Cătălin Cherecheș spune că mama sa i-a donat 1,5 milioane de euro, după ce ANI l-a acuzat că nu poate justifica o parte din avere

Primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, spune că a primit o donaţie de un milion şi jumătate de euro, de la mama lui. Declarația vine după ce inspectorii de integritate au sesizat procurorii, afirmând că edilul nu poate justifica 2,7 milioane de lei din avere.

Pe parcursul a un an, un an şi ceva, mama mea mi-a acordat împrumuturi până la incidenţa sumei de 1,5 milioane de euro. În 2009, în baza unui contract notarial, respectiv a unui act notarial de donaţie, aceşti bani, 1,5 milioane de euro proveniți dintr-o vânzare a unui imobil, au fost certificați ca fiind donație”, a spus Cătălin Cherecheș.

ANI a sesizat procurorii pentru verificarea averii edilului după ce inspectorii Agenţiei de Integritate au constatat că acesta nu poate justifica suma de 2,7 milioane de lei.

Agenția Națională de Integritate a constatat existența unei diferențe nejustificate în cuantum de 2.741.026,318 lei între averea dobândită și veniturile realizate de către CHERECHEȘ CĂTĂLIN, Primar al municipiului Baia Mare, Județul Maramureș, în perioada 26 iunie 2012 – 31 decembrie 2017”, se arată într-un comunicat al Agenției.

De asemenea, întrucât în declarațiile de avere din data de 17 iulie 2017 (rectificată) și din data de 15 iunie 2018, persoana evaluată a declarat informații neconforme cu realitatea, în speță un împrumut de 500.000 euro acordat în nume personal (în anul 2016), Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare, în vederea verificării indiciilor privind săvârșirea infracțiunii de fals în declarații în formă continuată, prevăzută de art. 326 din

Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu aplicarea art. 35, alin. (1) din același act normativ”, mai precizează reprezentanții ANI.

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/catalin-chereches-spune-ca-mama-sa-i-a-donat-15-milioane-de-euro-dupa-ce-ani-l-a-acuzat-ca-nu-poate-justifica-o-parte-din-avere-1153661


Analyse


2025-04-07 17:49:36

General Sentiment: negative (score: -0.4 magnitude: 1.2)

Subject: Acuzatii de avere nejustificata

Entity Sentiment:

  • Catalin Chereches: negative (score: -0.6 magnitude: 0.8, occurrence: 5)
  • ANI: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 3)
  • Agentia Nationala de Integritate: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 2)
  • Baia Mare: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Maramures: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)

Classification:

  • News
  • Politics
  • Legal

Language: romanian

Safety Moderation: Politics,Legal

Excerpt: Catalin Chereches sustine ca mama sa i-a donat 1,5 milioane de euro dupa ce ANI l-a acuzat de avere nejustificata.

Summary: Catalin Chereches, primarul din Baia Mare, a declarat ca a primit o donatie de 1,5 milioane de euro de la mama sa, dupa ce Agentia Nationala de Integritate (ANI) a sesizat procurorii, afirmand ca edilul nu poate justifica 2,7 milioane de lei din avere. ANI a constatat o diferenta nejustificata intre averea dobandita si veniturile realizate de Chereches in perioada 2012-2017 si a sesizat Parchetul pentru verificarea indiciilor privind savarsirea infractiunii de fals in declaratii.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.