Avocatul Poporului Renate Weber (foto) a atacat recent la Curtea Constitutionala a Romaniei proiectul de lege prin care se doreste eliminarea din art. 425 alin. 1 lit. b Cod procedura civila a obligatiei ca sustinerile partilor sa fie reluate in motivarile hotararilor judecatoresti.

Proiectul de lege a fost initiat de 39 de deputati si senatori – in frunte cu deputata USR Oana Murariu – sub pretextul usurarii muncii judecatorilor. Initiativa legislativa a fost votata de Camera Deputatilor, dupa ce Senatul o respinsese in calitate de prima camera sesizata(click aici pentru a citi).

In obiectia de neconstitutionalitate trimisa la CCR in 24 octombrie 2025, Avocatul Poporului acuza incalcarea dreptului la un proces echitabil (mai exact, a dreptului la aparare si a principiului contradictorialitatii procesului), precum si a principiului de la art. 129 din Constitutie privind folosirea cailor de atac: „Impotriva hotararilor judecatoresti, partile interesate si Ministerul Public pot exercita caile de atac, in conditiile legii”.

Cu privire la prima parte, AVP argumenteaza – inclusiv cu referire la jurisprudenta CCR si a CEDO – ca „analiza sustinerilor partilor nu reprezinta o simpla formalitate, ci o conditie de validitate a actului jurisdictional. Aceasta asigura controlul public si procesual asupra activitatii instantei si permite partilor sa inteleaga ratiunea solutiei, garantand totodata posibilitatea exercitarii efective a cailor de atac”.

In ceea ce priveste caile de atac, Renate Weber avertizeaza ca, in lipsa sustinerilor partilor, instanta care va solutiona caile de atac va fi vaduvita de urmatoarele elemente:

„- motivele de fapt si de drept pe care partile si-au intemeiat pretentiile si apararile, precum si mijloacele de proba pe care au inteles sa le foloseasca;

– daca s-a respectat obligatia partilor de a expune situatia de fapt la care se refereau pretentiile si apararile lor in mod corect si complet;

– punctul de vedere propriu al unei parti fata de afirmatiile partii adverse cu privire la imprejurari de fapt relevante in cauza;

– daca partile au discutat si argumentat orice chestiune de fapt sau de drept invocata in cursul procesului de catre orice participant la proces, inclusiv de catre instanta din oficiu;

– daca instanta a supus discutiei partilor toate cererile, exceptiile si imprejurarile de fapt sau de drept invocate”.

Redam intreaga obiectie de neconstitutionalitate:

„Dispozitiile Legii pentru modificarea art. 425 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila (Pl-x nr. 120/2022, L67/2022) contravin prevederilor art. 1 alin. (5), art. 21 alin. (3), art. 24, art. 129 din Constitutie si art. 6 alin. (1) din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, pentru urmatoarele argumente:

1. Incalcarea dreptului la un proces echitabil si a dreptului la aparare

Articolul unic din Legea pentru modificarea art. 425 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila are urmatorul continut: ‘La articolul 425 alineatul (1) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015, cu modificarile si completarile ulterioare, litera b) se modifica si va avea urmatorul cuprins: ‘b) considerentele, in care se vor arata obiectul cererii, expunerea situatiei de fapt retinuta de instanta pe baza probelor administrate, motivele de fapt si de drept pe care se intemeiaza solutia, aratandu-se atat motivele pentru care s-au admis, cat si cele pentru care s-au inlaturat cererile partilor’.

Forma actuala a art. 425 alin. (1) din Codul de procedura civila prevede ca: ‘(1) Hotararea va cuprinde: b) considerentele, in care se vor arata obiectul cererii si sustinerile pe scurt ale partilor, expunerea situatiei de fapt retinuta de instanta pe baza probelor administrate, motivele de fapt si de drept pe care se intemeiaza solutia, aratandu-se atat motivele pentru care s-au admis, cat si cele pentru care s-au inlaturat cererile partilor’.

In consecinta, Legea pentru modificarea art. 425 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila a eliminat din considerentele hotararii judecatoresti mentiunea referitoare la ‘sustinerile pe scurt ale partilor’, fiind mentinute celelalte elemente obligatorii referitoare la obiectul cererii, expunerea situatiei de fapt retinuta de instanta pe baza probelor administrate, motivele de fapt si de drept pe care se intemeiaza solutia, motivele pentru care s-au admis, cat si cele pentru care s-au inlaturat cererile partilor.

Motivarea unei hotarari trebuie sa fie clara si precisa, sa se refere la probele administrate in cauza si sa fie in concordanta cu acestea, sa raspunda in fapt si in drept la toate pretentiile formulate de catre parti, sa conduca in mod logic si convingator la solutia din dispozitiv. Hotararea instantei trebuie sa cuprinda, ca o garantie a caracterului echidistant al procedurii judiciare si al respectarii dreptului la aparare al partilor, motivele de fapt si de drept care au format convingerea instantei, precum si cele pentru care s-au inlaturat cererile partilor, conform art. 425 alin. (1) lit. b) din Codul de procedura civila. Considerentele hotararii, reprezentand explicitarea solutiei din dispozitiv, sprijinul necesar al acestuia, fac corp comun cu dispozitivul si intra la randul lor sub incidenta autoritatii de lucru judecat, in privinta partilor si a obiectului litigiului, deopotriva in autoritate de lucru judecat, raportat la partile din dosar si obiectul cauzei. Din economia textului legal mai sus mentionat reiese obligatia instantei de a-si motiva hotararea, hotarare care, potrivit art. 425 din Codul de procedura civila, va cuprinde si motivele de fapt si de drept care au format convingerea instantei, precum si cele pentru care s-au inlaturat cererile partilor, cum s-a retinut anterior, insa fata de partea care a formulat cererea introductiva si celelalte parti in cauza.

Motivarea unei hotarari judecatoresti reprezinta expresia rationamentului juridic al instantei si constituie o garantie fundamentala a respectarii dreptului la un proces echitabil, astfel cum acesta este consacrat de art. 21 alin. (3) din Constitutia Romaniei si de art. 6 par. 1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului. In acest context, retinerea si analizarea sustinerilor partilor in continutul hotararii judecatoresti devine o cerinta esentiala pentru asigurarea transparentei actului de justitie si pentru validarea caracterului contradictoriu al procedurii.

Instanta are obligatia nu doar de a mentiona, ci si de a examina argumentele de fapt si de drept invocate de parti, precum si probele administrate in sustinerea acestora. Omisiunea de a valorifica sau de a raspunde motivat la apararile formulate echivaleaza cu o negare a dreptului la aparare si poate fi calificata drept o incalcare a principiului echitatii procesului. In acest sens, jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului a statuat in mod constant ca o hotarare judecatoreasca trebuie sa indice, intr-o maniera suficient de clara, motivele care au determinat solutia pronuntata, iar instanta are obligatia de a analiza in mod efectiv argumentele esentiale prezentate de parti. Intinderea obligatiei privind motivarea poate varia in functie de natura deciziei si trebuie analizata in lumina circumstantelor spetei: trebuie sa se tina seama in special de diversitatea motivelor, pe care un justitiabil le poate ridica in instanta si de diferentele din statele contractante in materie de dispozitii legale, cutume, conceptii doctrinare, prezentarea si redactarea hotararilor si deciziilor (Cauzele Ruiz Torija impotriva Spaniei, pct. 29 si Hiro Balani impotriva Spaniei, pct. 27).

Analiza sustinerilor partilor nu reprezinta o simpla formalitate, ci o conditie de validitate a actului jurisdictional. Aceasta asigura controlul public si procesual asupra activitatii instantei si permite partilor sa inteleaga ratiunea solutiei, garantand totodata posibilitatea exercitarii efective a cailor de atac.

Prin urmare, includerea si analiza motivata a sustinerilor partilor in structura hotararii judecatoresti reprezinta nu doar o exigenta procedurala impusa de normele interne, ci si o manifestare concreta a principiilor constitutionale si conventionale privind dreptul la aparare si dreptul la un proces echitabil. Aceasta obligatie contribuie la consolidarea calitatii actului de justitie, la intarirea increderii publice in sistemul judiciar si la realizarea efectiva a rolului instantei de garant al legalitatii si echitatii in raporturile juridice deduse judecatii.

Dispozitiile art. 6 alin. (1) din Conventia pentru apararea drepturilor si a libertatilor fundamentale precum si jurisprudenta constanta a Curtii europene de contencios a drepturilor omului, rezultata in special din cauzele impotriva Romaniei (Albina, Buzescu, Dima, Bock si Palade) instituie dreptul la un proces echitabil din perspectiva obligativitatii instantelor de a proceda la un examen efectiv al tuturor observatiilor si argumentelor prezentate de parti si de a motiva hotararea pronuntata prin prisma acestor elemente. Astfel, in Cauza Buzescu impotriva Romaniei Curtea Europeana a Drepturilor Omului a reiterat faptul ca efectul art. 6 alin. (1) din Conventie este, inter alia, sa acorde unui ‘tribunal’ atributia de a efectua o examinare corespunzatoare a afirmatiilor, motivelor si probelor, fara a prejudicia evaluarea sau relevanta acestora pentru hotararea luata, avand in vedere ca nu este in competenta Curtii sa examineze daca motivele sunt intrunite in mod corespunzator. De asemenea, asa cum se retine in hotararea pronuntata in Cauza Albina c. Romaniei, dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 par. 1 din Conventia europeana a drepturilor omului, include, printre altele, si dreptul partilor de a prezenta observatiile pe care le considera pertinente pentru cauza lor. Intrucat Conventia nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete si efective, acest drept nu poate fi considerat efectiv decat daca aceste observatii sunt in mod real ‘ascultate’, adica in mod corect examinate de catre instanta sesizata. Altfel spus, art. 6 implica mai ales in sarcina instantei obligatia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor si al elementelor de proba ale partilor, cel putin pentru a le aprecia pertinenta (Perez c. Frantei si Hotararea Van der Hurk c. Olandei).

Considerentele hotararii judecatoresti reprezinta motivele in fapt si in drept care au format convingerea instantei adoptarea solutiei. In cadrul considerentelor, prezentarea, pe scurt, a sustinerilor partilor ‘permite verificarea respectarii principiului contradictorialitatii dezbaterii si a dreptului la aparare’.

Prin solutia legislativa preconizata, respectiv de eliminare a sustinerilor, pe scurt, ale partilor, din cadrul considerentelor, norma nu va mai permite verificarea respectarii principiului contradictorialitatii dezbaterii, fiind astfel susceptibila a incalca atat principiul dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 21 alin.(3) din Constitutia Romaniei si art. 6 alin. (1) din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, cat si cel al dreptului la aparare, consacrat de prevederile art. 24 din Legea fundamentala.

Obligatia de a motiva hotararea (desi nu este explicita in Constitutie, este o componenta esentiala a procesului echitabil, confirmata de jurisprudenta Curtii Constitutionale si a Curtii Europene a Drepturilor Omului, asa cum am aratat mai sus) implica nu doar expunerea rationamentului judecatorului, ci si raportarea acestuia la pretentiile si apararile concrete ale partilor. Motivarea devine superficiala, incompleta si abstracta daca nu se retine ce argumente ale partilor au fost acceptate sau inlaturate.

De asemenea, avem in vedere ca acest element cu privire la ‘sustinerile pe scurt ale partilor’ trebuie coroborat cu unul dintre cele mai importante efecte ale hotararii judecatoresti, respectiv autoritatea de lucru judecat. In conformitate cu art. 430 alin. (2) C.pr.civ..,autoritatea de lucru judecat priveste dispozitivul, precum si considerentele pe care acesta se sprijina, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasa’. Pe de alta parte, autoritatea de lucru judecat presupune verificarea unei triple identitati: de parti, de obiect si de cauza. Prin raportare la aceste elemente, sustinerile partilor ar influenta constatarea existentei sau nu a autoritatii de lucru judecat prin verificarea, in concret, a ceea ce s-a invocat sau invederat de catre parti si ceea ce s-a solutionat de catre instanta.

Lipsa acestor elemente, in continutul hotararii judecatoresti, ar ingreuna verificarea si aplicarea autoritatii de lucru judecat, aspect ce intra, de asemenea, in conceptul de proces civil echitabil. Chiar daca in cazul partilor se poate afirma ca acestea pot cunoaste continutul cererilor si apararilor pentru ca au acces la piesele dosarului, trebuie mentionat ca potrivit noului Cod de procedura civila hotararea este opozabila si fata de terti, producand efecte in privinta lor, pana la proba contrara [art. 435 alin. (2) C.proc.civ.]. Or, pentru a avea posibilitatea reala si efectiva de a face proba contrara celor retinute in hotarare, tertii ar trebui sa cunoasca continutul solicitarilor si apararilor partilor, evaluand in acest mod daca exista chestiuni care nu au fost epuizate in litigiul finalizat prin hotararea ce li se opune.

In plus, eliminarea din considerentele hotararilor a sustinerilor pe scurt ale partilor este de natura a conduce la incalcarea dreptului la un proces echitabil, intrucat prin lipsa acestora, nu poate fi dovedit / demonstrat faptul ca, pe de o parte, drepturile si obligatiile partile au fost respectate, iar pe de alta parte, ca acestea au fost ascultate si ca instanta a tinut cont de sustinerile, apararile si argumentele acestora, cu respectarea principiului contradictorialitatii, astfel cum este reglementat de prevederile art. 14 din Codul de procedura civila.

Concluzionand cele de mai sus, se poate retine ca lipsa sustinerilor pe scurt ale partilor nu poate dovedi faptul ca instanta si-a intemeiat hotararea numai pe motive de fapt si de drept, pe explicatii sau pe mijloace de proba care au fost supuse, in prealabil, dezbaterii contradictorii.

Principiul contradictorialitatii in procesul civil presupune ca orice aspect privitor la litigiu sa fie pus in discutia partilor, iar actele de procedura si inscrisurile sa fie comunicate intre acestea, in conditiile legii, astfel incat sa aiba posibilitatea de a-si exprima opinia in legatura cu problemele de drept substantial sau de drept procedural ori de fapt in dezbatere.

Intre principiul contradictorialitatii, principiul dreptului la aparare si principiul egalitatii partilor in procesul civil exista o relatie indisolubila, primul constituind o garantie a respectarii celorlalte doua principii.

Principiul contradictorialitatii guverneaza atat faza judecatii propriu-zise, cat si faza executarii silite (…) De asemenea, aceasta regula de drept fundamentala trebuie respectata in toate etapele judecatii propriu-zise, cu exceptia etapei deliberarii si a pronuntarii hotararii judecatoresti, hotararea urmand a se comunica, insa, din oficiu partilor, in copie, chiar daca este definitiva, potrivit art. 427 alin. (1) din Codul de procedura civila.

Principiul contradictorialitatii constituie o garantie a unui proces echitabil prin prisma exigentelor cerute procedurii de judecata propriu-zise de art. 6 alin. (1) din Conventie.

In procesul civil, partile au posibilitatea legala de a participa in mod activ la desfasurarea judecatii, atat prin sustinerea si dovedirea drepturilor proprii, cat si prin dreptul de a combate sustinerile partii potrivnice si de a-si exprima pozitia fata de masurile pe care instanta le poate dispune. Aceste drepturi legale ale participantilor la judecata sunt asigurate prin respectarea principiului fundamental al procesului civil, in speta, principiul contradictorialitatii. Pentru asigurarea contradictorialitatii in procesul civil, instanta are obligatia de a pune in discutia partilor toate aspectele de fapt si de drept pe baza carora va solutiona litigiul. Nerespectarea acestui principiu, care asigura implicit si respectarea dreptului la aparare, este sanctionata cu nulitatea hotararii.

Notiunea de proces echitabil presupune respectarea si aplicarea atat a principiului contradictorialitatii, cat si a dreptului la aparare, iar potrivit art. 20 din Codul de procedura civila, judecatorul are indatorirea sa faca respectate si sa respecte el insusi principiul contradictorialitatii si celelalte principii ale procesului civil.

Contradictorialitatea consta in posibilitatea conferita de lege partilor de a discuta si combate orice element de fapt sau de drept al procesului civil. Existenta fundamentala a contradictorialitatii impune cerinta ca nicio masura sa nu fie ordonata de instanta inainte ca aceasta sa fie pusa in discutia contradictorie a partilor, pentru ca nicio masura nu poate fi dispusa de judecator fara a acorda partilor dreptul de a se apara, asigurandu-le acestora posibilitatea de a-si sustine si de a-si argumenta cererile, de a solicita administrarea de probe, respectiv de a combate sustinerile adversarului, nerespectarea principiului contradictorialitatii si al garantarii dreptului la aparare fiind sanctionata cu nulitatea hotararii.

Contradictorialitatea se regaseste in numeroase dispozitii legale si este actuala in toate fazele si etapele procesului civil, insemnand posibilitatea acordata partilor de a discuta si argumenta orice chestiune de fapt sau de drept care apare in cursul procesului civil, la initiativa lor sau a instantei, in scopul pregatirii pronuntarii si sustinerii hotararii. In acest sens, legea prevede ca presedintele completului de judecata este obligat sa dea cuvantul ambelor parti asupra chestiunilor deduse judecatii sau asupra imprejurarilor de fapt sau de drept pe care intelege sa le ridice din oficiu in timpul dezbaterilor. Respectarea acestui principiu are o importanta deosebita in realizarea justitiei prin procesul civil, deoarece asigura realizarea dreptului constitutional la aparare al partilor din proces si contribuie la stabilirea adevarului.

2. Incalcarea art. 129 din Constitutie privind folosirea cailor de atac

Motivarea unei hotarari judecatoresti este indisolubil legata de posibilitatea exercitarii controlului judiciar. Astfel, fara a cunoaste temeiul exact pentru care propriile sustineri, dovezi sau aparari au fost ignorate sau respinse, partea vatamata nu poate formula in mod eficient si pertinent motivele de apel sau de recurs. Instanta superioara nu poate efectua un control real si efectiv, deoarece nu poate stabili daca judecatorul fondului a respectat principiul devolutiunii (in apel) sau daca hotararea este lovita de vreo cauza de casare (in recurs). Ca atare, dreptul la exercitarea unei cai de atac devine iluzoriu in lipsa unei motivari adecvate care sa cuprinda si sustinerile, pe scurt, ale partilor.

Prezentarea, pe scurt, a sustinerilor partilor, este necesara pentru fundamentarea formularii cailor de atac. O motivare completa, care include un raspuns la argumentele partilor, este esentiala pentru buna functionare a sistemului judiciar. Partea care cade in pretentii trebuie sa inteleaga clar rationamentul care a stat la baza solutiei, pentru a putea formula in mod efectiv si pertinent criticile in apel sau recurs. Fara a cunoaste motivul pentru care propriile sustineri au fost respinse, calea de atac devine ineficienta.

In context, se poate retine faptul ca lipsa sustinerilor partilor pune partea care are interes sa exercite o cale de atac in imposibilitatea de a formula aparari corespunzatoare sau de a-si argumenta temeinic si legal calea de atac.

Mentionarea pe scurt a sustinerilor partilor, in motivare, permite instantei de control judiciar (apel sau recurs) sa determine daca prima instanta a solutionat toate apararile invocate si a raportat motivele de fapt si de drept ale solutiei la intreaga situatie dedusa judecatii.

Mai mult, in absenta sustinerilor partilor, instanta de judecata investita cu solutionarea unei cai de atac nu are posibilitatea sa constate din considerentele hotararii:

– motivele de fapt si de drept pe care partile si-au intemeiat pretentiile si apararile, precum si mijloacele de proba pe care au inteles sa le foloseasca;

– daca s-a respectat obligatia partilor de a expune situatia de fapt la care se refereau pretentiile si apararile lor in mod corect si complet;

– punctul de vedere propriu al unei parti fata de afirmatiile partii adverse cu privire la imprejurari de fapt relevante in cauza;

– daca partile au discutat si argumentat orice chestiune de fapt sau de drept invocata in cursul procesului de catre orice participant la proces, inclusiv de catre instanta din oficiu;

– daca instanta a supus discutiei partilor toate cererile, exceptiile si imprejurarile de fapt sau de drept invocate.

In calea de atac, instanta de control judiciar nu se poate rezuma la enuntarea hotararii adoptate de instanta anterioara, intrucat nu este scutita de obligatia de a examina problemele invocate, de regula, prin motivarea caii de atac ori apararile sustinute nemijlocit in fata sa; chiar si atunci cand isi insuseste demonstratia juridica din hotararea examinata, instanta este tinuta sa coreleze motivarea hotararii cu criticile sustinute prin motivele caii de atac cu care este investita; prezentarea ratiunilor pentru care se confirma solutia atacata subzista chiar si in ipoteza art. 476 alin. (2) din Codul de procedura civila, motivarea corespunzatoare a hotararii judecatoresti reprezentand o importanta garantie a unei proceduri echitabile.

In ceea ce priveste incidenta art. 1 alin. (5) din Constitutie, prin Decizia nr. 22/2016 Curtea a retinut ca una dintre cerintele principiului respectarii legilor vizeaza calitatea actelor normative. In acest sens, Curtea a constatat ca, de principiu, orice act normativ trebuie sa indeplineasca anumite conditii calitative, printre acestea numarandu-se previzibilitatea, ceea ce presupune ca acesta trebuie sa fie suficient de clar si precis pentru a putea fi aplicat. De aceea, ‘nerespectarea normelor de tehnica legislativa determina aparitia unor situatii de incoerenta si instabilitate, contrare principiului securitatii raporturilor juridice in componenta sa referitoare la claritatea si previzibilitatea legii’ (Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2012, si Decizia nr. 448 din 29 octombrie 2013, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 5 din 7 ianuarie 2014); de aceea, respectarea prevederilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative se constituie intr-un veritabil criteriu de constitutionalitate prin prisma aplicarii art. 1 alin. (5) din Constitutie (ad similis, a se vedea Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, precitata, sau Decizia nr. 17 din 21 ianuarie 2015, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 79 din 30 ianuarie 2015, paragrafele 95 si 96).

Argumentele din Expunerea de motive potrivit carora prezentarea pe scurt a argumentelor partilor ar fi de natura sa ingreuneze activitatea instantelor nu justifica incalcarea drepturilor si libertatilor fundamentale, in conditiile digitalizarii continue a sistemului judiciar. In contextul digitalizarii sistemului judiciar, eliminarea din continutul hotararii judecatoresti a prezentarii succinte, a sustinerilor partilor nu se poate justifica, intrucat instrumentele digitale permit o sintetizare eficienta si fidela a pozitiilor procesuale, fara a afecta celeritatea redactarii. Dimpotriva, tehnologia faciliteaza integrarea automata si structurata a argumentelor relevante ale partilor, consolidand transparenta si calitatea motivarii, elemente esentiale pentru garantarea dreptului la un proces echitabil si a dreptului la aparare.

In consecinta, legiuitorul, pe langa obligatia de a oferi oricarei persoane posibilitatea efectiva de a se adresa justitiei pentru apararea drepturilor, a libertatilor si a intereselor sale legitime, trebuie sa imprime acestei posibilitati un caracter echitabil, inclusiv prin retinerea de catre instante a argumentelor partilor, care sa confere plenitudine de exercitiu prin atingerea finalitatii urmarite. Echitatea procedurii consacrate de art. 21 alin. (3) din Constitutie reprezinta o valorificare explicita a dispozitiilor art. 6 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale”.

* Cititi aici sesizarea trimisa de AVP la CCR

sursa foto: Agerpres