24 Ore
Mobilizare de forțe din două județe pentru a stinge flăcările de la magazinul din Buzău

Un incendiu a izbucnit, sâmbătă dimineață, la un magazin alimentar din comuna buzoiană Săhăteni, provocând o mobilizare de forțe din două județe. Alarma a fost dată prin apel la 112 în jurul orei 04:30, iar intervenția rapidă a pompierilor a împiedicat extinderea flăcărilor la clădirile din apropiere, evitând o posibilă tragedie de proporții mai mari.
Având în vedere amploarea incendiului și localizarea la limita dintre județe, la fața locului au fost mobilizate progresiv forțe și mijloace din cadrul Detașamentului Mizil și Gărzii de Intervenție Urlați, constând în patru autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autocisternă și o ambulanță SMURD. În sprijinul acestora au intervenit și două autospeciale din cadrul ISU Buzău.
Flăcările s-au manifestat pe o suprafață totală de aproximativ 250-300 de metri pătrați, cu un risc ridicat de propagare la vecinătăți. Cu toate acestea, acțiunea promptă și susținută a pompierilor a reușit să localizeze și să lichideze focul, evitând extinderea acestuia. Intervenția a fost una dificilă, din cauza temperaturilor ridicate și a fumului dens care a limitat vizibilitatea.
Din fericire, incendiul nu s-a soldat cu victime, însă pagubele materiale sunt considerabile. Echipajele de intervenție au reușit să stingă complet focul în jurul orei 05:15. După finalizarea operațiunilor de stingere, pompierii buzoieni au rămas la fața locului pentru a efectua cercetări și pentru a stabili cu exactitate cauza probabilă care a dus la izbucnirea incendiului.
-

24 Ore2025-11-29Pompierii au intervenit la Palatul Comunal
-

24 Ore2025-11-28Dosar penal pentru un tânăr de 17 ani care a vândut o consolă defectă
-

Cultural/Educație2025-11-28Întrebarea directorului Cătălin Zaman de la “Eminescu”: Cui servește noua programă?
-

24 Ore2025-11-28Marcel Ciolacu și Constantin Toma, în dialog cu buzoienii în Piața Centrală
-

Sport2025-11-29LIGA4, etapa a XIV-a | Rezultate la pauză și la final juniori/seniori
-

24 Ore2025-11-28VREMEA: Hidrologii au emis COD GALBEN de inundații pentru râul Buzău și alte județe
-

24 Ore2025-11-28Fostul patron al FC Brașov a primit 10 ani de închisoare pentru evaziune
-

Evenimente Buzău2025-11-28Vouchere de 50 lei pentru toți cei care poartă numele Andrei și Andreea, pe 29 noiembrie 2025, la Sefinni Mărăcineni
Source URL: https://www.buzau.net/stiri-din-buzau/mobilizare-de-forte-din-doua-judete-pentru-a-stinge-flacarile-de-la-magazinul-din-buzau/
































