24 Ore
Controale la vânzătorii de petarde și artificii în Buzău. Închisoare de la 3 luni la un an

Polițiștii buzoieni au demarat o serie de controale ample la vânzătorii de petarde și artificii. Verificările vizează atât societăţile comerciale autorizate să desfăşoare operaţiuni cu articole pirotehnice, cât şi zonele aglomerate precum pieţele, târgurile sau centrele comerciale, unde pot apărea comercianți neautorizați.
Acțiunile oamenilor legii se concentrează în special pe depistarea persoanelor fizice și juridice care comercializează ambulant și ilegal articole pirotehnice. Scopul acestor măsuri este descurajarea utilizării neconforme a petardelor și artificiilor, precum și combaterea incidentelor grave, cum ar fi rănirile de persoane, incendiile sau distrugerile de bunuri, cauzate de nerespectarea legislației în vigoare.
Autoritățile avertizează că încălcarea legii în acest domeniu atrage sancțiuni severe. Astfel, faptele care nu constituie infracţiune se pot sancţiona cu amenzi cuprinse între 1.000 şi 7.500 de lei. Mai grav, orice operaţiune cu articole pirotehnice efectuată fără drept este considerată infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an. Aceeaşi pedeapsă este prevăzută şi pentru comercializarea articolelor din categoriile 1 şi P1 către minori sub 16 ani sau pentru vânzarea către publicul larg a produselor destinate exclusiv pirotehnicienilor.
Pe lângă sancțiunile legale, buzoienii sunt îndemnați să conştientizeze pericolul real la care se expun atunci când folosesc articole pirotehnice interzise. Poliţiştii reamintesc faptul că aceste produse sunt imprevizibile şi periculoase, iar manevrarea lor necesită control, supraveghere şi un grad maxim de responsabilitate pentru a evita accidentele.
-

24 Ore2025-11-27Moment istoric pentru Buzău, Moldova și România odată cu deschiderea unui nou tronson A7 (IMAGINI DRONĂ)
-

24 Ore2025-11-27La mulți ani, Nea Ticu! | Omul din spatele tradiției de la Pleșcoi
-

24 Ore2025-11-27Ziua Națională la Buzău, sărbătorită doar cu defilare, fără tehnică militară
-

Cultural/Educație2025-11-27Magia iernii începe la patinoarul de la Galeria Mall
-

24 Ore2025-11-28Fugar periculos, imobilizat de luptătorii SAS după o descindere în forță
-

24 Ore2025-11-28Grup infracțional organizat acuzat de evaziune fiscală și contrabandă cu motorină
-

Sport2025-11-27LIGA4: Programul etapei a XIV-a | Rezultatele la pauză și la final juniori/seniori
-

24 Ore2025-11-27Prioritățile candidaturii lui Marcel Ciolacu la Consiliul Județean Buzău
Source URL: https://www.buzau.net/stiri-din-buzau/controale-la-vanzatorii-de-petarde-si-artificii-in-buzau-inchisoare-de-la-3-luni-la-un-an/




































