Alogenul Silviu Vexler dictează – Parlamentul votează: pedepse majorate pentru delictul de opinie OUG 31/2002
Sterie Ciumetti
Incorect Politic
Mai 27, 2025

Alogenul Silviu Vexler dictează – Parlamentul votează: pedepse majorate pentru delictul de opinie OUG 31/2002
Se pare că Silviu Vexler face legea în România și nu mai surprinde pe nimeni.
Senatul a adoptat, luni, cu 78 de voturi „pentru”, 15 „împotrivă” și 25 de abțineri, proiectul care prevede că inițierea sau constituirea unei organizații cu caracter fascist, legionar, rasist ori xenofob, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup „constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi”, transmite Agerpres.
Proiectul a fost inițiat de Silviu Vexler, deputat al minorităților, și are ca obiect modificarea și completarea Ordonanței de urgență nr. 31/2002 privind interzicerea organizațiilor, simbolurilor și faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 107/2006, cu modificările și completările ulterioare, precum și modificarea Legii nr. 157/2018 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea antisemitismului.
În expunerea de motive este menționat că modificările preconizate au scopul de a conferi „o viziune coerentă, integratoare, armonioasă și coerentă textelor de incriminare a infracțiunilor motivate de ură, inclusiv ca reacție la amploarea situațiilor de incitare la ură și la violență din mediul online”.
Deci, dacă distribuirea de materiale “extremiste” (termen interpretabil care poate însemna orice nu convine sistemului) se face prin mijloace informatice (pe Internet), pedepsele se majorează cu jumătate. Îi deranjează foarte tare faptul că pe Internet se propagă idei sănătoase, românești, valori morale, repere istorice și modele de eroism, ca aceste imagini:

Totodată îi deranjează simțul umorului și meme ca acestea:
Porivit inițiatorului, „distribuirea sau punerea la dispoziția publicului, în orice mod, de materiale fasciste, legionare, rasiste și xenofobe constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani și interzicerea unor drepturi”, iar dacă fapta este comisă prin intermediul unui sistem informatic, „limita de pedeapsă se majorează cu jumătate”.
Proiectul adoptat de Senat a fost transmis Camerei Deputaților pentru dezbateri și vot final, în calitate de for decizional.
Am intrat într-o nouă fază a prigoanei antiromânești, cu Nicușor Dan proaspăt președinte, sistemul își consolidează poziția și plănuiește vânătoarea de vrăjitoare împotriva patrioților.
Când mai auziți pe cineva care vă spune că în România este democrație, tipăriți legea pe o foaie, faceți-o sul și dați-i în cap cu ea spunându-i că nu poate exista democrație dacă nu există libertate de exprimare. Iar aceste legi, OUG 31/2002, 217/2015, 157/2018 (Legea Vexler) și acum acest nou amendament fac imposibilă exercitarea libertății de exprimare (cică garantat de Constituție).
Vă dați seama că s-a murit degeaba în 1989 dacă Parlamentul României a ajuns să voteze asemenea legi?
Cum au votat senatorii
PENTRU (78):
17 senatori PNL
17 senatori USR
33 senatori PSD
9 senatori UDMR
CONTRA (15):
2 AUR
5 neafiliați
8 S.O.S.
ABȚINERI (25):
23 AUR
2 neafiliați

Senatorii care au votat împotriva acestei mizerii merită menționați și felicitați.
Din partea celui mai mare partid care este perceput ca fiind suveranist, A.U.R., doar doi senatori au avut curajul de a vota contra acestei legi. Numele lor sunt:
VLĂESCU Virgiliu-George
PĂUCEAN-FERNANDES Luminița
Din partea partidului S.O.S., care rămâne cel mai radical partid pro-românesc din Parlament în ce privește opoziția la cotropirea României de alogeni, OPT (toți cei prezenți) au votat contra legii. Numele lor sunt:
BEM Cristian
CUȘNIR Rodica
MANEA Dumitru (MIRON MANEGA)
ONEA Olga
PEIA Ninel
PEIU Grigore-Adrian
PETRA Dorin-Silviu
SAVA Clement
Dintre senatorii neafiliați, cinci au votat contra legii. Numele lor sunt:
ALDEA Mariana-Vali
GHIȚĂ Robert-Daniel
PINTEA Paul-Ciprian
ROBE Liviu Sorin
VELA Gheorghe
Toți “pro-europenii” au votat în bloc pentru o lege care anulează un principiu fundamental al democrației: libertatea de exprimare. Aceia care au votat pentru această lege au nume de trădători și vor fi blestemați din neam în neam.
Fiți activi
Sunați-vă senatorii care au votat românește, dați-le email și exprimați-vă aprecierea față de gestul lor, astfel încurajându-i să facă la fel în alte situații similare. Probabil că se pune presiune pe ei și ar ajuta dacă ar vedea că există susținere populară de la firul ierbii pentru asemenea acțiuni. Mai mult, cereți-le să intervină public, în Parlament, prin interpelări și luări de poziție, împotriva acestor legi nedrepte.
Un model de email/apel:
“Bună ziua, mă numesc Ixulescu, v-am sunat/v-am scris pentru a-mi exprima profunda apreciere față de gestul curajos pe care l-ați făcut atunci când ați votat contra majorării pedepselor cu închisoarea la legea OUG 31/2002. Ați trecut un examen important și ați înțeles că nu poate exista democrație acolo unde nu există libertate de exprimare. Vă mulțumesc că vă luați rolul în serios și acționați pentru interesele românilor. Nu regret că v-am votat și voi continua să vă votez dacă veți menține această linie. Aș vrea să văd interpelări și luări de poziție împotriva delictului de opinie, chiar inițiative de abrogare a acestor legi, aveți ocazia să vă creșteți capitalul politic luând taurul de coarne și apărând libertatea. Nu pentru astfel de legi s-a murit în 1989. Vă mulțumesc, Doamne ajută!”

Dacă tăceți astăzi, mâine veți fi la închisoare
Subliniez și insist pe ideea că trebuie să facem zgomot dacă vrem să ne recâștigăm libertatea. Niciun popor nu s-a eliberat stând cu capul plecat. Dacă astăzi te complaci în comoditate, mâine vor veni și după tine. Este momentul să fiți activi.
–Informați-vă cercul de prieteni și cunoscuți cu privire la existența unor legi care prevăd pedepse cu închisoarea pentru anumite opinii.
–Contactați asociații, ONG-uri, fundații pro-românești și să le cereți să ia o poziție publică cu privire la legile delictului de opinie.
–Contactați personalități din lumea naționalistă și le cereți același lucru.
–Deschideți pagini, canale, website-uri, unde să avertizați cu privire la totalitarismul din România (cum este pagina detinutipolitici.ro).
–Faceți videoclipuri, montaje, podcasturi, produceți cât mai mult conținut pe subiect.
Istoria așteaptă să consemneze dacă mai avem eroi în România sau suntem niște degenerați cu toții.

Călin Georgescu în vizor
Acum că s-au încheiat alegerile, procuratura condusă de interese străine României vrea să-l ancheteze pe Călin Georgescu pentru reformularea unor citate care îi aparțin lui Corneliu Zelea Codreanu, doar pentru că acesta a spus într-o emisiune că cel care se luptă chiar şi singur cu o mână de viteji pentru neam şi ţara lui şi pentru Dumnezeu nu va fi învins niciodată.
EVZ:
Decizie de ultimă oră a procurorilor în cazul lui Călin Georgescu . Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale, a fost citat de procurorii de la Parchetul General pentru a fi audiat într-un dosar în care este deja cercetat penal. Motivul convocării este legat de o declarație publică făcută recent de Georgescu în cadrul unei emisiuni televizate, în care a reprodus un citat atribuit liderului Mișcării Legionare, Corneliu Zelea Codreanu. [..] „Eu spun asta: noi nu ne-am luptat pentru jucării, cum a spus Avram Iancu, ci pentru drepturile noastre. Şi completez: că cel care se luptă chiar şi singur cu o mână de viteji pentru neam şi ţara lui şi pentru Dumnezeu nu va fi învins niciodată.” […]
Una dintre acuzații vizează un discurs rostit de Georgescu în data de 20 octombrie 2021, în fața protestatarilor din Piața Universității. Evenimentul era organizat împotriva măsurilor impuse de autorități în contextul pandemiei de COVID-19. Procurorii susțin că, în timpul acelui discurs, Călin Georgescu ar fi imitat cuvintele, gesturile și tonul mareșalului Ion Antonescu, în stilul utilizat de acesta în cadrul Marii Adunări Legionare din 6 octombrie 1940. Una dintre frazele incriminate este: „Prin linişte şi credinţă, prin ordine şi unire, prin muncă şi iubire, cu Dumnezeu înainte.”
Indiferent de părerile anumitor naționaliști cu privire la Călin Georgescu, el a devenit un simbol, iar sistemul vrea să-l dea exemplu. Dacă ar fi fost omul sistemului, l-ar fi lăsat să candideze, n-ar fi anulat alegerile, nu l-ar fi hăituit ca pe ultimul criminal. Poți să-l placi sau să-l urăști, poți să îl confirmi sau să-l combați în argumente, dar faptul că ar putea ajunge la închisoare pentru reformularea unui citat este nedrept și reprezintă un precedent periculos pentru libertatea de exprimare. Dacă ții la libertatea ta, trebuie să-l aperi atât pe el cât și pe alții, cum ar fi tânărul care a fost condamnat la închisoare pentru vânzarea unor tricouri.
*
Premieră după 23 de ani. Condamnare la închisoare pentru un bărbat care a vândut tricouri cu însemne legionare. Institutul „Elie Wiesel”: Decizia arată că democrația are anticorpi
Precedentul a fost făcut. Mă uitam în tabăra haștagiștilor tefeliști care comentau știrea. Știți ce scriau? Scriau că nu doar cel care a comercializat tricoul ar trebui arestat, ci și cei care au cumpărat astfel de tricouri.
Astăzi se leagă de tricouri, mâine se vor lega de Biblie.
Imagine cu caracter sugestiv, tricoul pentru care tânărul a fost condamnat la închisoare nici măcar nu avea chipul lui Codreanu pe el. Imaginea de mai sus a fost preluată de pe canalul activiștilor naționaliști CIRO, din videoclipul despre Lotul Tâncăbești.
Vezi cum crește valul de ură? Ai cumpărat o insignă verde, ai cumpărat o revistă interbelică sau o carte cu caracter incorect politic? Ești expus persecuției politice. De aceea este important să nu taci.
TVR:
Un bărbat care are un magazin online unde a vândut tricouri cu însemne legionare, însoțite de citate din Corneliu Zelea Codreanu și trimiteri la istoria extremismului de dreapta, a fost condamnat, definitiv, la un an de închisoare cu suspendarea mai multor drepturi civile. Este pentru prima oară când o instanță decide un astfel de verdict, în 23 de ani, de când este în vigoare Ordonanța 31/2002, prin care sunt interzise organizațiile, simbolurile și faptele cu caracter fascist, rasist, xenofob și prin care este interzisă promovarea cultului persoanelor vinovate de genocid și crime de război. Istoricul Alexandru Florian, director al Institutului „Elie Wiesel”, care a adus cazul în fața justiției, a explicat, într-o declarație pentru tvr.ro, că această decizie definitivă este „o probă de maturizare a magistraturii”, subliniind că este o dovadă că democrația are anticorpii necesari pentru a se proteja de mesaje, propagandă sau acțiuni extremiste, mai ales după anul electoral 2024-2025.
Evident că turnătorul și inchizitorul-șef este Alexandru Florian de la institutul terorist Elie Wiesel, care în aceste vremuri își întețește activitatea teroristă împotriva populației băștinașe României, similar cu ce făcea tatăl său care a venit pe tancurile iudeo-bolșevice și a torturat patrioți cu credință în Dumnezeu.
Dieter Johann Maurer, proprietarul unui magazin în care sunt vândute tricouri, hanorace și steaguri imprimate cu simboluri naționaliste, a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Cluj la un an de închisoare cu suspendare sub supraveghere, pentru că a vândut tricouri cu însemne legionare, încălcând OUG 31/2002. Instanța i-a suspendat pentru un an și jumătate dreptul de a fi ales într-o funcție publică, după ce prima instanță, Judecătoria Cluj-Napoca, îi aplicase o pedeapsă mai blândă (un an de închisoare cu amânare), iar Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj a făcut apel.
Bărbatul are și un termen de supraveghere de doi ani, timp în care trebuie să se prezinte la Serviciul de Probațiune Brașov, să primească vizitele ofițerului de probațiune, să facă muncă în folosul comunității timp de 60 zile, să participe la programe de reintegrare socială, să anunțe dacă își schimbă locul de muncă și dacă pleacă din localitate pentru o durată mai mare de cinci zile.
Am cerut un punct de vedere lui Dieter Johann Maurer și îl vom publica atunci când îl vom primi.
Cazul a fost adus în fața justiției de Institutul Național pentru Studierea Holocaustului „Elie Wiesel”, care a semnalat zeci de astfel de cazuri în ultimii ani. Citiți aici cel mai recent raport al Institutului „Wiesel” pe această temă.
Concluzia cu care rămânem după toate aceste știri este că ne aflăm în fața unui test important pentru poporul român. Acela al unei noi rezistențe anticomuniste.
Lupta nu se mai duce (momentan) în munți, cu arma în mână, ci cu condeiul și cu tastatura. Nu-ți trebuie diplome sau bani ca să-ți faci partea pentru adevăr și dreptate.
Îți trebuie doar voință.

Source URL: https://www.incorectpolitic.com/alogenul-silviu-vexler-dicteaza-parlamentul-voteaza-pedepse-majorate-pentru-delictul-de-opinie-oug-31-2002/




