Buletin de vot ștampilat, pus pe Facebook: Deși codul penal prevede amendă, un fost ministru ALDE a primit doar avertisment

Fostul ministru al Energiei, Toma Petcu, a fost sancționat cu avertisment după ce a pus pe Facebook o poză cu buletinul de vot.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Giurgiu, Ioan Sârbu, a declarat, pentru corespondentul Mediafax, că sancțiunea a fost aplicată în cadrul alegerilor prezidențiale.

„În cadrul alegerilor pentru președintele României a fost aplicată, duminică, o sancțiune contravențională, avertisment, unei persoane pentru continuarea propagandei electorale după încheierea acesteia”, a spus Sârbu.

Surse politice au declarat că reacția polițiștilor giurgiuveni vine după ce președintele ALDE Giurgiu, deputatul Toma Petcu, fost ministru al Energiei, a postat pe pagina sa de Facebook o fotografie cu buletinul de vot și ștampila aplicată pe un candidat.

Ulterior, acesta a șters fotografia postată.

Toma Petcu nu a putut fi contactat.

Editor web: Liviu Cojan

Source URL: https://www.digi24.ro/fara-categorie/buletin-de-vot-stampilat-pus-pe-facebook-desi-codul-penal-prevede-amenda-un-fost-ministru-alde-a-primit-doar-avertisment-1214426


Analyse


2025-12-11 06:53:50

Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.