Tribunalul București a respins, vineri, cererea de intervenție a lui Liviu Dragnea în dosarul de validare a noii conduceri a PSD. De asemenea, instanța a decis să valideze atât modificările aduse la statut la Congresul din 29 iunie, cât și alegerea Vioricăi Dăncilă în funcția de președinte al PSD. Conform unor surse politice, intervenţia în această speţă ar fi avut legătură cu dosarul în care Liviu Dragnea a fost condamnat definitiv la 3 ani şi 6 luni de închisoare privind angajarea fictivă a două secretare PSD la DGASPC Teleorman și că, de fapt, fostul lider PSD ar urmări o revizuire a dosarului său.
Liviu Dragnea susţinea, în cererea de intervenţie adresată Tribunalului Bucureşti, conform mainnews.ro că, având că vedere că cele două angajate DGASPC care au lucrat în realitate la PSD Teleorman au comis fapte de fraudă, activitatea organizaţiei judeţene a fost ilicită în perioada 2006-2012, ceea ce duce, potrivit legii, la dizolvarea acesteia. În condiţiile în care la votarea modificărilor de statut din 29 iulie au participat inclusiv reprezentanţi ai PSD Teleorman, Liviu Dragnea susţine că PSD şi-a însuşit actul ilegal comis de organizaţia Teleorman, ceea ce ar putea duce chiar la dizolvarea întregii formaţiuni.
Redactor: Robert Kiss
Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/cererea-lui-liviu-dragnea-respinsa-de-instanta-a-fost-validata-noua-conducere-a-psd-1171312
Analyse
2025-11-07 10:15:42
General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 0.6)
Subject: validare conducerii psd si respingere cerere dragnea
Entity Sentiment:
- liviu dragnea: negative (score: -0.4 magnitude: 0.8, occurrence: 5)
- tribunalul bucuresti: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 2)
- psd: neutral (score: 0 magnitude: 0.4, occurrence: 6)
- viorica dancila: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 1)
- dgaspc teleorman: neutral (score: 0 magnitude: 0.4, occurrence: 2)
- teleorman: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 3)
- congres: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 1)
Classification:
Language: Romanian
Safety Moderation: Politics,Legal,Criminal Planning/Confessions
KeyPhrases:
- validare conducere psd
- interventie dragnea dosar
- angajare fictiva secretare
KeyWords:
Excerpt: Tribunalul bucuresti a respins vineri cererea de interventie a lui liviu dragnea in dosarul de validare a noii conduceri a psd si a validat atat modificarile la statut, cat si alegerea viorica dancila in functia de presedinte al psd. Conform unor surse politice, interventia ar fi legata de dosarul in care dragnea a fost condamnat la 3 ani si 6 luni pentru angajarea fictiva a doua secretare la dgaspc teleorman si indicii sugereaza o revizuire a dosarului sau. Dragnea sustine ca cele doua angajate dgaspc au comis frauda, iar activitatea organizatiei judetene ar fi ilicita in perioada 2006-2012. Reprezentanti psd teleorman au participat la votarea modificarilor de statut.
Summary: Articolul relateaza decizia Tribunalului Bucuresti de a respinge cererea de interventie depusa de Liviu Dragnea in dosarul de validare a noii conduceri a PSD si confirmarea modificarilor aduse la statut, precum si a alegerii Vioricai Dancila in functia de presedinte al partidului. In acelasi timp, instanta a validat si votarea modificarilor la statut in cadrul congresului din 29 iunie. Textul mentioneaza legaturile cu dosarul in care Dragnea a fost condamnat definitiv la trei ani si sase luni de inchisoare pentru angajarea fictiva a doua secretare la DGASPC Teleorman si sugereaza posibila revizuire a dosarului sau. Dragnea a sustinut ca interdictia invocata de el nu este intemeiata si ca actul ilegal comis de organizatia Teleorman ar fi facut parte din cadrul PSD, ceea ce ar putea duce la dizolvarea organizatiei. Interesul public si reactiile politice sunt reflectate prin mentionarea reprezentantilor PSD Teleorman care au participat la vot.
Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.