Președintele Klaus Iohannis va susține o declarație de presă de la Palatul Cotroceni, la ora 14:00, conform unui anunț făcut de Administrația Prezidențială. Este de așteptat ca președintele să anunțe că a semnat decretul de numire al noului ministru al Sănătății propus de premier, Nelu Tătaru.
Victor Costache, ministrul Sănătății, și-a dat demisia joi dimineață, după ce aseară a anunțat la mai multe posturi de televiziune planul testării tuturor bucureștenilor pentru coronavirus. Premierul Ludovic Orban a anunțat joi dimineață că îl propune pentru funcție pe secretarul de stat Nelu Tătaru, care se afla la Suceava și a fost chemat la București de urgență.
Nelu Tătaru ar putea depune jurmântul în această seară.
Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/klaus-iohannis-declaratii-de-presa-la-ora-1400-dupa-demisia-ministrului-sanatatii-1281520