Incorect Politic
Octombrie 8, 2025

„PROPAGANDĂ LEGIONARĂ?!”

(De citit cu simțul rațiunii)

Via Prof. Alexandru Amititeloaie:

Această expresie, dacă până de curând era rostită ocazional, de regulă fără prea multă știință și înțeles al semnificației sale, iată că, începând de ieri, 6 septembrie 2025, ea devine, în spațiul public, un concept juridic, cu sensul de delict penal. E vorba de un prim act procedural săvârșit de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva europarlamentarului Diana Iovanovici Șoșoacă, citată pentru a lua la cunoștință de acuzațiile ce i se aduc, printre care și cea de „propagandă legionară”.

Denumirea exactă a faptei o cunosc doar cei care au avut acces la dosar. Dar, expresia, fiind atât de intens și agresiv propagată pe toate liniile de comunicare controlate de stăpânii de astăzi ai României, respectiv capitalul străin, guvernanții fiind doar slugile lui, s-a ajuns ca neștiutorii s-o perceapă ca pe ceva extrem de periculos, ceva sinistru.

DEX-ul ne spune că propaganda constă într-o acțiune de răspândire a unor idei care prezintă și susțin o teorie, o concepție, un partid politic etc. cu scopul de a convinge și câștiga adepți. Deci propaganda, reprezintă obiectivul principal al oricărui partid politic. Prin propagandă, partidele aflate la putere își justifică și explică actele de guvernare, măsurile ce le întreprind în administrarea afacerilor publice, urmărind, prin aceasta, să-și consolideze capitalul politic și agrementul popular. Același mijloc îl folosesc și partidele din afara arcului guvernamental. Constituite ca alternativă la guvernarea prezentă, este cât se poate de firesc să demaște relele acesteia, să combată mistificarea adevărului și antagonismul dintre oferta politică electorală și actul concret de guvernare. Se înțelege că propaganda oficială este net avantajată prin pârghiile de putere statală (legislativă, executivă și judecătorească) precum și mijloacele administrative și financiare aflate la dispoziție. Garanțiile constituționale, cum ar fi libertatea de exprimare (art. 30) se dovedesc extrem de firave pentru a asigura cât de cât un echilibru în această confruntare.

Dar, ce-o fi, totuși această „propagandă legionară” și de ce-o fi ea atât de periculoasă pentru guvernanții României postdecembriste, de vreme ce au ajuns, încălcând Constituția, s-o reprime prin instrumentele aflate la dispoziție, legislative și judiciare? Potrivit legislației actuale (Legea 217/2015), promovarea în public a ideilor, concepțiilor sau doctrinelor legionare, constituie infracțiune, pedeapsa fiind cu închisoare de la 3 luni la 3 ani și interzicerea unor drepturi.

Amintesc sau informez pe cei care nu știu că politica penală a unui stat are ca scop să reprime factorii dăunători pentru oameni și societate. S-ar înscrie oare, ca risc, în rândul acestor factori și comunicarea în public a ideilor, conceptelor sau doctrinelor considerate a fi legionare? Dar, oare, ce-o fi acestea? Cine le-a definit și după ce criterii, mă rog? Infracțiunea fiind un act de încriminare a unui fapt dăunător, se cere ca textul să fie riguros conceput, să se caracterizeze prin precizie, pentru a cenzura, pe cât posibil, arbitrariul judiciar.

Mișcarea Legionară este un fapt istoric, iar adevărul istoric nu poate fi unul absolut pentru a fi hotărât prin lege. De vreme ce ideile și concepțiile legionare sunt, potrivit legii, dăunătoare, înseamnă că un alt punct de vedere, indiferent cât ar fi el de argumentat și dovedit științific nu are acces la informarea publicului larg. Faptul că istoriografia postbelică a excelat, din motive și presiuni politice, în stigmatizarea fenomenului legionar, s-a ajuns ca publicul larg, inclusiv cel din mediile universitare, școli, instituții de cultură etc. să aibă despre el o cunoaștere deformată.

După cum orice act, fapt sau personaj istoric nu poate fi analizat și cunoscut, făcându-se abstracție de contextul timpului când s-a produs sau a activat, și în privința mișcării legionare o asemenea condiție se impune ca imperativă, mai ales acum când cunoașterea publică este atât de răvășită iar regimul politic postdecembrist se simte extrem de deranjat, încât s-a văzut nevoit să recurgă la forța legii.

Las detaliile pe seama istoricilor de profesie și încerc să lămuresc, pentru un înțeles mai larg, cum anume și ce factori au generat această mișcare. Sfârșitul primului război mondial a creat pentru poporul român posibilitatea de a se aduna în același corp politic, înfăptuind visul milenar al României Mari. Stă la temelia acestui proiect național jertfa tuturor generațiilor, inclusiv milionul de morți din ultima conflagrație. Se impunea ca unirea să fie consolidată, să se întărească statul, capacitatea sa administrativă și de apărare, să fie integrate într-o ordine juridică națională provinciile aflate până atunci sub stăpâniri imperiale străine. Entuziasmul și dorința românilor de a se angaja la acest imens efort au constituit tăria spirituală cu care au putut depăși dramele trecutului, ele izvorând de fapt și dintr-o obligație față de jertfa înaintașilor. Dar, România Mare, devenind un fapt inacceptabil pentru fostele puteri imperiale, acestea au și început s-o submineze prin fel de fel de operațiuni subversive. Treptat, românii și, în mod deosebit, tinerii, care nu-și mai găseau nici locul în școli și universități, au constatat că statul le fusese capturat de forțe oculte, că la conducere se instituise o structură oligarhică, că partidele politice mimau într-un mod abject democrația, toate acestea generând o stare de îngrijorare că țara s-ar putea prăbuși și astfel jertfa înaintașilor să devină inutilă. Această stare de îngrijorare și de răspundere față de viitorul țării a generat un fenomen de ripostă și apărare împotriva celor ce capturase statul și-l transformase într-un instrument de represiune împotriva poporului. Din această stare de spirit s-a născut Mișcarea Legionară și orice altă explicație este și neștiințifică și de rea credință.

Ideile și concepțiile legionare, interzise astăzi a fi promovate, au ca temei doctrinar trei adevăruri absolute: credința în destinul neamului românesc, noblețea și măreția Națiunii, sacralitatea tradițiilor, valorilor religioase. Crezul de tinerețe al lui Corneliu Zelea Codreanu și pe care și l-a păstrat până la sfârșitul vieții (odiosul asasinat din noaptea sfântului Andrei, 30 noiembrie 1938) n-a fost altul decât dragostea față de țară, iubirea față de strămoși, respectul pentru valorile naționale dintotdeauna, respectul pentru străini în măsura în care sunt loiali României.

Dacă îndrăznim să calificăm astăzi conducerea statului român ca fiind una de tip oligarhic, iar intrăm sub incidența legii, care interzice promovarea ideilor și concepțiilor legionare. În viziunea lui Corneliu Zelea Codreanu, oligarhia n-are nici Patrie, nici Dumnezeu, nici Onoare, nici Biserică, nici respect pentru Strămoși. Pentru ea sacrificiul eroilor neamului a fost prilej de căpătuială. Dacă actuala conducere a țării ar avea sau nu reflexe oligarhice, cred că stă la îndemâna oricui să constate, cu condiția, să fie de bună credință și liber de beneficiul nemeritat al guvernării.

Fără a ignora diferențele marcate de evoluția istorică, cred că sunt prea multe argumente să considerăm guvernarea postdecembristă din ultimii 35 de ani cam de aceeași sorginte precum cea din perioada interbelică, a cărei aventură politică a generat Mișcarea Legionară. Riposta statului interbelic s-a accentuat, ajungând și la asasinate, atunci când a văzut că Mișcarea Legionară a devenit un fenomen de masă și riscul oligarhiei că va pierde puterea devenise iminent. De fapt tot aici s-a ajuns numai că odată cu acest deznodământ dorit de popor s-a prăbușit și România Mare.

Cunoscând cât de cât trecutul istoric al poporului român, putem să reflectăm mai obiectiv asupra realităților de astăzi. Structura oligarhică din conducerea actuală a statului român este marcată de teama că va pierde puterea și drept consecință va trebui să și răspundă pentru imensul rău făcut poporului român. Sindromul fricii îi face să acționeze haotic, neconstituțional, pripit, disprețuind chiar și formal valori consacrate ale unei guvernări democratice. Ca să vedeți de ce se tem de ideile și concepțiile legionare, de vreme ce le interzic, uitați-vă în ce stare de degradare au adus țara și cum gândirea lor îi avertizează că aceste idei ar putea activa conștiința și îndrăzneala românilor de ai trage la răspundere.

Focalizarea acțiunilor organelor de represiune asupra europarlamentarului Diana Iovanovici Șoșoacă și a partidului creat și condus de dumneaei ne dovedește nouă, celor care mai responsabilizăm ce se întâmplă cu țara noastră, că aceasta e singura mișcare de opoziție adevărată, aflată în ascensiune, devenind chiar un fenomen de masă. Dovada că așa stau lucrurile sunt tocmai măsurile neconstituționale și flagrant ilegale pe care le întreprind, cu riscul nepopularității și chiar a unor consecințe internaționale.

Cine-și uită trecutul, e condamnat să-l repete” spunea Milan Kundera.

Ce învățăm noi din istorie?