Curtea Constitutionala a Romaniei a publicat vineri, 7 noiembrie 2025, motivarea deciziei referitoare la proiectul de lege privind modificarile aduse pensiilor de serviciu ale magistratilor. Este vorba despre“Decizia nr. 479 din 20 octombrie 2025 referitoare la obiectia de neconstitutionalitate a Legii pentru modificarea si completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu”. O decizie prin care a admis sesizarea de neconstitutionalitate formulata de Inalta Curte de Casatie si Justitie.

Asa cum deja se stie, Curtea nu a analizat argumentele de fond ale ICCJ in legatura cu proiectul de lege, ci a admis sesizarea pe motive extrinseci, constand ca Guvernul a adoptat legea prin asumarea raspunderii fara sa existe avizul CSM. Concret, CCR a stabilit ca “solicitarea avizului CSM nu a fost realizata in conditii de legalitate, cererea inaintata de ministerul initiator fiind prematura si, eventual, rezultatul unei erori de apreciere, astfel ca nu poate fi considerata ca fiind o solicitare valida a avizului CSM”.

Totodata, CCR a decis ca prin modul in care a adoptat proiectul de lege, Guvernul a pus in imposibilitate CSM sa-si exercite rolul de garant al independentei justitiei.

Iata un fragment din Decizia CCR 479/2025 (motivarea este atasata integral la finalul articolului):

“Incalcarea art.1 alin.(3) si (5) raportat la art.133 alin.(1) din Constitutie, sub aspectul solicitarii formale a avizului Consiliului Superior al Magistraturii

222. In jurisprudenta sa, Curtea Constitutionala a subliniat ca principiul legalitatii, prevazut de dispozitiile art.1 alin.(5) din Constitutie, interpretat in coroborare cu celelalte principii subsumate statului de drept, reglementat de art.1 alin.(3) din Constitutie, impune ca atat exigentele de ordin procedural, cat si cele de ordin substantial sa fie respectate in cadrul legiferarii. Regulile referitoare la fondul reglementarilor, procedurile de urmat, inclusiv solicitarea de avize de la institutiile prevazute de lege nu sunt insa scopuri in sine, ci mijloace, instrumente pentru asigurarea dezideratului calitatii legii, o lege care sa slujeasca cetatenilor, iar nu sa creeze insecuritate juridica (Decizia nr.139 din 13 martie 2019, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.336 din 3 mai 2019, paragraful 85).

223. Prin Decizia nr.128 din 6 martie 2019, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.189 din 8 martie 2019, paragraful 32, Curtea a retinut ca, in ansamblul normelor constitutionale, dispozitiile care cuprind reguli cu caracter procedural incidente in materia legiferarii se coreleaza si sunt subsumate principiului legalitatii, consacrat de art.1 alin.(5) din Constitutie, la randul sau acest principiu 36 stand la temelia statului de drept, consacrat expres prin dispozitiile art.1 alin.(3) din Constitutie. De altfel, si Comisia de la Venetia, in raportul intitulat Rule of law checklist, adoptat la cea de-a 106-a sesiune plenara (Venetia, 11-12 martie 2016), retine ca procedura de adoptare a legilor reprezinta un criteriu in aprecierea legalitatii, care constituie prima dintre valorile de referinta ale statului de drept (pct.IIA5). Sub acest aspect sunt relevante, intre altele, potrivit aceluiasi document, existenta unor reguli constitutionale clare in privinta procedurii de legiferare, dezbaterile publice ale proiectelor de legi, justificarea lor adecvata, existenta evaluarilor de impact in adoptarea legilor. Referitor la rolul acestor proceduri, Comisia retine ca statul de drept este legat de democratie prin faptul ca promoveaza responsabilitatea si accesul la drepturile care limiteaza puterile majoritatii.

224. Curtea a considerat, in mod constant, ca solicitarea avizarii actelor normative este o chestiune care tine de constitutionalitatea extrinseca a actului normativ vizat (Decizia nr.221 din 2 iunie 2020, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.594 din 7 iulie 2020, paragraful 59). Curtea a avut in vedere avizele solicitate urmatoarelor autoritati publice: (i) Consiliul Legislativ – instanta constitutionala a considerat ca lipsa solicitarii avizului acestuia duce la neconstitutionalitatea legii sau ordonantei – de urgenta sau in baza legii de abilitare – din perspectiva art.79 din Constitutie (Decizia nr.83 din 15 ianuarie 2009, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.187 din 25 martie 2009, Decizia nr.354 din 24 septembrie 2013, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.764 din 9 decembrie 2013, Decizia nr.140 din 13 martie 2019, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.377 din 14 mai 2019, paragraful 80); (ii) Consiliul Economic si Social – instanta constitutionala a considerat ca lipsa solicitarii avizului acestuia in privinta actelor normative ce intra in domeniul sau de incidenta este o problema de constitutionalitate din perspectiva art.1 alin.(5) coroborat cu art.141 din Constitutie; (iii) Consiliul Superior al Magistraturii – instanta constitutionala a considerat ca lipsa solicitarii avizului acestuia in privinta actelor normative ce intra in domeniul sau de incidenta ar viza o eventuala neconstitutionalitate a unor acte normative (Decizia nr.901 din 17 iunie 2009, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.503 din 21 iulie 2009, Decizia nr.231 din 9 mai 2013, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.347 din 12 iunie 2013, Decizia nr.63 din 8 februarie 2017, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.145 din 27 februarie 2017, paragrafele 96–98, Decizia nr.221 din 2 iunie 2020, precitata, paragrafele 46–54); (iv) Consiliul Suprem de Aparare a tarii – instanta constitutionala a considerat ca lipsa solicitarii avizului acestuia in privinta actelor normative ce intra in domeniul sau de incidenta este o problema de constitutionalitate din perspectiva art.1 alin.(5) coroborat cu art.119 din Constitutie (Decizia nr.17 din 21 ianuarie 2015, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.79 din 30 ianuarie 2015, paragrafele 41 si 42, sau Decizia nr.455 din 4 iulie 2018, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.622 din 18 iulie 2018, paragrafele 69–71).

225. Curtea Constitutionala a statuat ca lipsa avizului autoritatilor publice implicate nu conduce in mod automat la neconstitutionalitatea legii asupra careia acesta nu a fost dat, intrucat ceea ce prevaleaza este obligatia Guvernului de a-l solicita. Imprejurarea ca autoritatea care trebuie sa emita un astfel de aviz, desi i s-a solicitat, nu si-a indeplinit aceasta atributie „constituie o intelegere gresita a rolului sau legal si constitutional, fara a fi insa afectata constitutionalitatea legii asupra careia nu a fost dat avizul” (a se vedea Decizia nr.383 din 23 martie 2011, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.281 din 21 aprilie 2011, paragraful I.3, Decizia nr.574 din 4 mai 2011, paragraful I.2, si Decizia nr.575 din 4 mai 2011, paragraful IV.A.2., publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.368 din 26 mai 2011, Decizia nr.455 din 4 iulie 2018, precitata, paragraful 68).

226. Curtea, in jurisprudenta sa, a statuat ca solicitarea avizului unei institutii in cadrul procesului de legiferare reprezinta un standard de constitutionalitate daca sunt indeplinite in mod cumulativ doua conditii: (i) institutia de la care se solicita avizul sa fie o institutie fundamentala a statului, in sensul de a fi reglementata prin Constitutie, si (ii) obligativitatea solicitarii avizului sa fie prevazuta de o dispozitie de lege (a se vedea Decizia nr.591 din 14 iulie 2020, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.881 din 28 septembrie 2020, paragrafele 90–92, sau Decizia nr.432 din 17 iunie 2021, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.905 din 21 septembrie 2021, paragraful 28).

227. Art.134 din Constitutie prevede atributiile CSM, fara a reglementa, in mod expres, atributia acestuia de a aviza proiectele de acte normative ce privesc activitatea autoritatii judecatoresti, insa, alineatul 4 al aceluiasi text constitutional dispune ca acesta indeplineste si alte atributii stabilite prin legea sa organica, in realizarea rolului sau de garant al independentei justitiei. Din continutul normativ al acestei dispozitii constitutionale rezulta ca, pe langa atributiile cu consacrare constitutionala ale CSM, acesta poate avea si atributii de natura legala circumscrise rolului sau prevazut de art.133 alin.(1) din Constitutie [a se vedea si Decizia nr.221 din 2 iunie 2020, paragraful 51].

228. Curtea retine ca, in jurisprudenta sa, a statuat cu valoare de principiu ca o norma de trimitere atributiva de competente cuprinsa in textul Constitutiei, de tipul „indeplineste si alte atributii 37 prevazute de legea [sa] organica”, permite legiuitorului sporirea, extinderea atributiilor respectivei autoritati publice in considerarea si in temeiul rolului sau constitutional (a se vedea mutatis mutandis Decizia nr.727 din 9 iulie 2012, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.477 din 12 iulie 2010). Legiuitorul constituant a folosit o astfel de norma de trimitere numai in privinta a doua autoritati fundamentale ale statului – Curtea Constitutionala si Consiliul Superior al Magistraturii. In decizia precitata, Curtea a statuat ca atributiile acordate de legiuitor instantei constitutionale in temeiul acestei norme de trimitere au dobandit valente constitutionale, ceea ce inseamna ca si in privinta atributiilor astfel acordate CSM se impune aceeasi concluzie. Ca atare, in masura in care aceste atributii tin in mod intrinsec si inseparabil de insusi rolul constitutional al celor doua autoritati publice, legiuitorul nu poate limita, elimina sau reduce aceste atributii, in caz contrar ajungandu-se la golirea lor de continut si la indepartarea de exigentele democratiei constitutionale, ceea ce ar reprezenta un regres incompatibil cu principiile care stau la baza sistemului justitiei.

229. Din cele de mai sus rezulta ca atributia legala a CSM de a aviza initiativele legislative din domeniul justitiei are ca temei art.134 alin.(4) din Constitutie si este expresia art.133 alin.(1) din Constitutie referitor la rolul CSM de garant al independentei justitiei si a dobandit valente constitutionale. O asemenea calificare presupune, pe de o parte, ca existenta normativa a acestei atributii nu este o chestiune de optiune legislativa, ci o normativizare la nivel legal a unei obligatii de natura constitutionala ce decurge, in mod implicit, din rolul si pozitia constitutionala a CSM, iar, pe de alta parte, ca exigentele care circumscriu continutul sau normativ sunt obligatorii pentru toate autoritatile publice, neputand fi desconsiderate sau apreciate de la caz la caz.

230. Procedura de avizare desfasurata de CSM vizeaza o paleta larga de acte normative ce privesc activitatea autoritatii judecatoresti. Sub aspectul actelor normative de reglementare primara, Curtea constata ca aceasta procedura de avizare de la nivelul CSM este integrata procesului de legiferare, care, sub aspect functional, se refera la intreaga activitate de concepere si elaborare a actului normativ pana la intrarea sa in vigoare. Etapa avizarii de catre CSM – parte din succesiunea de etape necesare pentru conceptualizarea, structurarea si determinarea continutului normativ al propunerilor/proiectelor de lege ce privesc activitatea autoritatii judecatoresti – realizeaza legatura necesara intre cele trei autoritati ale statului (legislativa, executiva si judecatoreasca) si, fiind intrinsec legata de rolul constitutional al CSM, are un rol fundamental, din punct de vedere axiologic, in cristalizarea solutiilor legislative promovate. Avizarea, in cazul de fata, are ca finalitate, pe de o parte, realizarea unui dialog eficient intre puterile statului, iar, pe de alta parte, adoptarea unor solutii legislative rationale din perspectiva modului de functionare a autoritatii judecatoresti. Curtea retine ca avizul este, in mod evident, consultativ, si nu conform, intrucat CSM nu interfereaza cu atributiile celorlalte puteri, insa, indiferent de natura sa juridica, acesta reprezinta un veritabil instrument de soft law, care, avand in vedere rolul constitutional al emitentului si considerentele dezvoltate, se constituie intr-un reper fundamental in activitatea legislativa derulata de autoritatile implicate.

231. Ca atare, avizarea reprezinta un aspect organic si imanent al raporturilor constitutionale dintre cele trei puteri ale statului, astfel ca atat Parlamentul, cat si Guvernul au obligatia constitutionala sa parcurga aceasta etapa in mod efectiv si in respectul loialitatii constitutionale. De aceea, reglementarile normative in vigoare stabilesc, in logica unei garantii asociate avizarii, intervalul temporal in care aceasta se desfasoara, respectiv momentul initierii procedurii de avizare si momentul incheierii acesteia, dand astfel substanta si efectivitate acestei atributii a CSM. Avizarea, ca etapa in procesul de legiferare, nu poate fi evitata/ocolita ori convertita in alte modalitati de consultare si se desfasoara in intervalele temporale stabilite de actele normative in vigoare, care nu pot fi comprimate sau ignorate de initiatorul actului legislativ. Rezulta ca lipsa avizului nu se analizeaza numai din perspectiva formallegalista a solicitarii acestuia, ci este necesar ca aceasta solicitare sa fie realizata in etapa procedurala stabilita de actele normative pentru formularea sa, asupra unei variante redactionale a proiectului de lege care corespunde etapei procedurale antereferite, precum si a respectarii termenelor stabilite de lege pentru obtinerea lor. Aceste aspecte reprezinta exigente de ordin constitutional subsumate art.1 alin.(5) coroborat cu art.133 alin.(1) si art.134 alin.(4) din Constitutie.

232. In acest context constitutional, procedura de avizare desfasurata de CSM, integrata procesului de concepere a proiectelor de lege realizate de Guvern: (a) este initiata in etapa procedurala stabilita de actele normative in vigoare si, (b) in acelasi timp, se desfasoara intr-un anumit interval temporal, stabilit de lege. Verificarea acestor aspecte se realizeaza prin mijlocirea controlului a priori de constitutionalitate, neregularitatile procedurale de natura constitutionala circumscrise unor etape/faze din cadrul procesului de legiferare putand fi constatate si sanctionate ca atare prin invocarea de sine statatoare a normei constitutionale de referinta privind avizarea numai in cadrul unui control abstract de constitutionalitate, fie el a priori [art.146 lit.a) teza intai] sau a posteriori [art.146 lit.d) teza finala], si nu in cadrul unui control concret de constitutionalitate (a se vedea Decizia nr.723 din 12 decembrie 2023, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.349 din 15 aprilie 38 2024, paragraful 125 si urmatoarele). De aceea, Curtea retine ca intensitatea controlului (level of scrutiny) pe care il realizeaza in cadrul acestei atributii a sa raportat la normele de referinta invocate si rolul constitutional al CSM trebuie sa fie una corespunzatoare pentru a asigura suprematia Constitutiei.

233. Cu privire la primul aspect mentionat, Curtea observa ca adoptarea unui proiect de lege de catre Guvern presupune parcurgerea, in ordine, (i) a procedurii de elaborare a formei initiale a proiectului de lege (art.15 din Hotararea Guvernului nr.561/2009 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea si prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum si a altor documente, in vederea adoptarii/aprobarii, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.319 din 14 mai 2009 ), (ii) a procedurii de consultare publica, prevazute de art.15 din Hotararea Guvernului nr.561/2009 si art.7 din Legea nr.52/2003 privind transparenta decizionala in administratia publica, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.749 din 3 decembrie 2013, si a celei preliminare interinstitutionale (art.15 din Hotararea Guvernului nr.561/2009), (iii) a comunicarii proiectului de lege catre Secretariatului General al Guvernului, (iv) a procedurii de avizare interministeriala, (v) a procedurii de avizare din partea altor autoritati publice, (vi) transmiterea de catre initiator la Secretariatul General al Guvernului, in original, a formei finale a proiectului de lege insotit de eventualele observatii si propuneri ale tuturor institutiilor avizatoare, (vii) avizarea de catre Consiliul Legislativ, (viii) procedura de observatii dintre Secretariatul General al Guvernului si initiator si, in final, (ix) supunerea spre adoptare in cadrul sedintei Guvernului a proiectului de lege. Asadar, exercitarea competentei de avizare a CSM nu intervine intr-o etapa aleatorie, ci consecutiv etapei de avizare interministeriala, care contureaza, intr-o prima faza, continutul proiectului de lege. Cu alte cuvinte, competenta CSM nu interfereaza cu momentul configurarii si structurarii solutiilor legislative care urmeaza sa fie integrate in continutul initiativei legislative, ci intervine la finalizarea procedurii de avizare interministeriala a proiectelor de acte normative. De altfel, art.7 alin.(8) din Legea nr.52/2003 prevede ca proiectul de act normativ se transmite spre analiza si avizare autoritatilor publice interesate numai dupa definitivare, pe baza observatiilor si a propunerilor formulate in cadrul procedurii de consultare publica.

234. Raportat la cauza de fata, Curtea constata ca Guvernul, prealabil declansarii etapei consultarii publice pentru elaborarea si adoptarea proiectului de act normativ reglementate de art.7 din Legea nr.52/2003, a procedat la realizarea unei consultari informale cu autoritatea judecatoreasca. Astfel, prin Adresa nr.5/7032 din 29 iulie 2025, prim-ministrul a transmis spre consultare CSM, Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si Inaltei Curti de Casatie si Justitie „tabelul comparativ aferent propunerii pentru modificarea legislatiei privind pensiile de serviciu din domeniul justitiei”, solicitandu-le comunicarea unui punct de vedere referitor la propunerile formulate.

235. CSM a transmis raspunsul sau la data de 30 iulie 2025, prin care a invederat ca „materialul transmis nu constituie un proiect de lege initiat si asumat de catre ministerele cu competente in acest domeniu, in conformitate cu HG nr.561/2009”. In raspunsul formulat, se mai mentioneaza ca acesta nu constituie un aviz consultativ in sensul art.39 alin.(3) din Legea nr.305/2022. Inalta Curte de Casatie si Justitie a formulat punctul de vedere solicitat la data de 31 iulie 2025, prin care a invederat, in esenta, ca modificarile legislative propuse ridica probleme de constitutionalitate. Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a formulat punctul de vedere solicitat la data de 26 august 2025 (inregistrat la Cabinetul prim-ministrului cu nr.5/8249 din 26 august 2025), prin care a invederat, in esenta, ca modificarile legislative propuse ridica probleme de constitutionalitate.

236. Astfel, autoritatilor publice mentionate le-a fost transmisa o documentatie, sub forma unui tabel comparativ intre solutiile legislative in vigoare in materie de pensionare si cele preconizate, care, insa, nici din punctul de vedere al formei si nici al procedurii derulate nu se putea constitui intr-un proiect de lege cu privire la care Plenul CSM era competent sa isi formuleze avizul prevazut de art.39 alin.(3) din Legea nr.305/2022.

237. In perioada 14–23 august 2025, proiectul de lege s-a aflat in procedura de consultare publica, prevazuta de art.7 din Legea nr.52/2003, site-ul initiatorului, respectiv Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului si Solidaritatii Sociale, cuprinzand in mod expres urmatoarea mentiune la rubrica Transparenta decizionala: „Propunerile, sugestiile si opiniile cu privire la acest proiect pot fi transmise la adresa de e-mail [email protected] in termen de 10 zile calendaristice de la data publicarii pe site (14.08.2025 pana la data de 23.08.2025)” [sursa: https://mmuncii.gov.ro/lege-pentru-modificareasi-completarea-unor-acte-normative-din-domeniul-pensiilor-de-serviciu/].

238. Or, la data de 20 august 2025, practic in interiorul termenului de consultare, ministerul initiator inainteaza CSM proiectul de lege pentru modificarea si completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, cu solicitarea de a se comunica punctul de vedere al acestuia, iar la data de 22 august 2025 acelasi minister initiator revine si solicita avizul CSM. Astfel, Curtea observa ca solicitarea avizului CSM a fost realizata in interiorul procedurii de consultare publica si a celei preliminare de consultare interinstitutionala. Or, potrivit cadrului normativ de referinta, acest aviz putea fi solicitat numai dupa finalizarea procedurii de avizare interministeriala, care, potrivit Fisei circuitului de avizare, astfel cum a fost comunicata de Secretariatul General al Guvernului (Adresa nr.15A/4339/CA din 13 octombrie 2025) s-a incheiat la data de 28 august 2025.

239. Ratiunea pentru care avizul se emite dupa finalizarea procesului de avizare interministeriala este determinata de raporturile specifice de natura constitutionala existente intre autoritatea executiva si cea judecatoreasca. Autoritatea judecatoreasca nu poate fi interpusa in procedura de elaborare a proiectului de act normativ, ci ea se pronunta/avizeaza un proiect de lege consolidat, rezultat al etapelor procedurale anterioare. Cu alte cuvinte, CSM avizeaza un proiect de lege consolidat la nivelul autoritatii executive, si nu in cursul consultarii publice/avizarii interministeriale. Rezulta ca avizul se emite ulterior configurarii unei forme consolidate a proiectului de lege, care reflecta astfel competentele puterii executive, si anterior deciziei politice a Guvernului de adoptare a proiectului de lege.

240.Ca atare, solicitarea de avizare adresata CSM la data de 22 august 2025 nu poate fi considerata ca fiind realizata in conditii de regularitate si legalitate, termenul de avizare neputand sa curga decat incepand cu data de 28 august 2025, dupa ce s-a incheiat procedura consultarii interministeriale, iar proiectul de lege a capatat o forma consolidata. Guvernul, prin ministerul initiator, sau CSM nu putea intra intr-un astfel de dialog anterior momentului de referinta, intrucat acest aspect ar fi echivalat cu posibilitatea preluarii de catre CSM a unor competente care apartin puterii executive in elaborarea proiectului de lege, cele doua autoritati putand intra in raporturi de drept constitutional numai dupa ce proiectul de lege a dobandit o consistenta normativa atat formala, cat si substantiala prin asumarea variantei redactionale consolidate de catre ministerul initiator.

241. Prin urmare, Curtea constata ca solicitarea avizului CSM nu a fost realizata in conditii de legalitate, cererea inaintata de ministerul initiator fiind prematura si, eventual, rezultatul unei erori de apreciere, astfel ca nu poate fi considerata ca fiind o solicitare valida a avizului CSM [a se vedea mutatis mutandis, in privinta necesitatii caracterului valid al solicitarii avizului, Decizia nr.221 din 2 iunie 2020, paragraful 66]. Prin urmare, lipsa avizului CSM s-a datorat transmiterii unei cereri de avizare neconforme intr-o etapa procedurala care nu permitea solicitarea avizului si asupra unei variante redactionale a proiectului de lege care nu corespundea etapei procedurale antereferite, ceea ce a impiedicat CSM sa isi exercite atributia prevazuta de art.39 alin.(3) din Legea nr.305/2022. 242. Ca atare, avand in vedere neregularitatea formularii cererii avizului CSM, Curtea constata ca Guvernul nu a solicitat avizul CSM, ceea ce este contrar art.1 alin.(5) coroborat cu art.133 alin.(1) si art.134 alin.(4) din Constitutie, fiind astfel afectat rolul CSM de garant al independentei justitiei.

243. Cu privire la cel de-al doilea aspect mentionat, respectiv termenul in care trebuie emis avizul de CSM, Curtea retine ca acest termen are o dubla semnificatie: CSM are obligatia de principiu de a emite avizul in interiorul acestui termen, iar solicitantul avizului (Guvern/ Parlament) nu poate adopta actul normativ in interiorul acestuia, pentru ca, in caz contrar, ar obstacula si afecta rolul constitutional al CSM. Ca atare, in dreptul public astfel de termene au un caracter de protectie pentru ca, pe de o parte, stabilesc un interval temporal in care o autoritate isi exercita competenta, iar, pe de alta parte, impiedica alte autoritati sa interfereze cu exercitarea competentei celei dintai si sa suprime esenta acesteia. Succesivitatea etapelor temporale in derularea raporturilor constitutionale dintre autoritatile publice este axiomatica, intrucat elimina, in totalitate, posibilitatea suprapunerii competentelor autoritatilor publice intr-un interval de referinta si asigura coerenta actiunii acestora in cadrul constitutional.

244. In privinta termenului in care trebuie emis avizul respectiv, Curtea observa ca, in Decizia nr.713 din 2 noiembrie 2021, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.163 din 17 februarie 2022, paragraful 36, si Decizia nr.459 din 25 octombrie 2022, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.158 din 23 februarie 2022, paragraful 22, raspunzand la o critica in sensul ca intre data solicitarii avizului si data adoptarii actului normativ (Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.92/2018) a trecut un interval temporal insuficient, a considerat suficient ca aceasta solicitare sa fi fost facuta, nemaianalizand daca Guvernul a respectat termenul in care trebuia emis acest aviz. Curtea s-a limitat sa constate ca „imprejurarea ca autoritatea care trebuie sa emita un astfel de aviz, desi i s-a solicitat, nu si-a indeplinit aceasta atributie constituie o intelegere gresita a rolului sau legal si constitutional, fara a fi insa afectata constitutionalitatea legii asupra careia nu a fost dat avizul”.

245. Insa, prin Decizia nr.126 din 11 martie 2025, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.666 din 16 iulie 2025, paragrafele 51 si 52, Curtea, referindu-se la fisa financiara ce trebuie solicitata in procesul legislativ in masura in care actul normativ are un impact bugetar, a statuat ca aceasta „a fost solicitata, iar adoptarea propunerii legislative a fost realizata de catre prima Camera in interiorul termenului de comunicare a fisei, in timp ce cea de-a doua Camera sesizata a adoptat-o dupa expirarea termenului in care Guvernul ar fi trebuit sa comunice fisa financiara”. Termenul de 45 de zile 40 in care poate fi comunicata fisa financiara „nu are, in sine, o natura constitutionala, insa, solicitarea fisei financiare [care este, in jurisprudenta Curtii Constitutionale, o expresie a art.138 alin.(5) din Constitutie] presupune si impune o finalitate eficienta de realizare a cererii astfel formulate, respectiv insasi intocmirea si depunerea fisei financiare; or, una dintre garantiile sine qua non care asigura eficienta cererii depuse este chiar existenta unui termen in care sa poata fi depusa fisa de catre destinatarul ei, termen in care Parlamentul trebuie sa se abtina de la luarea unei decizii. Prin urmare, atat timp cat solicitarea fisei are o relevanta constitutionala din perspectiva art.138 alin.(5) din Constitutie, inseamna ca si garantiile de procedura asociate acesteia trebuie respectate pentru a permite realizarea finalitatii sale”.

246. In consecinta, fata de considerentele deciziilor mentionate la paragraful 244, Curtea retine ca in jurisprudenta sa recenta a identificat o garantie suplimentara pentru exercitarea competentelor autoritatilor publice, ce nu poate fi disociata de realizarea acestora, si anume obligatia respectarii in procesul de legiferare a termenelor prevazute de lege de catre autoritatile publice care solicita acte ce fundamenteaza/sprijina/evalueaza impactul actului legislativ preconizat.

247. Raportat la cauza de fata, Curtea observa ca art.33 coroborat cu art.39 alin.(3) din Legea nr.305/2022 stabileste ca Plenul CSM emite un aviz consultativ cu privire la proiectele de acte normative ce privesc activitatea autoritatii judecatoresti in termen de 30 de zile de la sesizare.

248. Avand in vedere dispozitiile legale antereferite, Curtea retine, pe langa lipsa validitatii solicitarii avizului CSM, un alt viciu de neconstitutionalitate a legii, care consta in nerespectarea de catre Guvern a termenului in care CSM, in mod legal, putea emite avizul. Avand in vedere Fisa circuitului de avizare, acest termen a inceput sa curga de la data de 28 august 2025, astfel ca solicitarea avizului putea fi adresata CSM, in mod valabil, de abia de la aceasta data. In schimb, Guvernul a adoptat proiectul de lege la 29 august 2025, punand CSM in imposibilitatea de a-si exercita rolul de garant al independentei justitiei.Or, asa cum a statuat Curtea, termenele sunt garantii sine qua non ale exercitarii atributiilor autoritatilor publice, asigurand coerenta actiunii acestora. Eludarea, ignorarea sau incalcarea acestora este contrara principiului legalitatii, iar in contextul procedurii de avizare a proiectelor de lege de catre CSM o atare conduita a Guvernului incalca art.1 alin.(5) raportat la art.133 alin.(1) si art.134 alin.(4) din Constitutie.

249. Referitor la invocarea circumstantiala a faptului ca Guvernul putea aprecia asupra caracterului suficient al intervalului temporal necesar emiterii avizului, independent de prevederea legala expresa, motivat de faptul ca si-a angajat raspunderea asupra legii criticate, Curtea retine, pe de o parte, ca nu a existat o incunostintare a CSM cu privire la intentia/ data la care Guvernul urma sa isi angajeze raspunderea pe proiectul de lege in discutie, iar apelarea la aceasta forma indirecta de legiferare, care, prin natura sa, este simplificata si rapida, a pus CSM in situatia obiectiva de a nu-si putea exercita competenta referitoare la emiterea avizului.

250.Faptul ca Guvernul a decis sa isi angajeze raspunderea, conform art.114 alin.(1) din Constitutie, pe proiectul de lege mentionat nu justifica eludarea, scurtarea, modificarea implicita a termenului. Guvernul – ca de altfel, nicio autoritate publica – nu are abilitarea constitutionala de a comprima, de la caz la caz, intr-o procedura de legiferare un termen reglementat prin lege (30 de zile de la sesizare) si nu are nicio marja de apreciere in a stabili daca este sau nu suficient pentru emiterea avizului un alt interval de timp integrat celui de 30 de zile. Norma este imperativa si exclude orice posibilitate de reevaluare sau reapreciere a termenului mentionat. Relativizarea sa nu face decat sa induca o insecuritate juridica la nivelul intregului sistem de drept si submineaza principiul legalitatii.

251.Curtea mai observa ca art.33 alin.(2) teza intai din Legea nr.305/2022 reglementeaza, cu titlu general, intinderea temporala a termenului in care orice actiune de avizare are loc, indiferent ca avizul emis este conform sau consultativ. Cu titlu exemplificativ, Curtea retine ca art.172, 207, 208, 216, 220, 225 din Legea nr.303/2022, respectiv art.15, 42, 86, 87, 94, 144, 146, 148 si 154 din Legea nr.304/2022 reglementeaza activitatea de avizare a CSM in diferite situatii, fara a prevedea expres termenul in care aceasta se realizeaza, aplicandu-se, astfel, reglementarea generala din art.33 alin.(2) teza intai din Legea nr.305/2022. Relativizarea acestui termen in raport cu una dintre situatiile in care CSM emite un aviz ar echivala cu relativizarea intervalului temporar antereferit in privinta intregii activitati desfasurate de CSM, ceea ce este inadmisibil intr-un stat de drept bazat pe reguli, exigente, principii si valori constitutionale. Avand in vedere ca principiul legalitatii se constituie intr-o componenta a statului de drept deoarece o regula esentiala a statului de drept este aceea ca atributiile/competentele autoritatilor sunt definite prin actele normative in vigoare, Curtea retine ca legea criticata contravine si art.1 alin.(3) din Constitutie privind statul de drept.

252. Curtea Constitutionala subliniaza ca o prima componenta a statului de drept o reprezinta punerea in aplicare a prevederilor explicite si formale ale legii si ale Constitutiei. Cu alte cuvinte, sub aspectul colaborarii loiale intre institutiile/autoritatile statului, o prima semnificatie a conceptului o constituie respectarea normelor de drept pozitiv, aflate in vigoare intr-o anumita perioada temporala, 41 care reglementeaza in mod expres sau implicit competente, prerogative, atributii, obligatii sau indatoriri ale institutiilor/autoritatilor statului. Respectarea statului de drept nu se limiteaza la aceasta componenta, ci implica, din partea autoritatilor publice, comportamente si practici constitutionale, care isi au sorgintea in ordinea normativa constitutionala, privita ca ansamblu de principii care fundamenteaza raporturile sociale, politice, juridice ale unei societati. Altfel spus, aceasta ordine normativa constitutionala are o semnificatie mai ampla decat normele pozitive edictate de legiuitor, constituind cultura constitutionala specifica unei comunitati nationale. Prin urmare, colaborarea loiala presupune, dincolo de respectul fata de lege, respectul reciproc al autoritatilor/institutiilor statului, ca expresie a unor valori constitutionale asimilate, asumate si promovate, in scopul asigurarii echilibrului intre puterile statului. Loialitatea constitutionala poate fi caracterizata, deci, ca fiind o valoare-principiu intrinseca Legii fundamentale, in vreme ce colaborarea loiala dintre autoritatile/institutiile statului are un rol definitoriu in implementarea Constitutiei (Decizia nr.611 din 3 octombrie 2017, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.877 din 7 noiembrie 2017, paragrafele 106 si 107).

253. Fata de temeinicia motivelor de neconstitutionalitate extrinseca ce vizeaza procedura de adoptare a legii, retinuta prin raportare la dispozitiile art.1 alin.(3) si (5) raportat la art.133 alin.(1) si art.134 alin.(4) din Constitutie, Curtea constata ca, potrivit jurisprudentei sale constante, nu mai este cazul sa examineze criticile de neconstitutionalitate intrinseca formulate de autoarea obiectiei de neconstitutionalitate (a se vedea, in acelasi sens, Decizia nr.58 din 12 februarie 2020, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.205 din 13 martie 2020, paragraful 62).

254. Cat priveste efectele unei decizii prin care Curtea, in cadrul controlului anterior promulgarii, constata neconstitutionalitatea legii examinate, in integralitatea sa, iar nu doar a unor dispozitii din cuprinsul acesteia, in temeiul art.147 alin.(4) din Legea fundamentala si avand in vedere jurisprudenta Curtii in materie, Parlamentului ii revine obligatia de a constata incetarea de drept a procesului legislativ, ca urmare a constatarii neconstitutionalitatii legii, in integralitatea sa. Curtea a aratat in jurisprudenta sa ca situatia determinata de constatarea neconstitutionalitatii legii in ansamblul sau are efect definitiv cu privire la acel act normativ, consecinta fiind incetarea procesului legislativ in privinta respectivei reglementari (in acest sens fiind Decizia nr.619 din 11 octombrie 2016, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.6 din 4 ianuarie 2017, sau Decizia nr.139 din 13 martie 2019, precitata, paragraful 88)”.

* Cititi aici integral Decizia CCR 479/2025 in legatura cu proiectul de lege privind pensiile de serviciu ale magistratilor