Sindicaliștii de la Ambulanța Buzău, față-n față cu ministrul Alexandru Rogobete
O delegație a Sindicatului „Ambulanța” Buzău a participat, miercuri, alături de colegii lor din toată țara, la mitingul Federației Naționale Sindicale „Ambulanța”, organizat de Blocul Național Sindical, în Capitală.
Peste 1.000 de angajaţi ai serviciilor publice de Ambulanţă din toată ţara, inclusiv din cadrul SAJ Buzău, au participat mircuri, la protestul organizat de Federația Națională Sindicală „Ambulanța” din România (FNSAR), în parteneriat cu Blocul Național Sindical (BNS), în fața Guvernului. Protestatarii au pichetat ministerele Sănătății și Internelor, solicitând, între altele, aplicarea Legii nr. 5/2021, începând cu 1 ianuarie 2026, recunoașterea statutului personalului operativ de intervenție din cadrul serviciilor civile care asigură asistență medicală de urgență și prim ajutor calificat, asigurarea protecției echipamentelor în timpul intervențiilor de către personalul medical și garantarea dialogului și a consultărilor privind inițierea oricărui proiect de reorganizare a Serviciilor Publice de Ambulanță, inclusiv menținerea drepturilor salariale și aplicarea corecțiilor necesare, plata gărzilor la nivelul salariului aflat în plată.
„Nu cerem privilegii. Cerem dreptate, respect și normalitate. Pentru că fără Ambulanță, nicio reformă nu poate salva o viață”, au transmis liderii Federației Naționale Sindicale „Ambulanța”, care a solicitat să discute cu miniștrii Sănătății și Afacerilor Interne, „în vederea garantării soluțiilor revendicative înaintate” și semnarea unui protocol între Federația Națională Sindicală „Ambulanța”, Ministerul Sănătății și Ministerul Afacerilor Interne.
Reprezentanții Federației subliniază că revendicările lor sunt întemeiate pe o lege adoptată de Parlamentul României și promulgată în anul 2021, dar care este blocatӑ nejustificat de peste patru ani. Această lege „nu oferă privilegii, ci recunoaște profesionalismul, protecția legală și siguranța personalului medical care își riscă viața zilnic în misiuni de salvare a vieților omenești”, a subliniat președintelșe FNSAR, Gheorghe Chiș.
Sindicaliștii atrag atenția că „medicii, asistenții medicali, ambulanțierii și operatorii de la dispeceratele de urgență lucrează sub presiunea timpului și a suferinței”, dar în ciuda faptului că sunt confruntați zilnic cu riscuri permanente, agresiuni, accidente și cazuri extrem de grave, care deseori depășesc limitele suportabilității umane, „statutul profesional nu le oferă protecție și nu le recunoaște meritele”.
„Am solicitat Ministerului de Interne să modifice legislația sau să avem o discuție și să găsim soluții pentru a stabili clar și a garanta protecția echipajelor în timpul intervențiilor. Salvatorul trebuie să aibă siguranța asigurată. Nu putem trimite oameni în misiuni de salvare fără protecție, în condițiile în care tot mai des sunt atacați sau agresați”, a transmis Gheorghe Chiș.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a coborât în stradă, printre protestatari, pentru a discuta cu reprezentanții Federației Naționale Sindicale „Ambulanța” din România despre problemele, nevoile și perspectivele angajaților din serviciile de urgență. Subliniind ubliniat importanța dialogului direct cu profesioniștii din prima linie, ministrul a declarat că înțelegerea reală a sistemului de sănătate nu se poate obține decât prin contactul nemijlocit cu oamenii care, zilnic, se confruntă cu provocările intervențiilor de urgență.
„Cred cu tărie că nu poți înțelege cu adevărat sistemul de sănătate privind doar din birou. Trebuie să mergi printre oameni, să le asculți opiniile și să înțelegi ce înseamnă să lucrezi în prima linie. Astăzi am făcut exact asta, M-am întâlnit în stradǎ cu reprezentanții Federației Naționale Sindicale Ambulanța din România, oameni care nu au ore fixe, care nu știu ce înseamnă o zi ușoară și care trăiesc în ritmul urgenței, acolo unde fiecare secundă contează. Am stat de vorbă cu ei. I-am ascultat cu atenție, le-am auzit nemulțumirile, nevoile, dar și speranțele”, a afirmat ministrul Alexandru Rogobete.
Ministrul Sănătății a apreciat că discuția a fost una „sinceră și directă”, despre condițiile de muncă, volumul mare de solicitări și nevoia de recunoaștere a muncii profesioniștilor de la Ambulanță și le-a ascultat cu atenție atât nemulțumirile, cât și speranțele, „pentru că doar prin comunicare se pot găsi soluții reale. Știu că, în ultimii ani, s-au spus multe și s-au promis multe. Însă oamenii care lucrează în serviciile de ambulanță au nevoie de certitudinea că vocea lor este auzită și contează”, a mai spus ministrul.
La finalul întâlnirii, gestul spontan de apreciere din partea participanților – care l-au aplaudat pe ministru – a fost apreciat ca o confirmare a faptului că empatia și respectul rămân esențiale în relația dintre autorități și personalul medical. „Nu pentru un discurs am fost aplaudat, ci, cred eu, pentru faptul că am fost acolo, în mijlocul lor, cu deschidere și respect. A fost un moment care mi-a confirmat că empatia și dialogul sunt cele mai puternice instrumente ale schimbării”, a spus Alexandru Rogobete. Ministrul promite că această întâlnire nu va rămâne un gest simbolic, ci reprezintă un pas concret către soluții durabile pentru îmbunătățirea activității serviciilor de ambulanță din România, pentru că „oamenii din Ambulanță sunt cei care nu renunță niciodată! Iar eu nu voi renunța să lupt pentru ei”.
Sindicașiștii cer, totodată, modificarea legislației astfel încât să fie clar stabilită responsabilitatea Ministerului de Interne în asigurarea protecției personalului medical operativ, subliniind că doar în ultimele șase săptămâni, mai multe echipaje de ambulanță au fost victime ale unor atacuri violente în timpul intervențiilor.
15 angajați ai SAJ Buzău au participat la protestul de la București și, la fel ca toți colegii lor din țară, spun că nu își doresc privilegii, ci „să se respecte legea și să putem lucra în condiții de respect și normalitate. Cerem însă Guvernului României să respecte legea, să aplice statutul personalului operațional de la Ambulanță și să recunoască realitatea dură din teren: lipsa de siguranță, suprasolicitarea și epuizarea profesională, care afectează grav sănătatea celor care, zi de zi, sunt chemați să salveze vieți”, a declarat pentru sanatateabuzoiana.ro, liderul Sindicatului „Ambulanța” Buzău, Leonard Stoica.
Prin aplicarea Legii 5/2021, Federația Națională Sindicală „Ambulanța” dorește recunoașterea profesională și instituirea unor măsuri reale de protecție, similare celor acordate altor structuri operative ale statului, în contextul în care Serviciile Publice de Ambulanță din România intervin zilnic, în mii de cazuri de urgență, de la accidente grave la stopuri cardio-respiratorii și situații medicale critice.
Sindicaliștii Blocului Național Sindical (BNS) și cei ai Federației Naționale Sindicale „Ambulanța” din România (FNSAR) au protestat, miercuri, în fața Guvernului, împotriva măsurilor de austeritate. Sub sloganul „Guvernaţi şi pentru noi! Nu doar pentru voi!”, ei au cerut stoparea politicilor guvernamentale ce alimentează inflaţia, creşterea salariului minim pe economie, stoparea reformelor făcute prin tăieri de salarii şi posturi în sectorul bugetar, reducerea evaziunii fiscale, un program amplu de investiții publice care să folosească eficient resursele financiare naţionale şi europene nerambursabile, cu precădere pentru infrastructura de transport feroviar, transport local, agricultură şi industria alimentară, cercetare, sănătate publică şi cultură.
Protestatarii și-au exprimat nemulțumirile prin mesaje precum: „Demnitate, nu umilinţă!”, „Vrem investiţii în calea ferată!”, „Suntem Uniţi! Nu renunţăm!”, „Fără noi, România se opreşte”, „Reducerea taxării muncii”, „Oraşul e în mişcare datorită nouă! Vrem dreptate, nu restricţii”, „Negocieri colective reale”.
BNS a protestat în fața ministerelor Economiei, Energiei, Internelor, Muncii, Sănătății, Medicului, Justiției, Finanțelor și Agriculturii și a cerut Guvernului măsuri urgente pentru oprirea scăderii puterii de cumpărare şi pentru îmbunătăţirea vieţii lucrătorilor. „Lista noastră de nemulțumiri este lungă”, a afirmat președintele Blocului Național Sindical (BNS), Dumitru Costin, solicitându-i premierului Ilie Bolojan „o întâlnire de urgență”.
Source URL: https://sanatateabuzoiana.ro/sindicalistii-de-la-ambulanta-buzau-fata-n-fata-cu-ministrul-alexandru-rogobete/
