Românii au ajuns să câștige, în medie, mai bine decât ungurii, slovacii și chiar grecii. Cel puțin pe hârtie, arată datele Eurostat. Economiștii avertizează însă că aceste cifre nu înseamnă automat și un nivel de trai mai bun. Puterea de cumpărare a românilor este puternic erodată, având în vedere că România are cea mai mare inflație din Uniunea Europeană: de peste trei ori peste media europeană.
Un român a câștigat, în medie, anul trecut, peste 21.000 de euro, astfel că țara noastră nu mai are cei mai slab plătiți angajați din Uniunea Europeană. Suntem în continuare la coada clasamentului, dar salarii mai mici decât ale noastre se înregistrează în Slovacia, Ungaria, Grecia și Bulgaria.
Nu înseamnă, însă, că trăim mai bine decât aceștia.
Acest lucru se simte în piețe și hipermarketuri, unde oamenii sunt tot mai atenți la prețuri.
Datele statistice arată că, în luna septembrie, salariul mediu net la nivel național a fost de 5.443 de lei, în creștere cu 56 de lei față de august și cu peste 4% mai mult față de aceeași perioadă a anului trecut.
Dar nu suficient pentru a acoperi inflația, care de trei luni este în jurul valorii de 10%.
Banca Națională a României prognozează o inflație apropiată de același procent și în luna decembrie.
Din această cauză, economiștii estimează că anul acesta vom avea cele mai scumpe Sărbători de Iarnă din ultimul deceniu.
Source URL: https://newss.ro/2025/11/17/romanii-castiga-mai-multi-bani-dar-cheltuiesc-mai-putin/

