Direcția de Asistență Socială Buzău se confruntă cu o situație delicată în prag de iarnă. Mai exact, Centrul de urgență de zi şi de noapte, de pe strada Speranței, funcționează, déjà, la capacitate maximă. În aceste condiții, o iarnă geroasă și cu ninsori va face neîncăpător adăpostul social pentru oamenii străzii.
Reprezentanții Direcției de Asistență Socială Buzău explică și de ce s-a ajuns ca acest centru să nu mai aibă posibilitatea de a mai găzdui oameni ai străzii.
Direcția de Asistență Socială trebuie să găsească o soluție pentru a nu pierde licența de funcționare a centrului.
În fiecare an, capacitatea centrului, de 25 de paturi, a fost depășită, fiind nevoie ca între paturi sau chiar pe holuri să fie amplasate saltele pentru ca toți oamenii fără adăpost să aibă unde să înnopteze și să aibă parte de o masa caldă. Reprezentanții Direcției estimează că numărul beneficiarilor va creşte pe timpul sezonului rece.
Source URL: https://newss.ro/2025/11/19/adapostul-social-la-capacitate-maxima/

