Ministrul interimar al Afacerilor Interne, vicepremierul Mihai Fifor, le-a mulţumit celor care au participat la protestele de sâmbătă pentru modul civilizat şi paşnic în care s-au manifestat.
„Mulțumesc, în numele Ministerului Afacerilor Interne, tuturor cetățenilor care astăzi au participat la proteste într-un mod atât de civilizat și de pașnic. Ați sancționat atât tentativele de instigare la violență, cât și pe cele de politizare a evenimentului, așa încât am asistat, cu toții, la un act democratic sănătos și fără incidente. Mulțumesc totodată tuturor autorităților implicate pentru mobilizare, pentru atitudinea responsabilă și profesionalismul de care au dat dovadă. Spuneam zilele trecute că sunt mulți oameni în MAI care își iubesc și respectă meseria, iar astăzi acest lucru s-a văzut”, a scris, pe Facebook, Mihai Fifor.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Protestul din Piața Victoriei s-a încheiat spre miezul nopții, iar vârful de prezență a fost de 24.000 de oameni, potrivit Mediafax.
Oamenii au manifestat împotriva Guvernului, la un an de la reprimarea violentă a protestului din 10 august 2018, faţă de tergiversarea dosarului şi faţă de unele măsuri luate de politicieni în domeniul legislaţiei penale. Proteste au avut loc şi în alte oraşe mari din ţară, dar și în diaspora.
Citiți și: Senatorul PSD Liviu Pop anunță că va depune un proiect pentru ca 10 august să devină Ziua Unității Civice
Editare web: Luana Păvălucă
Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/ministrul-de-interne-multumeste-cetatenilor-pentru-ca-au-participat-la-proteste-intr-un-mod-atat-de-civilizat-si-pasnic-1171935
Analyse
2025-11-06 16:57:25
General Sentiment: positive (score: 0.3 magnitude: 1.2)
Subject: mesaj de multumire pentru proteste pasnice
Entity Sentiment:
- mihai fifor: positive (score: 0.4 magnitude: 0.8, occurrence: 1)
- ministerul afacerilor interne: positive (score: 0.4 magnitude: 0.7, occurrence: 2)
- piata victoriei: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 1)
- guvern: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
- liviu pop: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
- psd: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
- mediafax: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
- 2019-08-10: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
- 2018-08-10: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
Classification:
Language: Romanian
Safety Moderation: Violence,Politics
KeyPhrases:
- mesaj mihai fifor
- proteste din 10 august
- mobilizare mai
- unitate civica 10 august
KeyWords:
- proteste
- guvern
- violenta
- unitate civica
- legi penale
Excerpt: ministrul interimar al afacerilor interne mihai fifor a multumit participantilor la protestele din 10 august 2019 pentru modul civilizat si pasnic in care s-au manifestat. a spus ca au sanctionat tentativele de instigare la violenta si de politizare a evenimentului, astfel am asistat la un act democratic sanatos si fara incidente. multumesc tuturor autoritatilor implicate pentru mobilizare si profesionalism. protestul din piata victoriei s-a incheiat, iar varful de prezenta a fost 24000 de oameni; oamenii au manifestat impotriva guvernului. in diaspora, senatorul psd liviu pop anunta ca va depune un proiect pentru ca 10 august sa devina Ziua Unitatii Civice.
Summary: ministrul interimar al afacerilor interne mihai fifor multumeste cetatenilor pentru participarea la protestele din 10 august 2019, sanctionand tentativele de instigare la violenta si de politizare a evenimentului si descriind protestul ca un act democratic sanatos si fara incidente. articolul mentioneaza ca varful de prezenta a fost 24000 de oameni in piata victoriei si ca protestele au avut loc si in alte orase sau in diaspora, iar senatorul liviu pop arata ca va depune un proiect pentru ca 10 august sa devina Ziua Unitatii Civice.
Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.