ÎN DECEMBRIE, PLATA PENSIILOR SE ÎNCHEIE MAI DEVREME

Plata pensiilor în luna decembrie 2025 se va face mai devreme decât de obicei, pentru a evita întârzierile generate de perioada sărbătorilor de iarnă.

Pensiile virate pe card sau în cont curent vor fi plătite pe 12 decembrie 2025, urmând ca până cel târziu pe 13 decembrie banii să ajungă la toți pensionarii care au optat pentru plata electronică. În această categorie se regăsesc aproximativ 2,5 milioane de beneficiari.

Pentru pensionarii care primesc banii prin Poșta Română, distribuția va începe pe 2 decembrie, prima zi lucrătoare după celebrarea Zilei Naționale. Factorii poștali vor efectua plata pensiilor până pe 13 decembrie, termen identic cu cel stabilit pentru lunile obișnuite. Beneficiarii care nu sunt găsiți la domiciliu vor putea ridica pensia de la ghișeu în următoarele două zile lucrătoare de la încheierea perioadei de distribuție, procedură care rămâne neschimbată.

Decembrie aduce și sprijin financiar suplimentar pentru pensionarii cu venituri mici. Cei care au pensii sub 2.500 de lei vor primi a doua tranșă a primei speciale în valoare totală de 800 de lei, tranșă care în luna decembrie este de 400 de lei.

O parte dintre pensionari vor primi în decembrie și sumele aferente dosarelor de recalculare depuse în cursul anului 2025.

Conform datelor furnizate de CNPP pentru luna octombrie 2025, în sistemul public de pensii erau înregistrați 4.692.612 pensionari, cu 198 mai puțini față de luna precedentă. Pensia medie la nivel național a fost de 2.775 de lei, în timp ce valoarea totală a drepturilor de pensie plătite a ajuns la 13,021 miliarde de lei.

 

Source URL: https://newss.ro/2025/11/18/in-decembrie-plata-pensiilor-se-incheie-mai-devreme/


Analyse


2025-11-26 12:01:14

Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.