Ticurile nervoase la copii pot reprezenta adevărate motive de îngrijorare pentru adulți. Fie că sunt grimase, repetiția unor gesturi sau cuvinte ori mișcări involuntare, acestea pot fi semne pe care cei mici să le manifeste. Astfel de ticuri pot ridica semne de întrebare în rândul adulților, care pot fi nelămuriți cu privire la existența lor. Acest articol dedicat își propune să ofere mai multă claritate asupra subiectului, să aducă informații despre principalele cauze ale apariției ticurilor nervoase, dar și cum pot veni adulții în sprijinul celor mici.

Cele mai frecvente ticuri nervoase în rândul copiilor

Ticurile nervoase pot apărea la copii între 5 și 10 ani. În general, acestea sunt mișcări sau sunete involuntare, repetate. Ele pot fi simple, atunci când implică un singur grup de mușchi, sau complexe, atunci când includ mai multe tipuri de mișcări sau combinații între gesturi și sunete. Printre cele mai întâlnite ticuri observate la copii se numără clipitul frecvent, strâmbarea feței, ridicarea din umeri sau grimasele involuntare. Există însă și ticuri vocale. Tușitul repetitiv, mormăitul, pufăitul sau rostirea unor sunete scurte fără legătură cu ceea ce se discută pot fi alte gesturi făcute de către cei mici. În momentul în care ele se repetă frecvent, pot cauza îngrijorare în rândul părinților. Uneori aceste manifestări în cazul juniorilor apar în perioade de stres, anxietate sau oboseală și se pot diminua atunci când copilul este relaxat sau concentrat pe o activitate plăcută. Există posibilitatea ca ticurile să dispară de la sine după câteva luni, dar sunt și situații în care acestea se pot transforma în situații mai complexe. 

Cum să procedezi dacă observi ticurile nervoase

Părintele e principalul adult care poate veni în ajutorul copilului. Recunoașterea acestor ticuri nervoase reprezintă un prim pas pe care acesta îl poate face. Important este ca atunci când aceste gesturi au loc, părintele să nu dramatizeze situația sau să critice copilul pentru acele manifestări. Este esențial de văzut contextul în care ele au loc. Spre exemplu, ticurile nervoase se pot intensifica în momentul în care juniorul este stresat, obosit sau există un factor de disconfort pentru el. Un alt lucru important în această situație îl reprezintă comunicarea. Este necesar ca mama și tatăl să adopte o atitudine calmă în discuțiile cu copilul, în care să-l întrebe despre aceste ticuri, fără să-l judece sau să pună presiune asupra lui. Cel mic trebuie să simtă că poate vorbi deschis, astfel încât să poată să-și expună trăirile și motivele care îl determină să facă acele gesturi.

Alte metode care îți pot ajuta copilul

Pe lângă sprijinul familiei, în cazul în care aceste ticuri nervoase persistă la copii, poate fi nevoie și de ajutor din partea psihologului. Specialistul poate propune activități, cum ar fi desenul sau alte jocuri specifice, la care să ia parte copilul alături de părinți. În acest fel, se poate lucra la relația dintre ei și se poate observa comportamentul juniorului cu privire la familie. Sau, dacă specialistul consideră, poate fi nevoie și de tratament medicamentos, scrie Cleveland Clinic.

Sunt și alte metode care pot veni în sprijinul copilului. O rutină echilibrată, care include somn suficient, mese regulate și timp pentru joacă, oferă un aport major pentru sănătatea celui mic. De altfel, este important ca părinții să colaboreze cu școala și să informeze profesorii, astfel încât copilul să fie înțeles și sprijinit, nu ridiculizat. În plus, este necesar ca părinții să fie atenți la comportamentul lor și la gesturile pe care le fac în fața celui mic, pentru că acesta poate să preia din ceea ce observă în mediul familial. Un părinte calm, care oferă siguranță și susținere, transmite indirect copilului mesajul că situația e controlabilă și că nu este singur în fața dificultăților. Ticurile nervoase pot fi o simplă reacție a celor mici în fața stresului. Însă este recomandat să existe și o părere a specialistului, tocmai ca să se verifice că nu sunt motive de îngrijorare.