Prim-vicepreședintele PNL Vrancea, care a dat Bac-ul la 42 de ani, a picat cu 3,60 la Română. Spune că a făcut contestație

Prim-vicepreședintele PNL Vrancea, Daniel Moroșanu, a picat examenul de Bacalaureat de anul acesta. A luat nota 3,60 la Limba Română, potrivit Jurnalului de Vrancea.

El a declarat pentru publicația locală că a făcut contestație și speră ca la recorectare să obțină peste 5.

Moroșanu a luat 7,55 le Istorie și 8,65 la Geografie.

Liderul local, în vârstă de 42 de ani, a absolvit în urmă cu câțiva ani Liceul „Simion Mehedinți” din Vidra, la seral.

El declara recent la Digi24 că a făcut meditații la Limba Română.

M-am pregătit. M-am înscris și anul trecut, dar nu eram atât de pregătit și sigur. Am făcut meditații câteva ore, pentru recapitulare, la Română. Este bine să se predea la cursurile din timpul școlii ceea ce predau profesorii la meditații. Cred că ar trebui mai multă implicare și determinare din partea lor. Sunt foarte mulți care fac lucrul ăsta și pentru a nu mai face loc pentru meditații după ore. Dacă copii și-ar da mai mult interes în timpul orelor, cu siguranță n-ar mai avea nevoie de meditație”, spunea el.

Moroșanu mai declara că s-a descurcat și la Istorie, și la Limba Română.

A fost excelent. M-am prezentat la examenul de Bacalaureat la Istorie, am fost pe subiect, să știți că am învățat, m-am pregătit cu speranța că voi lua o notă de trecere. Nu mă aștept la o notă foarte mare. Sunt mulțumit cu una de trecere și per total să am o medie care să-mi satisfacă această dorință, să am Bacalaureatul. Sincer, istoria mi-a plăcut mai mult. Nu pot să zic că la Limba și literatura româna nu m-am descurcat. Acum să vedem ce notă o să iau”, a spus politicianul.

El mai spunea și că vrea să se înscrie la facultate.

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/prim-vicepresedintele-pnl-vrancea-care-a-dat-bac-ul-la-42-de-ani-a-picat-cu-360-la-romana-spune-ca-a-facut-contestatie-1331250


Analyse


2025-03-23 04:31:24

General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 0.5)

Subject: Politician picat la Bacalaureat

Entity Sentiment:

  • Daniel Morosanu: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 5)
  • PNL Vrancea: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • Jurnalul de Vrancea: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Digi24: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Liceul Simion Mehedinti: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)

Classification:

  • News
  • Education
  • Politics

Language: romanian

Safety Moderation: Politics,Education

KeyPhrases:

  • Daniel Morosanu a picat Bacalaureatul
  • contestatie pentru nota la Romana

KeyWords:

  • Bacalaureat
  • contestatie
  • meditatii
  • facultate

Excerpt: Daniel Morosanu, prim-vicepresedintele PNL Vrancea, a picat examenul de Bacalaureat la Limba Romana cu nota 3,60 si a facut contestatie, sperand sa obtina o nota de trecere.

Summary: Daniel Morosanu, prim-vicepresedintele PNL Vrancea, a picat examenul de Bacalaureat la Limba Romana cu nota 3,60. El a facut contestatie, sperand sa obtina o nota de trecere. Morosanu a obtinut note mai bune la Istorie si Geografie si a declarat ca a facut meditatii pentru a se pregati. El intentioneaza sa se inscrie la facultate.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.