezvoltarea economică, ar putea servi drept inspirație pentru România, dar aplicat într-un cadru socialist, în care redistribuirea veniturilor este concepută astfel încât să sprijine întreaga populație, nu doar anumite sectoare economice. În paralel, este esențială crearea unui cadru legislativ care să prevină privatizările frauduloase și vânzarea activelor strategice către investitori străini.

Un alt pilon al suveranismului socialist este reindustrializarea economiei românești. Înainte de 1989, România avea o economie industrializată care producea bunuri competitive pe piețele internaționale. Astăzi, țara a fost transformată într-o piață de consum pentru produsele manufacturate din Occident, în timp ce capacitatea sa industrială a fost desființată. România importă în prezent 75% din produsele sale de consum, în condițiile în care ar putea produce o mare parte dintre acestea pe plan intern. Un stat suveran trebuie să își asume responsabilitatea de a reconstrui capacitatea industrială, printr-un program național de reindustrializare și prin investiții în producția de bunuri cu valoare adăugată ridicată.

Un model economic suveran și socialist trebuie să reglementeze accesul capitalului străin pe piața națională, impunând condiții clare pentru multinaționalele care operează în România. Aceste companii trebuie să fie obligate să reinvestească o parte semnificativă a profitului în economia locală și să colaboreze cu firmele românești pentru a asigura un transfer real de tehnologie și cunoștințe. Acest model a fost aplicat cu succes de China, care a reușit să își protejeze economia de influențele externe printr-un sistem de reglementare strictă și prin politici de industrializare accelerate.

În paralel, România trebuie să își redefinească politica externă într-un context multipolar. Modelul geopolitic propus de Aleksandr Dughin susține că statele trebuie să își construiască propriile sfere de influență, bazate pe colaborare reciproc avantajoasă, nu pe dominație economică sau militară. România trebuie să adopte o politică externă suverană, care să nu fie dictată de directivele Bruxelles-ului sau Washingtonului, ci să fie orientată spre dezvoltarea economică și consolidarea relațiilor comerciale cu state care respectă suveranitatea națională.

Lumea trece printr-o transformare profundă, în care hegemonia economică a Occidentului este contestată de noi puteri emergente, precum China, Rusia și statele din Sudul Global. În acest nou context geopolitic, România are oportunitatea de a-și revendica independența economică și de a se repoziționa ca o putere regională, capabilă să își negocieze viitorul pe baza propriilor interese. Aceasta nu este o opțiune utopică, ci o necesitate istorică. Dacă România continuă să accepte statutul de economie subordonată, va rămâne o piață de consum pentru marile puteri economice și o sursă de forță de muncă ieftină pentru Occident. În schimb, dacă adoptă un model suveranist și socialist, își poate redobândi poziția de actor economic relevant și își poate asigura un viitor independent. Alegerea este clară: fie România rămâne o anexă a sistemului neoliberal global, fie își construiește un model propriu, bazat pe protecția resurselor, dezvoltarea industrială și suveranitatea economică. Istoria a demonstrat că statele care și-au apărat suveranitatea economică au devenit puteri globale.